DESPRE Relația personală cu Dumnezeu și Biserica LUI  CRISTOS

Momentul "zero" pentru mine a fost acela în care am înțeles faptul că nu există "relație personală" cu Dumnezeu în afara Mijloacelor Harului care sunt administrate prin mandat divin de către Biserica lui Cristos. Dumnezeu lucrează mântuirea noastră prin predicarea Evangheliei și prin administrarea Sfintelor Sacramente iar această lucrare sfântă a fost încredințată de către Domnul Isus Cristos Sfintei sale Biserici. De aceea Lutheranul nu își poate trăi viața spirituală în afara Bisericii. Creștinul trebuie să fie în Biserică exact așa cum oaia trebuie să fie parte din turmă. Doar în Biserică, noi, creștinii, suntem "o singură turmă și un singur păstor" (In.10,16)

Înțelegând faptul că Dumnezeu lucrează în chip mântuitor doar prin Mijloacele Harului - această fiind o învățătura fundamentală a Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea - am putut să văd mai bine distincția dintre Biserica Lutherană Confesională și restul Bisericilor Protestante si Neo-protestante dar și distracția dintre un pastor Lutheran confesional și restul pastorilor protestanți respectiv neo-protestanți.

Dacă Bisericile Protestante și cele Neo-protestante sunt un fel de "Academii religioase" în care toți credincioșii sunt adevărați profesori ai Bibliei care participă la diverse dezbateri teologice, Bisericile Lutherane Confesionale sunt locurile unde cerul coboară pe pământ în prezența lui Cristos care vine la noi în predicarea Cuvântului, in Absoluțiune și în administrarea Sacramentului Euharistiei, pentru a ne aduce iertarea păcatelor iar pastorii Bisericii slujesc Liturghia "în persona Christi". De aceea Liturghia este una “sfântă” sau "dumnezeiască", deoarece Cristos însuși este liturgistul, predicatorul și celebrantul Sacramentului Euharistiei. Pastorul chemat și ordinat de către Dumnezeu însuși prin Biserica sa, nu este alt ceva decât unealta lui Cristos după cum citim: "Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” (In.20,21).

Cristos vine într-o "relație personală" cu creștinul prin pastorul chemat și ordinat în Sfântă sa Biserica acolo unde este celebrată Sfânta Liturghie. Astfel, pastorul Lutheran nu este doar un profesor de Biblie sau un îndrumător în studiul Bibliei, așa cum este în restul Bisericilor Protestante si în cele Neo-protestante, ci, în Biserica Luterană Confesională, pastorul este "gura și mâna lui Dumnezeu" prin care Domnul Isus Cristos ne transmite toate beneficiile morții și Învierii sale.

Când pastorul Bisericii vorbește predica, Cristos însuși este cel care vorbește. Când pastorul Bisericii vorbește cuvintele Absoluțiunii, Cristos însuși este cel care vorbește. Când pastorul Bisericii rostește cuvintele de consacrare ale Sacramentului Euharistiei, Cristos însuși este cel care le vorbește, de aceea Sacramentul Euharistiei ne aduce ceea ce cuvintele de consacrare spun: trupul și sângele lui Cristos. Când pastorul Bisericii ne oferă sa mâncăm și sa bem trupul si sângele Domnului, Cristos însuși este cel care ni se oferă nouă pe sine însuși. De aceea predicăm iertarea păcatelor pentru că însuși Cristos vine în Liturghia Bisericii și ne proclamă iertarea păcatelor. Iată motivul pentru care noi avem toată credința că suntem iertați de toate păcatele noastre. Pentru că proclamarea această nu vine de la un om ci de la Cristos însuși, printr-un om chemat și rânduit de el însuși prin Biserica sa. 

Așa am înțeles faptul că Biserica Lutherană Confesională nu este o "agora" creștină ci este, de fapt, Împărăția lui Dumnezeu aici pe pământ iar pastorul Lutheran nu este doar un "învățat creștin" sau doar un "profesor" ci el este unealta prin care Împărăția lui Cristos vine la noi prin Oficiul Pastoral al Bisericii Creștine. Prin Oficiul Pastoral, Biserica din toate timpurile si din toate locurile iși împlinește mandatul care spune: "Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh" (Mt.28,19). 

Atunci când Mijloacele Harului lipsesc, Biserica devine doar o "academie" sau un loc al "workshop-urilor" creștine iar Oficiul Pastoral este înlocuit de "catedră". Este evident de ce restul Bisericilor Protestante si Neo-protestante predică faptul că mântuirea există în afara Bisericii și nu este legată de Biserică. Aceasta deoarece în viziunea lor Biserica nu este locul unde se manifesta mântuirea ci este doar un loc unde oamenii se adună ca să discute despre mântuite. Pentru ei Biserica nu este locul prezenței lui Dumnezeu într-un mod mântuitor ci este un loc de dezbatere al unor chestiuni despre Dumnezeu. Pentru ei Biserica nu este locul unde vine Cuvântul lui Dumnezeu în propria persoană, Domnul nostru Isus Cristos, ci doar locul unde se cuvântează despre Dumnezeu și despre Cuvântul lui. Dar despre Dumnezeu se poate cuvânta absolut oriunde. De aceea reformații, prezbiterienii, baptiștii, penticostalii, adventiștii și toți ceilalți neo-protestanți nu sunt deloc dependenți de Biserică iar viața lor poate fi trăită complet în afara Bisericii. Pentru ca ei sunt cu toții profesori ai Bibliei și pot dezbate oriunde vor despre Dumnezeu. Nu este nevoie de Biserica pentru a povesti despre Dumnezeu.

Biserica pe care eu o slujesc nu este o "academie", nu este o sala de "concerte", nu este un loc al "workshop-uri" și nici nu este un "parc de distracții" creștin ci este locul unde Domnul Isus Cristos vine la noi în Împărăția sa și ne oferă harul sau mântuitor prin Mijloacele Harului care sunt administrate de către Biserica sa prin Oficiul Pastoral, adică prin mâna pastorilor chemați și ordinați. Acolo unde exista Oficiul Pastoral există Mijloacele Harului  - predicarea Evangheliei, proclamarea Absoluțiunii și administrarea Sfintelor Sacramente - iar acolo unde există Mijloacele Harului există Biserica în afara căreia nu există mântuire.