Biserica Lutherană Confesională, asemenea Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea,  recunoaște și respectă Crezurile Ecumenice clasice ale Bisericii Creștine, care includ: Crezul Apostolic, Crezul Niceean și Crezul Atanasian. Biserica Lutherană Confesională consideră că aceste crezuri reprezintă interpretări fidele ale Scripturii și reflectă învățături fundamentale ale Bisericii Creștine istorice. Biserica Lutherană Confesională își bazează credința pe Scriptura Sfântă și respectă aceste crezuri ca mărturisiri autoritare ale credinței creștine, susținând că acestea articulează corect doctrina fundamentală a creștinismului.

Micul Catehism, scris de Martin Luther în anul 1529, este o colecție de întrebări și răspunsuri cu privire la șase teme majore: Cele Zece Porunci, Crezul Apostolilor, Tatăl nostru (Rugăciunea Domnului), Sacramentul Sfântului Botez, Confesarea (Spovedania), și Sacramentul Sfântului Altar (Cina Domnului). Martin Luther a intenționat ca Micul Catehismul să fie utilizat de către capul familiei pentru a învață pe membrii acesteia credința și viața creștină. De asemenea, Martin Luther a inclus in Micul Catehism câteva rugăciuni zilnice, o serie de sfaturi pentru creștinii cu privire la diferitele lor chemări în viață și un ghid pentru creștini care sa ii ajute sa se pregătească pentru a primi Sacramentul Sfintei Cine. Pentru a explica 

Mărturisirea de Credința de la Augsburg, cunoscuta si sub numele de Confesiunea Augustana reprezintă una dintre cele mai importante mărturisiri de credință a Bisericii Lutherane Confesionale și una dintre cele mai importante documente istorico-dogmatice ale Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea. Confesiunea Augustana a fost scrisă în limba germană iar mai apoi, in foarte scurt timp, tradusa in limba latină. Aceasta a fost prezentată împăratului Carol al V-lea (Carol Quintul) de către prinții germani luterani în cadrul Dieta de la Augsburg din 25 iunie 1530.

Martin Luther a scris Articolele de la Schmalkalden într-o perioadă în care credea că este pe moarte. Afecțiunile medicale de care suferea la mijlocul anului 1530 dar și un aparent atac de cord suferit chiar în timp de lucra la Articolele de la Schmalkalden l-au determinat să fie convins ca nu mai are mult de trăit. Martin Luthera a tratat Articolele de la Schmalkalden ca și când acestea urmau să reprezinte ultima sa lucrare. În prefața dedicată acestei lucrări, Luthera afirma următoarele: “Am hotărât să public aceste articole astfel încât, dacă va fi să mor înainte să fie un consiliu al Bisericii, toți aceia care vor fi în viață după decesul meu să poată să fie capabili să înțeleagă și să susțină mărturia și credința mea”

În secolul al XVI-lea, Biserica Catolică se confrunta cu critici puternice din partea reformatorilor, cum ar fi Martin Luther și colaboratorii săi, printre care și Melanchthon. Aceștia contestau autoritatea absolută a papei și doctrina conform căreia papa ar avea întâietate asupra tuturor celorlalți episcopi și asupra întregii creștinătăți. Reformatorii au considerat că această pretenție de putere a papei nu era susținută de Scriptură și că abuzurile de putere ale Bisericii Catolice duceau la corupție și îndepărtare de adevărata învățătură creștină. Tratatul despre Puterea și Primatul Papei (în latină: Tractatus de potestate et primatu papae) este un document teologic semnificativ scris în 1537 de către Filip Melanchthon. Tratatul a fost redactat în contextul Reformei Lutherane și a fost conceput ca un răspuns la autoritatea papală, fiind, totodată, o completare a Confesiunii de la Augsburg (1530), unul dintre documentele fundamentale ale Bisericii Luterane.

Formula Concordiei (1577) are două părți: Epitome și Declarația Solidă. Împreună, acestea formează documentul final al Cărții Concordiei (1580), sau Confesiunile Bisericii Luterane. Inițial, autorii s-au întâlnit în orașul Torgau pentru a aduna câteva formulări anterioare—Concordia Svebo-Saxonă și Formula Maulbronn—într-un singur document. Rezultatul a fost cunoscut sub numele de Cartea Torgau. La cererea Electorului August, Jacob Andreae a distilat Cartea Torgau într-o sinteză mai accesibilă. Această sinteză este Formula Concordiei Epitome. Pe baza comentariilor primite după punerea în circulație a versiunii Epitome, Martin Chemnitz și Nicholas Selnecker s-au întâlnit cu Andreae într-un mănăstire din Bergen (care a fost mai târziu alăturată de ceilalți autori) pentru a revizui Cartea originală Torgau. Rezultatul a fost Cartea Bergen, care a ajuns să fie cunoscută sub numele de Declarația Solidă, „O Repetiție Și Declarație Amănuțită, Pură, Corectă Și Finală a unora dintre articolele Confesiunii de la Augsburg despre care, de un timp, au existat controverse între unii teologi care le adoptă, decise și stabilite conform analogiei Cuvântului lui Dumnezeu și conținutului sumativ al doctrinei noastre creștine.”