Duminica Sexagesima, 8 FEBRUARIE 2026

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos.

Pilda Semănătorului este una dintre cele mai cunoscute pericope ale Sfintei Scripturi. Ea este predicată, explicată și analizată de-a lungul veacurilor, iar pericolul care ne pândește este tocmai familiaritatea excesivă cu textul. Atunci când credem că știm deja ce urmează să auzim, riscăm să nu mai auzim nimic. De aceea, este bine să începem exact acolo unde însuși Domnul Isus Cristos începe interpretarea acestei pilde: „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu” (Lc.8,11).

Această afirmație ne obligă să mutăm accentul de pe solul cultivat pe sămânță care este cultivată. Să ne mutăm atenția de pe om pe Dumnezeu. De pe capacitatea noastră de a primi pe puterea lui Dumnezeu de a dărui. Aceasta deoarece Pilda Semănătorului nu este, în esență, despre diferite tipuri de oameni și despre calitățile sau defectele lor spirituale, ci este despre harul lui Dumnezeu care vine în lume în Cuvântul întrupat pentru a semăna Cuvântul mântuitor al Evangheliei.

De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l vedem în această pildă este faptul că Semănătorul nu este altul decât Domnul Isus Cristos. El este Dumnezeu care coboară în această lume pentru a o semăna. Cuvântul care spune: ”Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa” (Lc.8,5), chiar dacă face parte dintr-o pildă, nu este doar o imagine simbolică, ci este și una istorică, reală. Despre această realitate vorbește Evanghelia Sfântului Apostol Ioan când spune: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (In.1,1) și mai apoi adaugă: ”și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi” (In.1,14).

Domnul Isus Cristos nu doar că predică Cuvântul lui Dumnezeu, ci el însuși este Cuvântul lui Dumnezeu. Semănătorul și Sămânța sunt, într-un sens spiritual profund, una, pentru că Dumnezeu nu trimite niciodată un mesaj de mântuire detașat de sine, ci Dumnezeu, ne vorbește Evanghelia, iar în Evanghelie, Dumnezeu ni se dăruiește nouă pe sine însuși. În Cristos, Dumnezeu, coboară în lumea păcatului și se dăruiește pe sine însuși pentru viața celui păcătos.

De aceea, predicarea Cuvântului Evangheliei nu a fost și nici nu este o simplă transmitere de informații religioase, ci predicarea Cuvântului Evangheliei aduce prezența activă și mântuitoare a lui Cristos în mijlocul poporului său. Astfel, acolo unde Cuvântul Evangheliei este predicat în mod fidel, acolo este prezent Cristos însuși, lucrând, iertând, chemând și dăruind viață.

Domnul nostru Isus Cristos nu doar aruncă sămânța prin Cuvintele sale, ci, Scriptura ne spune faptul că o seamănă în mod deplin în și prin moartea sa. Domnul Isus Cristos însuși ne învață faptul că: „dacă grăuntele de grâu care a căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod” (In.12,24). Sămânța se seamănă prin moarte! Viața vine din moarte!

Aceasta este logica Crucii, o logică care contrazice orice rațiune omenească. Cristos este aruncat în pământul morții, în mormânt, și tocmai prin această moarte el aduce rod mult: iertarea păcatelor, nașterea din nou și viața veșnică. Astfel, pilda Semănătorului nu poate fi separată sub nicio formă de Cruce deoarece Cuvântul care este semănat este un Cuvânt străpuns; este Cuvântul însângerat; este Cuvântul răstignit pentru noi și pentru a noastră mântuire. Iar rodul care apare din sămânța semănată nu este rezultatul efortului pământului, ci rodul jertfei lui Cristos.

Un alt aspect fundamental al pildei este generozitatea scandalos de mare a Semănătorului. Sămânța este aruncată peste tot: pe drum, pe stâncă, între spini și pe pământ bun. Nu există niciun loc care să fie ocolit. Nu există niciun sol care să nu fie atins. Aceasta este o imagine clară a harului universal al lui Dumnezeu, pentru că în lumea reală, a risipi sămânța pe un sol stâncos, pe un sol plin de spini sau pe un drum, este o adevărată nebunie.

Dar Dumnezeu nu poate fi acuzat de zgârcenie sau de favoritism. El nu oferă Cuvântul său doar celor care par să fie „promițători pentru rod” ci el aruncă sămânța peste toți, împlinindu-se Cuvântul care spune faptul că Dumnezeu: „vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoștința adevărului” (1Tim.2,4).

De aceea, dacă sămânța nu aduce rod peste tot, vina nu poate fi pusă pe Dumnezeu. Dumnezeu a semănat peste tot. El a vorbit peste tot. El s-a dăruit tuturora. Respingerea Cuvântului este o realitate tristă despre care inclusiv Scriptura vorbește, dar această respingere a Cuvântului nu anulează nicidecum generozitatea Semănătorului.

Pilda aceasta este, în esență, nu despre tipuri de sol ci este despre viață. Viața nu se află niciodată în pământ, ci viața se află în sămânță. Pământul, lăsat singur, nu poate produce niciodată nimic bun. Dar sămânța are viață în ea și doar sămânța poate să aducă rod. Tot astfel, omul, lăsat singur, nu poate produce niciodată credință sau roade bune. Dar Cuvântul Evangheliei poartă viața lui Cristos în om. Și face acesta prin predicarea Cuvântului, prin Absoluțiune și prin administrarea Sfintelor Sacramente.

Un alt adevăr este acela că viața noastră rămâne una trăită într-o lume căzută și rebelă. Este o lume în care diavolul caută să smulgă Cuvântul din inimile noastre în orice moment și cu orice preț. Dar noi știm faptul că Dumnezeu este mai puternic decât este diavolul. Știm asta din Evanghelia pe care o auzim predicată. Știm asta de la Masa la care Cristos ne cheamă să ne hrănească cu trupul și cu sângele său. Știm Cuvântul care spune: ”cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus” (Fil.1,6)

Știm că cel care a semănat sămânța, o va face să și crească și să rodească. De aceea, venim la Biserica lui Cristos cu frică, smerenie și credință. Ne pocăim de păcatele noastre și privim la Cristos pentru a primi de la el iertarea păcatelor. Despre aceasta este viața de credință care aduce mereu rod. Este viața de continuă pocăință și de continuă dependență de harul lui Dumnezeu. 

Să mergem, așadar, dragii mei, cu inimile deschise, lăsând sămânța vie a Cuvântului să crească și să lucreze în noi. Să nu ne temem de stânci, de spini sau de drumuri cu sol tare. Să mergem crezând cu putere faptul că Domnul Isus Cristos, Semănătorul, lucrează prin harul Său. Să mergem având în mintea noastră cuvântul care spune: ”Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal vor fi nivelate, ce este strâmb va fi îndreptat, iar ce este colţuros va fi netezit” (Is.40,4) dar și cuvântul care promite spunând: ”cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place şi să aibă succesul pentru care l-am trimis” (Is.55,11)

Amin!