Sacramentul Botezului din perspectivă lutherană

În teologia Lutherană Confesională, Sacramentul Botezului, fie că este realizat prin scufundare sau prin punere de apă pe capul celui botezat, este unul dintre cele două Sacramente ale Bisericii. Fiind un Mijloc al Harului, Sacramentul Botezului, promite iertarea păcatelor, viață veșnică și mântuire, făcând din acestea o realitate prezentă și continuă în persoana care se împărtășește cu acest Sacrament. Mai mult, prin lucrarea Duhului Sfânt, persoana care este botezată este unită cu Cristos și este făcută parte a Bisericii acestuia. Spre deosebire de Sacramentul Euharistiei, Biserica Lutherană Confesională învață faptul că Sacramentul Botezului nu poate să fie repetat.

Reformatorul Martin Luther vedea Sacramentul Botezului ca fiind un Mijloc al Harului prin care harul lui Dumnezeu și iertarea păcatelor sunt oferite celor care se împărtășesc cu acest Sacrament. În acest sens, spunem faptul că în Biserica Lutherană, focusul special în teologia Sacramentelor este reprezentat de acțiunea lui Dumnezeu. Astfel, Sacramentele în teologia Bisericii Lutherane sunt teocentrice, Catehismul Mare afirmând faptul că Sacramentele sunt: ”lucrarea proprie a lui Dumnezeu” (C.M., Sacramentul Botezului,10). Despre Sacrament, Martin Luther afirmă faptul că nicio lucrare pe care omul ar putea să o facă nu poate să fie mai mare decât este lucrarea pe care Dumnezeu o face (C.M., Sacramentul Botezului,10). Astfel, în mod special ca răspuns pentru teologia protestantă radicală care în cazul Botezului pune accentul pe decizia omului de a primi Sacramentul, Martin Luther insistă pe acțiunea și declarația lui Dumnezeu.

Atunci când accentul este pus pe acțiunea omului care se hotărăște, alege și primește Sacramentul Botezului, atunci Botezul încetează să mai fie un Sacrament și un Mijloc al Harului. Sacramentul Botezului este o proclamare a Evangheliei iar promisiunile Evangheliei se realizează în cel care este împărtășit cu acest Sacrament. Promisiunea Evangheliei întotdeauna face ceea ce spune. Decizia unui om pentru a primi Sacramentul sau promisiunile pe care omul le face lui Dumnezeu atunci când primește Sacramentul, nu pot fi considerate ca fiind un Sacrament sau un Mijloc al Harului deoarece acestea se bazează pe om ci nu pe Dumnezeu. O astfel de decizie sau promisiune pe care omul o face lui Dumnezeu nu reprezintă alt ceva decât o formă de auto-justificare a omului înaintea lui Dumnezeu sau înaintea comunității locale ci nu este justificarea pe care Dumnezeu o lucrează în păcătos prin har, prin proclamarea Evangheliei lui Cristos.

Sacramentul Sfântului Botez este, de asemenea, un ritual de intrare în Biserică, eveniment care este posibil tot datorită acțiunii lui Dumnezeu. Martin Luther explică în Micul Catehism faptul că un om devine membru al Trupului lui Cristos care este Sfânta Biserică datorită chemării și lucrării Duhului Sfânt ci nu datorită vreunei puteri care se găsește în om (M.C., Crezul, 6). Acest focus pe acțiunea lui Dumnezeu în Sacrament îl conduce pe Martin Luther să afirme Botezul infanților deoarece niciunde nu este mai evidentă acțiunea unilaterală a lui Dumnezeu decât în cazul acelora care nu sunt capabili de acțiune personală. Astfel, în teologia lui Martin Luther, Sacramentul Botezului unește pe om cu Cristosul răstignit și înviat și cu Biserica lui Cristos.

Această înțelegere a Sacramentului Botezului ca ritual de integrare în Biserică a întâmpinat o serie de dificultăți. În Biserica Medievală, de exemplu, se preda învățătura conform căreia harul pe care Dumnezeu îl oferă omului la Botez se pierde atunci când omul botezat comite păcat de moarte. De aceea, harul oferit de către Dumnezeu în Sacramentul Botezului nu era văzut ca fiind suficient pentru mântuire. Omul avea nevoie să participe în celebrarea altor Sacramente pentru a putea beneficia de harul mântuitor, în mod special al Sacramentului Penitenței. Această abordare permitea Bisericii Medievale să recunoască drept valid Botezul săvârșit de un laic sau de către un pastor non-romano-catolic. Martin Luther considera însă faptul că Sacramentul Botezului oferă pe deplin harul pe care îl promite, iertarea păcatelor, viață și mântuire, toate acestea în mod complet. De aceea, Martin Luther vedea mărturisirea păcatelor și absoluțiunea acestora – sau Spovedania – ca fiind conectate cu Sacramentul Botezului, reprezentând o continuă reîntoarcere la promisiunile făcut de către Dumnezeu în Botez.

Martin Luther a observat faptul că problemele legate de Sacramentul Botezului apar atunci când se face separarea dintre Cuvânt și elementele terestre ale Sacramentului. De exemplu, exista o categorie de teologi numiți: ”spiritualiști” care susțineau că pentru a avea un Sacrament valid este suficient să avem Cuvântul, elementele terestre – apa în cazul Sacramentului Botezului – nefiind neapărat necesare. Pe de altă parte, învățătura medievală care vorbește despre acțiunea ”ex opere operato” a Sacramentului, conducea la ideea că sunt suficiente elementele terestre, Cuvântul neprezentând o mare importanță. Martin Luther a insistat însă pentru importanța atât a Cuvântului cât și a elementelor terestre, în Micul Catehism spunând faptul că fără Cuvânt, apa Botezului nu este Sacrament ci doar apă simplă (M.C. Sacramentului Botezului, 9-10).

Atunci când focusul este pus pe acțiunea lui Dumnezeu, devine foarte simplu să înțelegem care sunt beneficiile pe care Dumnezeu le oferă în Sacramentul Botezului. Alături de faptul că îl justifică pe păcătos, unindu-l cu Cristos, și îl integrează în Biserică prin lucrarea Duhului Sfânt în predicarea Evangheliei, Botezul aduce iertarea păcatelor, ne eliberează din robia morții și a diavolului și oferă viață veșnică (M.C., Sacramentul Botezului, 5-6).

Martin Luther descrie deseori Evanghelia ca fiind promisiunea iertării păcatelor. Opozanții Reformei Lutherane au fost însă îngrijorați de ideea că dacă Sacramentul Botezului îl justifică pe păcătos și îi oferă acestuia mântuirea, atunci jertfa lui Cristos de la cruce ar fi pusă în umbră. De aceea, cei mai mulți dintre protestanții radicali nu văd Botezul decât ca pe un legământ al omului cu Dumnezeu, un fel de promisiune pe care Dumnezeu o face cu privire la o viitoare eliberare din păcat pentru toți aceea care vor completa Botezul cu o trăire credincioasă. Acest lucru este rezultatul separării Cuvântului de apă.

În lucrarea: ”Confesiune cu privire la Cina lui Cristos” din 1528, Martin Luther argumenta faptul că iertarea păcatelor pe care Domnul Isus Cristos a câștigat-o la cruce este distribuită în Sacramente ci nu este separată de acestea. Astfel, Sacramentul Botezului distribuie iertarea păcatelor câștigată și proclamată în moartea și în învierea lui Cristos. Nu există nici un fel de contradicție a învățăturii creștine în a afirma faptul că mântuirea câștigată de către Cristos la cruce ne este distribuită în și prin Sacramente.

O întrebare cu privire la Sacramentul Botezului este legată de modul în care Sacramentul spală sau șterge păcatul originar. Philip Melanchthon afirmă faptul că Sacramentul Botezului spală sau șterge vina păcatului originar dar nu și concupiscenția pe care acesta o generează în om (AP.C.A. Articolul 2, 35). Aceste efecte ale păcatului originar nu vor fi înlăturate decât prin moartea și prin învierea celui botezat. De aceea, Sacramentul Botezului nu doar spală acțiunile păcătoase ale omului ci îl pune acesta în moarte și în înviere cu Cristos. Doar prin moarte încetează omul în mod complet să mai fie în opoziție cu Dumnezeu. De aceea, în perspectiva lui Martin Luther, lucrarea Sacramentului Botezului se întinde pe tot parcursul vieții celui botezat, omul botezat fiind pentru toată viața lui: ”simul justus et peccator”.

Viața și mântuirea sunt daruri pe care Sacramentul Botezului ne oferă. Există o tendință aproape generală în creștinism de a vedea aceste daruri ca având legătură cu viitorul ci nu cu prezentul. Reforma Lutherană considera faptul că aceste promisiuni se împlinesc în prezent în viața celui botezat. Omul botezat este omul care este ”născut din nou din apă și din Duh” (In.3,). Această ”naștere din nou” se referă în mod special la acestă aducere a omului din moartea în păcat la viața în Cristos, lucrare pe care o face Sacramentul Botezului. Această conectare a omului cu Cristos este una care are loc în prezent și se va desăvârși în viața veșnică.

Una dintre controversele timpurii care au marcat Sacramentul Botezului a fost aceea legată de afirmația Reformei Lutherane care spune astfel: ”Sacramentul Botezului este necesar pentru mântuire”. (C.A., Articolul 9). Cei care s-au opus acestei afirmații au susținut faptul că Sacramentul Botezul trimite credinciosul către Cristosul de la care vine mântuirea fără să fie în sinea lui un mijloc care livrează credinciosului mântuirea. Botezul nu poate oferi iertarea păcatelor ci doar Cristos însuși poate face acest lucru. În opinia protestanților radicali, dacă Botezul al oferi mântuire, atunci Cristos nu ar mai fi necesar. Ortodoxia Lutherană a răspuns acestor controverse insistând asupra faptului că Dumnezeu este cel care vrea să îl mântuiască pe omul păcătos și asupra faptului că Dumnezeu însuși acționează pentru al mântui pe omul păcătos. Este vorba despre un Dumnezeu despre care Reforma Lutherană învață faptul că Dumnezeu vrea ca absolut toți păcătoșii să fie mântuiți.

Cu toate că Reforma Lutherană afirmă faptul că Sacramentul Botezului este necesar pentru mântuire, nu se afirmă faptul că acest Sacrament este absolut necesar pentru mântuire ca și cum nu există mântuire acolo unde acest Sacrament nu există. Unul dintre cele mai des întâlnit argument este acela al copiilor care mor înainte de a fi botezați. Biserica Lutherană neagă faptul că aceștia vor fi condamnați pentru vecie deoarece au fost lipsiți de Sacramentul Botezului. Acest lucru deoarece Reforma Lutherană a plasat Sacramentul Botezului întotdeauna într-o conexiune inseparabilă cu Cuvântul Evangheliei. Martin Luther, Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea, ca și Biserica Lutherană Confesională din prezent au afirmat și continuă să afirme faptul că Cuvântul Evangheliei este singurul care este absolut necesar pentru mântuirea păcătosului. Totuși, teologia luterană afirmă faptul că Sacramentul Botezului este necesar mântuirii deoarece Dumnezeu însuși a decis să își ofere harul său către omul păcătos pentru mântuirea acestuia. Sacramentul Botezului este necesar mântuirii pentru că Dumnezeu l-a rânduit să fie un Mijloc al Harului și l-a poruncit ca atare pentru a fi celebrat de către Biserică. Iar teologia luterană învață faptul că nu există mântuire în afara promisiunii lui Dumnezeu, în afara harului lui Dumnezeu care vine la păcătos prin Mijloacele Harului, Sacramentul Botezului fiind un astfel de Mijloc al Harului.

Cele mai multe controverse care au afectat teologia Sacramentului Botezului sunt legate însă de botezul infanților. Problema principală care s-a ridicat în cadrul acestei controverse a fost legată de rolul și importanța credinței în cadrul Sacramentului. Dilema principală a fost dacă infanții au credință care să valideze Sacramentul Botezului. De fapt, controversa principală a fost următoarea: Sacramentul Botezului naște credință în omul păcătos sau este validat de către credința care deja există în omul păcătos? Majoritatea covârșitoare a tradițiilor protestante care s-au născut după declanșarea Reformei Lutherane, afirmă faptul că Sacramentul Botezului nu trebuie administrat decât acelor oameni care au capacitatea de a se pocăi de păcatele lor și de ași mărturisi public și coerent credința în Cristos. De aceea, majoritatea Bisericilor care derivă teologic din Reforma Radicală afirmă faptul că Botezul nu poate fi administrat copiilor mici, cu atât mai puțin infanților.

În această controversă, Martin Luther argumentează faptul că validitatea Sacramentului Botezului nu depinde de credința celui care este botezat ci este valid deoarece Sacramentul este ancorat în promisiunea Evangheliei lui Cristos. Practic, promisiunea pe care Dumnezeu ne-o face în Cuvântul Evangheliei este cea care validează Sacramentul Botezului. Luther afirmă faptul că nu credința validează Sacramentul Botezului ci credința este doar un canal prin care cel botezat primește beneficiile Sacramentului (C.M., Sacramentul Botezului, 53). Mai mult, Luther spune faptul că acestă credință prin care omul păcătos primește beneficiile Sacramentului Botezului este născută în om de către Dumnezeu tocmai prin acest Sacrament, prin lucrarea pe care Duhul Sfânt o face prin predicarea Evangheliei. Astfel, Luther leagă mai degrabă Sacramentul Botezului de Cuvântul Evangheliei decât de credința celui care se botează. Astfel, Luther argumentează administrarea Sacramentului Botezului la infanți prin faptul că Duhul Sfânt poate naște credință în aceștia la fel cum naște în orice păcătos, adică prin auzirea cuvântului Evangheliei. Acest lucru este posibil atunci când pruncul nou născut face parte dintr-o comunitate de credincioși unde Cuvântul Evangheliei este predicat. Luteranii au legat întotdeauna Sacramentul Botezului nu de ceea ce omul face sau mărturisește ci de ceea ce Dumnezeu face și oferă în acest Sacrament. Pe de altă parte, teologia luterană crede și mărturisește faptul că pentru a primi beneficiile promise de către Dumnezeu în Sacramentul Botezului, credința este absolut necesară. Paradoxul este faptul că exact această credință care este necesară pentru a primi beneficiile Sacramentului Botezului este născută în mod supranatural în om chiar prin Sacratul Botezului.

Din păcate, pe măsură ce timpul a trecut, sub influența Mișcării Pietiste dar și a raționalismului, teologia Luterană de după Secolul al XVII-lea s-a îndepărtat sistematic de credința Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea inclusiv în ceea ce privește Sacramentul Botezului. Legând în mod eronat credința de rațiune, mulți protestanți au început să afirme faptul că nefiind capabili de exercițiu rațional coerent, copiii nu pot primi Sacramentul Botezului decât undeva în timpul adolescenței târzii. Acestă deviere de la credința Reformei Lutherane a fost întărită și de faptul că Sacramentul Botezului a fost dezbrăcat de caracterul sacramental, s-a negat necesitatea lui în mântuire și s-a negat faptul că acesta lucrează regenerarea păcătosului. Singura funcție pe care Botezul o mai îndeplinește în Protestantismul Radical – sau neoprotestantism – este acela că integrează credinciosul în sânul comunității bisericești.

Bisericile Lutherane Confesionale, reafirmând credința Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea, rămâne distinctă de marea familie a Bisericilor Protestante, practicând Botezul infanților; afirmând faptul că Dumnezeu naște credință prin Sacramentul Botezului; afirmând faptul că Sacramentul Botezului regenerează și, de asemenea, afirmând faptul că Sacramentul Botezului este necesar mântuirii, fiind un adevărat Mijloc al Harului, adică un instrument prin care Dumnezeu ne transmite mântuirea câștigată de către Domnul Isus Cristos prin jertfa sa la cruce.