Teologie și Liturghie în Biserica Lutherană Confesională

„Fiindcă, măcar că l-au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulțumit, ci s-au dedat la cugetări inutile, și inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1:21).

În acest text, aproximativ vorbind, construcția „ἐμαματαιώθησαν ἐν τοῖς διαλογισμοῖς αὐτῶν” este tradusă astfel:

ἐματαιώθησαν: este un verb la aorist pasiv, indicând o stare de inutilitate sau lipsă de valoare.

τοῖς διαλογισμοῖς αὐτῶν: este un dativ plural, indicând gândurile, disputele, dialogurile, opiniile, ideile lor.

Încercând să traducem cât mai exact textul, am putea formula astfel: „inutili în gândirea lor”. Nu este „fără sens în gândirea lor” și nici „greșiți în gândirea lor”, ci mai precis: „inutili” sau „zadarnici în gândirea lor”.

Este posibil ca acest verset să fie un semnal de alarmă pentru creștini? Sau se adresează necreștinilor? Din context pare să fie adresat celor care „l-au cunoscut pe Dumnezeu”, dar, în loc să i se închine și să-i mulțumească, și-au consumat toată energia spirituală și cunoștințele teologice în dezbateri inutile pentru Biserică și pentru misiunea ei de a predica Evanghelia.

Consecința faptului că acești oameni nu și-au unit cunoașterea teologică cu închinarea, ci și-au consumat-o în dispute zadarnice, pare să fie descrisă prin cuvintele „inima lor fără pricepere s-a întunecat”. Nu este vorba despre o inimă „proastă”, deoarece probabil acești oameni cunosc multe despre Dumnezeu. Însă este o inimă „neînțeleaptă”, pentru că acești oameni își folosesc cunoștințele pentru altceva decât pentru închinarea adusă lui Dumnezeu. Oricum ar fi, consecința este foarte nefericită pentru acești oameni.

În acest text văd un punct esențial. Dumnezeu dorește ca noi să-l cunoaștem pentru a i ne închina. Dumnezeu vrea atât ca noi să îl cunoaștem, cât și să i ne închinăm. Cele două nu pot fi separate. Cunoașterea teologică și închinarea liturgică merg împreună în Biserica lui Cristos.

Iubesc teologia din toată inima, iar toți cei care mă cunosc știu bine cât de mult mă dedic studiului teologiei și cât de mult mă implic în promovarea teologiei Reformei Luterane în Europa de Sud-Est, locul unde Dumnezeu m-a chemat, m-a ordinat și m-a trimis în misiune. Cred cu tărie în importanța teologiei și insist ca temelia teologică a Bisericii Luterane Confesionale să fie cât mai solidă. De aceea, insist mereu ca slujitorii acestei Biserici să fie foarte bine pregătiți teologic. Îmi doresc ca Biserica Luterană Confesională să creadă, să studieze, să cunoască, să înțeleagă și să proclame teologia Confesiunilor Luterane din secolul al XVI-lea, deoarece cred că aceasta este interpretarea corectă a Sfintelor Scripturi.

Dumnezeu ne cheamă să-l cunoaștem, iar această cunoaștere a lui Dumnezeu înseamnă teologie. Nu există alt mod de a-l cunoaște pe Dumnezeu decât prin Sfânta Scriptură. Relația omului justificat și regenerat cu Scriptura este întotdeauna o relație teologică. Scopul Scripturii este ca noi să-l auzim, să-l cunoaștem și să îl credem pe Dumnezeu. Toate acestea sunt componente ale teologiei. Ceea ce auzim, interpretăm, și ceea ce interpretăm, credem. Credința noastră este întemeiată pe interpretarea pe care o dăm Scripturii. De aceea, Biserica Luterană Confesională este o „biserică a teologiei”, pentru că dorește să fie sigură că ceea ce crede este interpretarea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu.

Biserica Luterană Confesională investește multă energie în direcția teologiei, asigurându-se că ceea ce credem este exact ceea ce Dumnezeu a revelat în Scriptură și nu invenții omenești. De aceea avem discuții teologice, conferințe, bloguri, pagini de Facebook dedicate teologiei, seminarii și multe alte forme de exprimare teologică. Scriem multă teologie, mergem la televiziuni sau la diverse evenimente unde putem vorbi despre teologia Reformei Lutherane. Nu dorim o Biserică alterată de învățături străine Reformei Luterane, ci o Biserică cu adevărat luterană, așa cum era Biserica din Secolul al XVI-lea.

Cu toate acestea, nu trebuie să confundăm Biserica cu o academie teologică. Amvonul și altarul Bisericii nu sunt catedre, ci locurile din care Dumnezeu revarsă asupra poporului Său răscumpărat mijloacele harului. Teologia, deși foarte importantă pentru Biserică, nu este un mijloc al harului, deoarece este efortul uman de a-L cunoaște pe Dumnezeu printr-o interpretare corectă a Scripturii.

Deși iubesc teologia luterană și mă străduiesc să o cunosc, să o înțeleg și să o predic, cred în Cuvântul Scripturii care învață că Dumnezeu își cheamă poporul răscumpărat să i se închine. Dumnezeu dorește ca poporul său, răscumpărat prin crucea lui Cristos, să fie un popor care Îi aduce închinare.

În Biserica Luterană Confesională, Dumnezeu nu așteaptă ca noi să susținem un examen teologic înaintea lui. Liturghia Bisericii noastre nu este despre a-i demonstra lui Dumnezeu cunoștințele noastre teologice, ci este despre venirea Lui la noi prin harul mântuitor, pentru a ne oferi iertarea păcatelor.

Ne pregătim teologic nu pentru a fi mai buni decât alții, ci pentru a ne închina lui Dumnezeu. Ne pregătim teologic pentru momentul în care urcăm la amvonul Bisericii ca să predicăm Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, teologia are întotdeauna un scop liturgic. Dacă scopul nostru este altul decât proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci cuvintele de la începutul acestui text s-ar putea referi chiar la noi.

Dumnezeu însuși a legat mijloacele harului de liturghie. În liturghie, Dumnezeu ne oferă mijloacele harului său, adică ne comunică iertarea păcatelor. Liturghia este locul unde Dumnezeu ne cheamă să intrăm în această relație mântuitoare cu El. Liturghia este locul unde Dumnezeu vine la noi, iar noi venim la El. Dumnezeu vine la noi pentru a ne oferi harul său mântuitor, iar noi primim acest har mântuitor și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătatea sa, deși nu merităm niciunul dintre darurile Sale.

Pentru că liturghia este locul în care experimentăm efectiv prezența lui Dumnezeu prin mijloacele harului, suntem convinși că liturghia este un eveniment special pentru fiecare dintre noi. Este evenimentul la care vrem mereu să luăm parte. Ne place să spunem că, în materie de liturghie, procedăm la fel ca în materie de teologie. Credem Scripturăa așa cum a fost interpretată de teologia Confesiunilor Luterane, pentru că așa am primit-o de la înaintașii noștri. Nimeni nu ne-a învățat să credem altfel și nu suntem interesați să credem altfel. De asemenea, ne închinăm așa cum o facem, pentru că așa am primit de la înaintașii noștri. Nimeni nu ne-a învățat să ne închinăm altfel și nu suntem interesați să ne închinăm altfel.

Luteranul confesional înțelege că liturghia trebuie să exprime credința Bisericii. Ne amintim expresia „Lex Orandi, Lex Credendi.” Ne închinăm așa cum credem. Există o legătură indisolubilă între închinarea noastră liturgică și teologia pe care o proclamăm. Teologia noastră și închinarea noastră merg întotdeauna împreună și niciodată separat. Nu avem o teologie deconectată de închinare. Dacă am avea, am putea la fel de bine să fim reformați. Nu avem o închinare deconectată de teologie. Dacă am avea, am putea la fel de bine să fim ortodocși răsăriteni. Dar nu suntem nici reformați, nici ortodocși răsăriteni.

O liturghie deconectată de teologie este o eroare. O teologie deconectată de liturghie este o eroare. Teologia și liturghia trebuie să meargă mână în mână. Credința noastră este întotdeauna o credință aflată în închinare, iar închinarea noastră proclamă întotdeauna credința noastră. Teologia noastră nu merge separat de închinare. Închinarea noastră nu merge separat de teologie.

Teologia și liturghia nu se exclud reciproc dacă nu se contrazic una pe cealaltă. Doar slăbiciunile noastre ne fac să credem altfel. Nimeni și nimic nu poate argumenta că teologia nu poate merge împreună cu liturghia și viceversa. Căci teologia ne învață cine este Dumnezeul nostru, iar liturghia este experiența comuniunii noastre mântuitoare cu Dumnezeul nostru. Teologia are o valoare și o importanță enormă în viața noastră. Liturghia are o valoare și o importanță enormă în viața noastră. Cele două nu se pot înlocui una pe cealaltă, ca și cum, dacă avem o teologie bună, nu mai avem nevoie de liturghie. Aceasta este convingerea și practica Bisericilor Reformate. În același mod, cele două nu se pot înlocui una pe cealaltă, ca și cum, dacă avem o liturghie frumoasă, nu mai avem nevoie de teologie. Aceasta este convingerea și practica Bisericii Romano-Catolice și a celei Ortodoxe Răsăritene. Biserica Luterană Confesională le are pe ambele: teologie și liturghie împreună. Pentru că știe ce este teologia și știe ce este liturghia.

În concluzie, Dumnezeu vrea ca poporul Său să-L cunoască, dar și să I se închine. Dumnezeu vrea ca oamenii să acorde atenție atât teologiei, cât și închinării. Nu vreau să spun că una este mai importantă decât cealaltă, deși există mereu tentația de a spune că teologia este mai importantă decât liturghia. Dar a-l cunoaște pe Dumnezeu este la fel de important ca și a i te închina. Nu are rost să-l cunoaștem pe Dumnezeu dacă nu i ne închinăm. Nu are rost să ne închinăm lui Dumnezeu dacă nu Îl cunoaștem, astfel încât să i ne putem închina în modul în care Dumnezeu dorește să i ne închinăm. Cred că teologia și închinarea, cunoașterea lui Dumnezeu și mulțumirea și glorificarea Lui, merg întotdeauna împreună. Ambele pot fi la un nivel înalt în Biserica noastră.

Cred în necesitatea teologiei la fel de mult cum cred în necesitatea liturghiei. Mai ales pentru că ambele sunt pentru gloria lui Dumnezeu și pentru avansarea Evangheliei lui Cristos în această lume păcătoasă. Putem avea teologie și liturghie pentru că avem un Dumnezeu care nu face lucrurile pe jumătate. Vrem o teologie de calitate pentru a avea o liturghie de calitate. Nu suntem pentru o liturghie de calitate fără o teologie de calitate! Le vrem pe amândouă! Le iubim pe amândouă! Vrem teologie nu pentru a deveni inutili în gândire, ci pentru a-L glorifica pe Dumnezeu și a-i mulțumi. Iubim liturghia pentru că vrem să exprimăm în închinarea noastră, cât mai bine posibil, ceea ce credem despre Dumnezeu și să exprimăm cât mai bine ceea ce credem că se întâmplă în liturghie. Și credem că în liturghie avem experiența venirii lui Dumnezeu la noi prin Evanghelia predicată și prin însuși trupul și sângele lui Cristos, o prezență reală și mântuitoare. Credem că în liturghie avem experiența venirii lui Dumnezeu la noi și pentru noi. Credem că în liturghie avem experiența venirii la noi și pentru noi a Dumnezeului Atotputernic și Mântuitor, despre care ne învață teologia noastră. Tot ceea ce ne învață teologia noastră se împlinește pentru noi în Liturghia Bisericii.