Duminica Quinquagesima, 15 Februarie 2026

Domnul nostru Isus Cristos nu este ”o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor” (1Cor.13,1). El a venit în lumea noastră pentru ași da viața pentru mântuirea celor păcătoși. Pentru cei care sunt prietenii săi, dar și pentru cei care căutau să îl ucidă. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat și a coborât în lumea păcatului pentru a da totul pentru mântuirea omului păcătos, împlinind astfel cuvintele care spun: ”dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt!” (Mt.5,39). 

Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră pentru a se da cu întreaga sa ființă pentru omul păcătos, acceptând să împlinească profeția Sfântului Profet Isaia care spunea: ”Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10). El a acceptat să fie chinuit de soldații lui Irod dar și de către soldații lui Ponțiu Pilat și chiar să fie chinuit de însuși Satana. În tot acest timp în care Fiul lui Dumnezeu ”a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4) și ”era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre” (Is.53,5) el a fost mai mult decât răbdător și bun, Sfântul Profet Isaia spunându-ne: ”Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura” (Is.53,7). 

Chiar și în mijlocul agoniei morții, îl surprindem pe Domnul Isus Cristos gândindu-se la omul păcătos, rugăciunea sa plină de iubire către Dumnezeu spunând: ”Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Lc.23,34). Acolo pe cruce, în timp ce blestemul Legii se răsfrângea asupra lui, Domnul nostru Isus Cristos găsește timp să asculte confesiunea unui criminal și să pronunțe asupra acestuia eliberarea absoluțiunii prin cuvintele care spun: ”Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc.23,43). De asemenea, îl vedem pe Domnul Isus Cristos privind cu multă iubire la binecuvântata sa mamă, asigurând viitorul acesteia în grija Sfântului Apostol Ioan. 

Toată viața Domnului nostru Isus Cristos pe acest pământ a fost o continuă revelare a iubirii lui Dumnezeu pentru omul păcătos după cum ne spune Sfântul Apostol Ioan: ”i-a iubit până la sfârşit” (In.13,1). Evanghelia ne spune faptul că Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ nu pentru a răspunde răului cu rău ci, tocmai, pentru a răspunde păcatului cu dragostea lui Dumnezeu după cum citim: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17). Astfel, Domnul Isus Cristos a trăit pentru a îndura tot răul dezlănțuit împotriva sa și pentru a revărsa asupra omului păcătos toată dragostea lui Dumnezeu, o dragoste care nu eșuează niciodată și care nu se termină niciodată. 

În citirea din Prima Epistolă către Corinteni am descoperit următoarea afirmație a Sfântului Apostol Paul: ”Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi” (1Cor.13,8). Va veni vremea în care lucrarea Domnului Isus Cristos de mântuire a omului păcătos va fi împlinită pe deplin. Va fi o vreme când tot viitorul va deveni un continuu prezent în Împărăție a lui Dumnezeu. Și limbile vor ajunge la final deoarece în Împărăția lui Dumnezeu ”va fi o singură turmă şi un singur păstor” (In.10,16). În ceea ce privește cunoașterea, și ea va trece deoarece, spune Sfântul Apostol Paul: ”noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea” (1Cor.13,9-10). 

Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”acum vedem ca în oglindă, neclar” (1Cor.13,12). Exact așa au stat lucrurile și cu ucenicii Domnului Isus Cristos și cu orbul Bartimeu. Sfântul Luca vorbește astfel despre ucenicii Domnului astfel: ”ei nu pricepeau nimic din acestea, căci acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse” (Lc.18,34). Ucenicii Domnului erau orbi spirituali și nu puteau să vadă mai mult decât lumea aceasta îi lăsau să vadă. Sfântul Apostol Paul ne spune însă astfel: ”atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin” (1Cor.13,12) iar mai apoi citim astfel: ”acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea” (1Cor.13,13). 

Domnul Isus Cristos își pregătește ucenicii pentru evenimentele dificile care urmau în scurt timp. Cristos călătorea la Ierusalim acolo unde avea să se împlinească planul de mântuire a lui Dumnezeu. Dacă ceea ce urma să se întâmple la Ierusalim era ascuns ucenicilor, Domnul Isus Cristos cunoștea foarte bine absolut toate detaliile. Aceasta deoarece întreaga sa lucrare își atingea punctul culminant în evenimentele care urmau să se întâmple în Ierusalim. Am fi înclinați să spunem faptul că ucenicii nu au fost prea bine pregătiți pentru evenimentele din Ierusalim deoarece îi vedem pe absolut toți eșuând la cruce după cum citim: ”atunci, toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit” (Mt.26,56). 

Totuși, realitatea a fost cu totul alta. Ucenicii Domnului Isus Cristos au fost pregătiți pentru aceste evenimente. Da, ei au eșuat în a rămâne alături de Domnul lor și da, ei au păcătuit, lepădându-se în chip nevrednic. Dar trebuie să remarcăm un lucru. Ei nu și-au pierdut credința după cum însuși Domnul Isus Cristos spune: ”Símon, iată, Satana a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi!” (Lc.22,31-32).

Ucenicii nu și-a pierdut credința pentru că pocăința nu vine decât acolo unde există credință. Ucenicii s-au lepădat și au păcătuit însă ei s-au pocăit și s-au întors la Domnul lor devenind adevărați stâlpi ai Bisericii. Știu că pentru noi este de neînțeles cum putem spune că ucenicii Domnului erau pregătiți în condițiile în care ei au eșuat. Însă înțelepciunea lui Dumnezeu este diferită de înțelepciunea noastră. Domnul Isus Cristos i-a pregătit pe ucenici într-un mod pe care noi nu îl putem pătrunde în mod rațional. 

În rugăciunea de dinaintea arestării, Domnul Isus Cristos spune astfel: ”Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (In.17,12). Dragostea lui Cristos a fost aceea care i-a pregătit și care a ținut vie credința ucenicilor săi. Prin Cuvântul Evangheliei, Domnul Isus Cristos a născut și a întreținut credința ucenicilor săi iar Cuvântul Evangheliei nu este despre nimic alt ceva decât despre dragostea lui Dumnezeu pentru omul păcătos după cum citim: ”Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16).

A fi pregătit ca creștin nu înseamnă a trăi o viață de succes și slavă. A fi pregătit ca creștin nu înseamnă a trăi o viață fără păcat. A fi pregătit ca creștin înseamnă a crede în promisiunile Evangheliei lui Cristos. Înseamnă a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă a fi botezat în Cristos și înseamnă a ne hrăni cu trupul și cu sângele lui Cristos pentru iertarea păcatelor și pentru întărirea în credință. Prin mijloacele harului, Dumnezeu ne pregătește pentru a putea trece prin credință prin deșertul dezolant al acestei vieți. 

Ne este foarte greu să înțelegem de ce drumul nostru spre Împărăția lui Dumnezeu este pavat cu atât de multe momente de suferință. Nu știm răspunsul la această dilemă deoarece, spune Sfântul Apostol Paul: ”acum vedem ca în oglindă, neclar” (1Cor.13,12). Dar așa cum ucenicii Domnului au înțeles totul pe deplin după învierea Domnului, la fel și noi vom ajunge să vedem totul și să înțelegem totul pe deplin după ce Domnul Isus Cristos se va întoarce la noi. Până atunci nu ne rămâne decât să străbatem viața acesta prin credință. Credință în faptul că Dumnezeu ne iubește și că el este ”Tatăl nostru din ceruri” și în promisiunea pe care însuși Domnul nostru Isus Cristos ne-a făcut-o spunând: ” Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu.” (In.14,1-3).

Amin!