CRISTOS S-A FĂCUT OM PENTRU NOI ȘI PENTRU A NOASTRĂ MÂNTUIRE

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos!

Iubiți frați și surori în Domnul, 

iubiți slujitori ai Bisericii lui Cristos,

iubiți membrii ai Bisericii Lutherane Confesionale,

și voi toți care citiți acest mesaj în aceste zile sfinte,

În viața liturgică a Bisericii noastre există un moment de o solemnitate și o profunzime deosebită, momentul în care, mărturisind Crezul Bisericii, ne plecăm trupul și sufletul și rostim cuvintele: „care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, s-a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și s-a făcut om.”

Aceasta nu este o simplă formulă rostită din obișnuință și nici un gest exterior lipsit de conținut. Cuvintele acestea sunt mărturisirea plină de cutremur și plină de recunoștință a Bisericii înaintea celei mai mari taine a credinței noastre: taina întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Crăciunul este sărbătoarea acestei taine de nepătruns. Nu este o sărbătoare a sentimentelor. Nu o tradiție culturală și nici o evadare temporară dintr-o lume frământată. Crăciunul este intervenția decisivă a lui Dumnezeu în istoria păcatului și a morții, începutul mântuirii noastre în timp, hotărât însă în veșnicie.

Sfânta Evanghelie după Ioan ne conduce dincolo de ieslea din Betleem, dincolo de Maria și Iosif, dincolo de timp și creație, și ne spune: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (In.1,1). Fiul lui Dumnezeu nu începe să existe la întrupare. El este Dumnezeul veșnic, creatorul tuturor lucrurilor, cel prin care toate au fost făcute. Și tocmai acest Cuvânt veșnic, acest Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, s-a făcut trup și a locuit între noi, pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Aici se află inima Evangheliei Crăciunului. În Isus din Nazaret, Dumnezeu nu doar că se apropie de om, ci el devine om adevărat, asemenea nouă. El, care este deoființă cu Tatăl, prin întrupare, devine deoființă cu noi. Dumnezeu nu se mulțumește să ne vorbească de la distanță, ci intră în condiția noastră, asumă firea noastră, slăbiciunea noastră, suferința noastră – dar fără păcat – pentru a ne mântui din interior lumii noastre ci nu din afara ei.

Această venire a lui Dumnezeu între noi și cu noi, nu este un răspuns la o nevoie emoțională a omului, ci la realitatea tragică a păcatului. Scriptura ne învață că lumea, creată de către Dumnezeu „foarte bună”, a ajuns prin neascultarea lui Adam o lume a întunericului și a morții. Omul nu este doar rănit, ci mort în păcat, rob al diavolului și incapabil să se întoarcă singur la Dumnezeu. De aceea, dacă mântuirea ar depinde de om și omul, prin efort propriu, ar putea ajunge la mântuire, Crăciunul nu ar mai exista pentru că nu ar mai avea niciun sens.

Dar pentru că omul nu poate veni la Dumnezeu, Dumnezeu vine la om. Lumina coboară intră în întuneric. Viața coboară intră în acolo unde este moarte. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune: „Lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (In.1,5). Crăciunul este proclamarea acestei biruințe divine, începutul sfărâmării puterii întunericului și eliberării noastre din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Sfinții Profeți au vestit această minune cu secole înainte. „Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă” (Is.9,6). Fiul nu este doar născut, ci ne este dat nouă de către Dumnezeu. El este darul mântuitor al lui Dumnezeu pentru o omenire pierdută. De aceea, Crezul Bisericii mărturisește limpede scopul întrupării: 

PENTRU NOI OAMENII ȘI PENTRU A NOASTRĂ MÂNTUIRE, 

S-A COBORÂT DIN CERURI ȘI S-A ÎNTRUPAT DE LA DUHUL SFÂNT ȘI DIN MARIA FECIOARA, ȘI S-A FĂCUT OM.

Această mântuire nu este posibilă fără Cruce. Ieslea din Betleem este umbrită încă de la început de crucea de pe Golgota. Ceea ce începe la Betleem de Crăciun se împlinește la Ierusalim de Paști. Fiul lui Dumnezeu se smerește, Se face rob, trăiește în ascultare și moare moartea noastră, pentru ca noi să trăim viața Lui. Cuvintele îngerilor: „vi s-a născut un Mântuitor” (Lc.2,11) își găsesc împlinirea în strigătul de pe cruce: „s-a împlinit” (In.19,30).

Iubiți credincioși, creștinismul nu este mit, nici simbol, nici idee filozofică. Fiul lui Dumnezeu s-a născut cu adevărat, a murit cu adevărat și a înviat cu adevărat. Mormântul este gol, iar Cristos este viu. Astăzi, Cristos continuă să vină la noi prin Cuvântul predicat, prin Absoluțiune și prin Sfintele Sacramente. Emanuel nu este doar un adevăr al trecutului, ci o realitate prezentă în Biserica Sa.

De aceea, Crăciunul nu se termină atunci când se sting luminile sărbătorii. El continuă în viața Bisericii și în mărturia ei în lume. Suntem chemați să păstrăm acest adevăr într-o lume care sărbătorește Crăciunul fărăCristos și pacea fără cruce.

VĂ DORESC TUTUROR UN CRĂCIUN CU ADEVĂRAT SFÂNT ȘI BINECUVÂNTAT!
Fie ca Emanuel, Dumnezeu cu noi, să vă întărească în credință, să vă umple de pace și să vă păstreze în harul Său până la viața veșnică!

În slujba lui Cristos și a Bisericii Sale,

Rev. SORIN HORIA TRIFA
Superintendent (Episcop) al Bisericii Lutherane Confesionale