O mărturisire lutherană a uniunii hipostatice în lumina Scripturii și a BisERICII APOSTOLICE

Biserica Lutherană Confesională mărturisește cu tărie o cristologie profund ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu, conform credinței și mărturisirii Bisericii Apostolice și Post-Apostolice. Această credință este exprimată limpede în Confesiunile Luterane din Secolul al XVI-lea, în special în Formula Concordiei, și este în deplină armonie cu învățătura apărată de marii părinți ai Bisericii, între care Sfântul Chiril al Alexandriei ocupă un loc de cinste.

Apărător neobosit al uniunii hipostatice - adică unirea personală dintre natura divină și natura umană în persoana unică a Fiului lui Dumnezeu - Sfântul Chiril a lăsat moștenire Bisericii o cristologie profundă, care este și temelia pe care Reforma Lutherană și-a clădit învățătura despre Domnul nostru Isus Cristos.

Noi, lutheranii confesionali, mărturisim, împreună cu Sfântul Chiril al Alexandriei, cu întreaga Biserică Apostolică și Post-Apostolică și cu Biserica Reformei Lutherane, următoarele adevăruri de credință cristologică:

-       Cel născut din Sfânta Fecioară Maria este Dumnezeu adevărat, iar Maria este cu adevărat Θεοτόκος (Theotokos), adică Născătoare de Dumnezeu, nu doar de un om.

-       Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit în mod hipostatic cu trupul omenesc, devenind una cu acesta fără confuzie sau amestecare.

-       Cele două naturi - divină și umană - sunt unite inseparabil și indivizibil, fără a fi confundate.

-       Atributele sau idiomele celor două naturi nu sunt distribuite între două persoane, ci aparțin unei singure persoane, Fiul lui Dumnezeu.

-       Cristos nu este un om purtător de Dumnezeu sau Θεοφόρος (theophoros), ci este Dumnezeu întrupat.

-       Nu separăm cele două firi în lucrarea mântuirii, căci el este Dumnezeu și om într-o singură Persoană.

-       Cuvântul lui Dumnezeu nu a acționat prin Cristos ca printr-o persoană distinctă, ci Cristos este Însuși Cuvântul întrupat.

-       Trupul Domnului nu este adorat separat, ci Domnul Isus Cristos este adorat cu o singură închinare, întrucât trupul Său este unit hipostatic cu Cuvântul.

-       Duhul Sfânt care a lucrat prin Cristos nu I-a fost străin, ci propriu, căci El a fost uns cu Duhul fără măsură (Is.11:2; In.3:34).

-       Isus Cristos este Marele nostru Preot, fiind în același timp Jertfitor și Jertfă (Ev.9:11-14).

-       Trupul Domnului este dătător de viață prin unirea sa cu Cuvântul, nu printr-o putere naturală.

-       Cuvântul ne-pătimitor a pătimit în trup, a murit și a înviat, pentru mântuirea noastră.

Credința lutherană, în deplină continuitate cu această învățătură a Bisericii Post-Apostolice, afirmă clar în Formula Concordiei (Declarația Solidă, Art. VIII) astfel: „Credem, învățăm și mărturisim că în această unică persoană a lui Cristos cele două naturi sunt unite în așa fel încât nu sunt două persoane, ci unul singur este Cristos.” (FC, SD VIII, 7)

Unirea hipostatică nu implică amestecarea naturilor, nici transformarea uneia în cealaltă, ci o comuniune reală și tainică în Persoana Fiului. Umanitatea lui Cristos nu are o existență proprie separată, ci își are subzistența în Logosul întrupat. Fiul lui Dumnezeu nu S-a unit cu un om preexistent, ci a luat umanitatea în pântecele Sfintei Fecioare Maria, asumând-o ca propriu Său trup și suflet rațional.

Astfel, mărturisim împreună cu părinții Bisericii Primare faptul că:

-     Domnul Isus Cristos este o singură Persoană divină

-     Domnul Isus Cristos are două naturi depline, una divină și una umană, unite într-o singură persoană.

-     Aceste două naturi sunt unite „inconfusibiliter, inconvertibiliter, indivise, inseparabiliter” - fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune și fără separare (Conciliul Calcedon, 451)

Această unire hipostatică este temelia mântuirii noastre și a teologiei noastre lutherane.  Domnul Isus Cristos nu a fost un simplu om prin care Dumnezeu a lucrat, ci este Dumnezeu-Om, Dumnezeu adevărat și om adevărat, într-o singură Persoană. De aceea, putem spune, asemenea Sfântului Apostol Paul: „Dacă printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit și învierea morților” (1Cor.15:21). Și asemenea lui Chiril Sfântului Chiril:„Unul este Cel ce pătimește și înviază - Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.”

Domnul nostru Isus Cristos a pătimit în trupul său propriu, trup unit cu divinitatea sa. Natura divină nu a suferit în esența sa, căci ea este ne-pătimitoare, dar Fiul lui Dumnezeu, întrucât avea un trup real, a gustat moartea în persoana sa pentru toți (Ev.2:9). În El, Dumnezeirea este unită cu umanitatea, și prin această unire trupul lui este vrednic de adorare, fără an introduce o confuzie între cele două naturi.

Această cristologie nu este o simplă teorie teologică, ci ea este temelia Evangheliei, a credinței noastre lutherane și a mântuirii noastre. Numai un Mijlocitor care este atât Dumnezeu - pentru a fi sfânt și puternic - cât și om - pentru a putea pătimi și muri - poate fi Mântuitorului omului păcătos din robia păcatului, a morții și a diavolului. 

Biserica Lutherană Confesională rămâne fidelă acestei mărturisiri, așa cum a fost dată sfinților lui Cristos odată pentru totdeauna (Iu.1:3). Într-o vreme în care cristologia este diluată sau relativizată, noi, lutheranii confesionali, spunem cu toată claritatea: ”Unul este Cristos, Domnul nostru - Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Mântuitorul lumii”.