O reflecție teologică asupra Sezonului Trinității 

În structura Anului Bisericesc luteran, Sezonul Trinității sau Sezonul Sfintei Treimi începe cu Duminica Sfintei Treimi și se întinde până în Ultima Duminică a Anului Bisericesc. Anul acesta, Sezonul Trinității se întinde din 15 Iunie și până în 23 Noiembrie. Sezonul Trinității este cea mai lungă perioadă liturgică a Anului Bisericesc, având un caracter catehetic și formativ pentru Biserică. Dacă prima jumătate a Anului Liturgic -  de la Sezonul Adventului și până la Rusalii - este centrată pe persoana și lucrarea istorică a Domnului nostru Isus Cristos, concentrând marea majoritate a sărbătorilor, cea de-a doua parte, numită și „Timpul Bisericii”, reflectă viața credinciosului și a comunității ecleziale în și sub harul lui Dumnezeu, în Sfânta Treime.

Pentru tradiția luterană confesională, această perioadă nu este doar un „timp ordinar”, ci este un spațiu teologic și liturgic privilegiat pentru creșterea în har, în sfințirea vieții și în maturizarea în credință, toate acestea fiind adânc și profund înrădăcinate în doctrina Sfintei Treimi și în lucrarea continuă pe care Dumnezeul Triunic o face pentru mântuirea omului păcătos, în Biserica lui Cristos, prin intermediul mijloacelor harului care sunt predicarea Evangheliei, proclamarea Absoluțiunii și administrarea Sfintelor Sacramente.

Așa cum am amintit, Sezonul Trinității începe cu Duminica Sfintei Treimi, o sărbătoare majoră care afirmă fundamentul revelat al credinței creștine: „μία οὐσία καὶ τρεῖς ὑποστάσεις” sau: ”un singur Dumnezeu în trei Persoane” - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Deși termenul Trinitate nu este un cuvânt biblic, doctrina acesta este expresia fidelă a revelației lui Dumenzeu în Sfintele Scripturi, după cum citim: „Mergând, faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt.28:19) respectiv: „Harul Domnului nostru Isus Cristos, iubirea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2Cor.13:14).

Confesiunea Augustana sau Mărturisirea de Credință de la Augsburg (1530) articulează în mod clar această învățătură de credință spunând astfel: ”[Bisericile noastre], cu consimțământ comun, învață că decretul Conciliului de la Niceea cu privire la unitatea esenței divine și la cele trei Persoane este adevărat și trebuie crezut fără nicio îndoială; adică, există o singură esență divină care este numită și care este Dumnezeu: eternă, fără trup, fără părți, de putere, înțelepciune și bunătate infinite, Creatorul și Păstrătorul tuturor lucrurilor, vizibile și invizibile; și totuși există trei Persoane, de aceeași esență și putere, care sunt coeterne: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar termenul „persoană” este folosit așa cum l-au folosit Părinții Bisericii, pentru a semnifica nu o parte sau o calitate din altceva, ci ceea ce există de sine stătător” (CA, Art.I). Această mărturisire este întărită de către Simbolul Athanasian, care afirmă: „Iar credința creștină universală este aceasta: noi ne închinăm unui singur Dumnezeu în Trinitate, iar Trinității în unitate; fără a confunda persoanele și fără a diviza esența.”

Dacă sărbătorile Anului Bisericesc urmăresc, în general, evenimentele din viața Domnului nostru Isus Cristos (întruparea, naștere, moarte, înviere, înălțare, etc.), Sezonul Trinității pune în lumină viața credinciosului în Cristos, o viață trăită în Biserică, prin Duhul Sfânt, în ascultarea predicării Evangheliei și în primirea Sfintelor Sacramente.

Citirile Duminicilor din Sezonul Trinității vorbesc despre chemarea noastră la o viață nouă în Cristos, o viață nouă care izvorăște din lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în har, prin predicarea Evangheliei și administrația Sfintelor Sacramente, lucrare despre care ce Confesiunea Augustana sau Mărturisirea de Credință de la Augsburg (1530) spune: ”Pentru a obține această credință, a fost instituit Slujirea de predicare a Evangheliei și administrare a Sacramentelor. Căci prin Cuvânt și Sacramente, ca prin instrumente, Duhul Sfânt este dat, care lucrează credința; unde și când îi place lui Dumnezeu, în cei care ascultă Evanghelia, adică, că Dumnezeu, nu pentru meritele noastre, ci de dragul lui Cristos, justifică pe cei care cred că sunt primiți în har de dragul lui Cristos.” (CA, Art.V)

Culoarea verde, asociată acestui Sezon Liturgic, este un simbol teologic al vieții spirituale și al creșterii continue în har. Nu este întâmplător că în această perioadă Biserica pune accent pe: formarea duhovnicească prin predicare expozitivă; pe rugăciune publică și individuală; pe catehizarea adulților și copiilor și pe slujirea în comunitate. Martin Luther subliniază importanța acestei formări continue în Catehismul Mare, unde citim astfel: „Nu este de ajuns ca cineva să fi învățat odată Crezul, Rugăciunea Domnească și Cele Zece Porunci; trebuie ca acestea să fie învățate și retrăite zilnic, pentru că niciunul dintre noi nu este atât de desăvârșit încât să nu aibă nevoie să crească în ele.” (Prefață la Catehismul Mare)

În tradiția Lutherană, Sezonul Trinității este folosit pentru întărirea credincioșilor în doctrina sănătoasă prin cicluri de predici care explică pericopele în lumina doctrinei lutherane confesionale. Această practică reflectă principiul lutheran al doctrinei pentru învățare și zidire, nu pentru speculație, așa cum afirmă Formula Concordiei: „Noi respingem învățăturile care nu pot fi deduse din Scriptură în mod clar și care depășesc marginile credinței mântuitoare.” (FC SD, Art. I, 5)

Ultimele duminici ale Sezonului Trinității îndreaptă privirea Bisericii către împlinirea vremurilor și revenirea Domnului Isus Cristos ca Judecător și Mântuitor, pregătind astfel credinciosul pentru Sezonul Adventului, după cum citim: „Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și mare slavă” (Mt. 24:30). Confesiunea Augustana sau Mărturisirea de Credință de la Augsburg (1530) spune în acest sens: ”De asemenea, [Bisericile noastre] învață că la Consumarea Lumii, Cristos va apărea pentru judecată, și va învia pe toți morții; El va da celor drepți și aleși viață veșnică și bucurii eterne, dar pe oamenii neevlavioși și pe diavoli îi va condamna să fie chinuiți fără sfârșit” (CA, Art. XVII). Această dimensiune eshatologică nu este una de teamă, ci este una de speranță și de pregătire activă deoarece Biserica privește spre Cristosul cel înviat, în credință, așteptând împlinirea făgăduințelor Evangheliei.

Sezonul Trinității nu este o simplă perioadă de pauză liturgică între marile sărbători ale Anului Bisericesc ci este un timp de viață liturgică activă, de cateheză și de sfințire, în care Biserica trăiește prezența și lucrarea Dumnezeului Triunic, prin predicarea Evanghelie, proclamarea Absoluțiunii și administrarea Sfintelor Sacramente. Sub harul Cuvântului Evanghelie și al Sfintelor Sacramente, credinciosul este chemat să crească în har și în cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos, pregătindu-se pentru ziua în care va vedea față către față pe cel pe care acum Îl cunoaște prin credință și care este prezent cu noi ascuns în predicarea Evanghelie, proclamarea Absoluțiunii și administrarea Sfintelor Sacramente.