Reforma Lutherană despre comuniunea CU Biserici NON-LUTHERANE

Reforma din Secolul al XVI-lea a fost nu doar o mișcare de reînnoire spirituală, ci și un moment de ruptură și reașezare doctrinară. Deși Martin Luther a fost catalizatorul acestui proces, prin Reforma Lutherană, au existat și alți teologi care au propus viziuni diferite asupra Bisericii, Sacramentelor și chiar a autorității Scripturii. Dintre aceștia, Zwingli, Calvin și Mișcarea Anabaptistă au intrat în opoziție teologică cu teologia Reformei Lutherane, contrazicându-i o serie de învățături fundamentale. În cadrul acestui scurt articol, doresc să prezint sumarizat atitudinea lui Martin Luther față de posibilitatea unei comuniuni sacramentale și eclesiastice cu acești reformatori, subliniind criteriile esențiale pentru unitatea Bisericii pe care Luther le-a enunțat.

PREZENȚA REALĂ A LUI CRISTOS ÎN SACRAMENTUL EUHARISTIEI: 

Linia de demarcație cu Zwingli și Biserica Reformată.

Încă din 1524, divergențele dintre Martin Luther și Zwingli s-au cristalizat în jurul înțelegerii Sacramentlui Euharistiei. Zwingli a promovat o prezență simbolică a lui Cristos în Sacramentul Euharistie, în care pâinea și vinul sunt doar niște amintiri ale trupului și sângelui lui Cristos. De altfel, Zwingli a promovat rolul anamnetic al Euharistiei, negând faptul că acesta aduce iertarea păcatelor. Martin Luther, în schimb, a afirmat cu tărie prezența reală, substanțială, a trupului și sângelui lui Cristos în Sacramentalul Euharistiei, și sacramentală „in, cum et sub pane et vino” - în, cu și sub pâinea și vinul sacramentale.

În lucrarea sa „Vom Abendmahl Christi, Bekenntnis” (1528) - în romană: ”O mărturisire despre Cina lui Cristos”– Martin Luther se opune lui Zwingli concluzionând faptul că Cuvintele Domnului nostru Isus Cristos: ”Acesta este trupul Meu” nu pot fi transformate în metaforă fără a distruge adevărul Scripturii. În opinia lui Martin Luther, dacă Dumnezeu poate face un rug să ardă fără a se mistui (Exod 3), Dumnezeu poate să facă și trupul și sângele lui Cristos să fie prezente în Sacramentul Euharistiei fără să fie văzut de ochiul trupesc. În cadrul acestei lucrări, Martin Luther face o afirmație care avea să fie reluată un an mai tărziu la Colocviul de la Marburg, spunând: ”eu nu pot și nu voi avea nimic de-a face cu cei care nu cred că în pâinea și vinul Sacramentului este cu adevărat trupul și sângele lui Cristos. Nu sunt frații noștri, și nu avem un singur duh” (LW.37:359–372)

Este cunoscut deja faptul că la Colocviul de la Marburg (1529), Martin Luther a refuzat comuniunea cu Zwingli și cu alți teologi elvețieni, în ciuda unei aparente armonii în multe alte puncte doctrinare. Luther a afirmat cu deznădejde cuvintele care spun: ”Ihr habt einen anderen Geist als wir” - aveți un alt duh decât noi (vezi: The Marburg Colloquy in ”This is my Body”, Hermann Sasse, Paginile 213-214). Aceasta deoarece, pentru Martin Luther, negarea prezenței reale a trupului și sângelui lui Cristos în Sacramentul Euharistiei reprezenta o negare a Cuvântului rostit de Cristos și, prin urmare, o abatere gravă de la adevărul Evangheliei.

ATITUDINEA FAȚĂ DE ANABAPTIȘTI

Martin Luther i-a perceput pe anabaptiști ca o amenințare dublă: una teologică și una socială. Aceasta deoarece anabaptiștii negau validitatea botezului copiilor, respingeau orice autoritate seculară în chestiuni religioase și promovau o spiritualitate de tip penticostalo-carismatică în care Duhul Sfânt acționa independent de predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.

În lucrarea „Wider die himmlischen Propheten von den Bildern und Sakrament” (1525) - în română: ”Împotriva profeților cerești despre imagini și sacramente” - Martin Luther polemizează cu liderii anabaptiști precum Thomas Müntzer, acuzându-i pe aceștia că își plăsmuiesc revelații și duhuri, dar refuză să se plece în fața Scripturii. Luther afirma faptul că anabaptiștii își fac un idol din duhul lor interior și astfel se opun Cuvântului lui Dumnezeu. 

Mai mult, în „Vom Widerruf der Wiedertäufer” (1528) - în română: ”Despre retragerea (dezicerea) anabaptiștilor” - Martin Luther condamnă cu fermitate refuzul anabaptistilor de a boteza copiii, subliniind faptul că Sacramentul Botezul nu este lucrarea omului, ci este promisiunea lui Dumnezeu. În opinia lui Martin Luther, copiii sunt la fel de vrednici de această promisiune ca și adulții, căci și lor le aparține Împărăția lui Dumnezeu.

De asemenea, Martin Luther respingea ferm ideea că Duhul Sfânt acționează în afara Cuvântului și a Sacramentelor instituite de către Cristos. Doar predicarea Cuvântului și administrarea Sacramentelor sunt mijloace ale harului în opinia lui Luther. În viziunea sa, anabaptiștii promovau o formă de misticism anarhic, fără fundament biblic și contrar mijloacelor harului instituite de către Dumnezeu.

CRITERIILE COMUNIUNII ECLEZIALE LA MARTIN LUTHER ȘI REFORMA LUTHERANĂ 

Martin Luther nu era interesat de o unitate pur instituțională sau politică între reformatori, ci de unitatea în mărturisirea adevărului Evangheliei. Comuniunea era posibilă pentru Luther doar pe baza unei mărturisiri doctrinare comune, clare și conforme cu Scriptura. Pentru Martin Luther unitatea Bisericii nu poate fi construită pe compromisuri teologice. De aceea, Luther afirma faptul că acolo unde Cuvântul este denaturat, acolo nu este nici Biserică și nici Duhul lui Cristos.

În lucrarea „Wider die himmlischen Propheten von den Bildern und Sakrament” (1525) - în română: ”Împotriva profeților cerești despre imagini și sacramente” - Martin Luther face adoptă o poziție foarte fermă afirmând faptul că cei care nu cred că Cristos este cu adevărat prezent în pâine și vin sunt nu doar niște fanatici ci sunt niște necreștini. În opinia lui Martin Luther, aceștia falsifică cuvintele lui Cristos și distrug credința simplă. 

O altă afirmație fermă și în același timp cutremurătoare, Martin Luther o face în lucrarea sa: ”Brief an die zu Frankfurt” (1533) -  în română: ”Scrisoare către cei din Frankfurt”. Luther le cere lutheranilor din Frankfurt să nu aibă nicio părtășie cu cei care denaturează Sacramentul Euharistiei și declară prezența lui Cristos cu trupul și cu sângele său în Sacramentul Euharistiei ca fiind una simbolică. Luther afirmă aici faptul că unitatea nu trebuie niciodată să fie mai presus de Cristos și consideră că este mai sănătoasă o Biserică mică dar care stă în adevăr decât o Biserică mare care este clădită pe rătăcire.

O nouă afirmație fermă și în același timp cutremurătoare, Martin Luther o face în lucrarea sa intitulată: Vom Anbeginn der Welt bis auf das Jüngste Gericht” (1539) - în română: ”De la începutul lumii până la Judecata cea de Apoi”. Aici, Luther afirmă faptul că Anabaptiștii sunt oameni ai diavolului deoarece, în opinia lui Luther, aceștia nu îl predică nici pe Cristos și nici Evanghelia, ci predică doar o dreptate proprie, care este o spiritualitate falsă, și conduce la o sfințenie fățarnică.

După cum vedem, Martin Luther a preferat separarea de alți reformatorii ai Bisericii deoarece aceștia nu împărtășeau credința Reformei Lutherane. Luther a preferat o așa zisă ”izolare” decât acceptarea unei „unități” care compromite doctrina. Mai mult, Martin Luther niciodată nu a validat Reforma de la Zurich, Reforma de la Geneva sau Mișcarea Anabaptistă ca fiind lucrări ale lui Dumnezeu în spiritul Evangheliei lui Cristos ci, din contră, le-a condamnat ca fiind anti-Evanghelice. În acest sens, spunem că Martin Luther a fost un adevărat părinte confesional al luteranismului, nu doar un simplu lider al Reformei Lutherane.

Martin Luther a refuzat comuniunea cu reformații elvețieni și cu anabaptiștii nu din rigiditate sau din orgoliu personal, ci a făcut acest lucru din fidelitate față de adevărul Evangheliei. Pentru Luther, Sacramentul Euharistiei, validitatea Botezului pentru copii și autoritatea Scripturii nu puteau fi relativizate. Biserica adevărată, învăța Luther,  este acolo unde Cuvântul Evanghelie este predicat complet și curat și Sacramentele sunt administrate conform instituirii lor de către Domnul nostru Isus Cristos. Această idee teologică rămâne până astăzi temelia comuniunii ecleziale în viziunea lutherană confesională.

După cum am văzut Martin Luther a fost foarte clar și foarte ferm în scrierile sale privind imposibilitatea comuniunii teologice cu reformații și cu anabaptiștii. În mai multe dintre lucrările sale teologice, Luther condamnă explicit învățăturile lor ca fiind eretice sau anti-evanghelice, și declară deschis că nu poate exista părtășie între lutherani și aceștia, din pricina ruperii unității în învățătura despre Sacramente și despre Evanghelie.