O apologie a identității liturgice lutherane

În mai multe ocazii am scris despre faptul că în cadrul celebrării liturgice, pastorul Lutheran acționează "in persona Christi", fiind chemat, ordinat și mandatat ca să proclame Evanghelia lui Cristos. Aceasta Evanghelie nu reprezintă o sumă de învățături de natură umană menite să aducă îmbunătățiri relației omului cu Dumnezeu, relației cu sine însuși și relației cu semenii ci, așa cum spune Sfântul Apostol Paul: "este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede" (Rom.1,16). Evanghelia este mesajul divin – adică mesajul cu origine divină - pe care Dumnezeu îl proclamă omului păcătos prin și în Domnul nostru Isus Cristos, un mesaj cu privire la mântuirea acelora în dreptul cărora Legea spune: "toți au păcătuit și nu ajung la gloria lui Dumnezeu" (Rom.3,23). Astfel, în calitate de continuator al Oficiului Apostolic, pastorul, ca parte a Oficiului Pastoral, este rânduit de către însuși Dumnezeu, prin Biserică, ca "ambasador" al Domnului nostru Isus Cristos, însărcinat fiind să proclame acest mesaj divin al Evangheliei în această lume a păcatului.

De ce este atât de important ca pastori să înțelegem acest aspect al slujirii pastorale "in persona Christi"? Pentru că în jurul acestui nucleu gravitează întreaga noastră slujire împreună cu întreaga noastră atitudine față de slujire și în timpul slujirii. 

Biserica Lutherană, asemenea Bisericii Paleo-Creștine - înțelegând aici Biserica Apostolică și Biserica Post-Apostolică timpurie - are în centrul ei doua elemente liturgice deosebit de importante: Altarul și Amvonul. În fapt, Altarul și Amvonul reprezintă locurile unde pastorul, slujind ”in persona Christi”, își exercită mandatul de predicare a Evangheliei și administrare a Sfintelor la care a fost chemat, ordinat și trimis, acestea fiind, de altfel, nucleul întregii celebrării liturgice.

Bisericile Lutherane, cel puțin până spre finalul Secolul al XIX-lea, erau construite având un Altar deseori foarte mare, impunător și foarte bogat ornamentat cu arta sacră. În aceeași notă erau construite și Amvoanele. Majoritatea Amvoanelor erau de dimensiuni mari, impunătoare și bogat ornamentate. De ce acest stil impiunător? Pentru că Biserica dorea ca atenția să nu fie focusată pe pastor in sinea lui ci pe ceea ce Cristos însuși făcea pentru noi la Altar și la Amvon. Biserica punea accentul pe evenimentele care se petreceau la Amvon și la Altar, mai precis proclamarea Evangheliei și administrarea Sacramentului Euharistiei. Dimensiunile Altarului și ale Amvonul veneau să vorbească în chip tăcut de faptul că cel care ne slujește este, în realitate, nu păstorul ci chiar Dumnezeu. 

Un alt aspect ușor de remarcat în vechile Bisericii Lutherane este acela că Amvonul era ridicat de la pământ, fiind adeseori suspendat intr-un loc de unde să fie foarte vizibil pentru toți participanții la celebrarea Liturghiei. Aceast aspect simboliza faptul că primirea Evangheliei este făcut de către creștini prin ”ridicarea ochilor spre cer”. De altfel, există și alte conotatii. De exemplu, în Vechiul Testament citim faptul că Ezra a vorbit poporului Israel folosindu-se de o platformă, astfel: ”Ésdra, scribul, stătea pe o platformă de lemn pe care o făcuseră pentru [această] ocazie” (Ne.8:4). De asemenea, ne amintim de faptul ca Domnul Isus Cristos a predicat poporului pe Muntele Măslinilor după cum citim: „S-a suit pe munte și [...] și-a deschis gura și i-a învățat” (Mt.5,1-2). De asemene, ne amintim faptul că atât în antichitate cât și în Evul Mediu, proclamațiile regale erau citite public de pe un piedestal înalt, astfel încât ambasadorul Regelui să poată să fie văzut și auzit de către toți oamenii. Avem suficiente dovezi cu privire la faptul că în Biserica Primară, predicarea se făcea uzandu-se de o astfel de platformă, Părinți ai Bisericii precum Sfântul Ioan Gură de Aur (cca. 347-407) fiind obișnuiți să folosească o platformă mai ridicată pentru a citi Epistola, pentru a citi Evanghelia și pentru a predica în timpul Liturghiei.

Îmi doresc foarte mult să observăm atenția deosebită pe care Biserica Lutherană, dar nu numai, o acorda acestor detalii speciale, cel puțin până prin primele decenii ale Secolului trecut. De ce? Pentru cå, sub influența masivă a teoriilor reformate - pătrunse în Biserică în urma Uniunii Prusace - a radicalismului neo-protestant și a progresismul post-modern, Biserica a pierdut din focusarea pe aceste detalii liturgice atât de importante. Uitând cine este, cui aparține și la ce misiune a fost chemată, Biserica a eșuat adesea în mandatul ei de predicare a Evangheliei și de administrare a Sacramentelor, devenind din ce în ce mai mult un fel de "conferință pentru dezvoltare spirituală personalå", aspect specific neo-protestantismului, în care pastorul este un fel de speaker care atrage atenția asupra lui prin stilului lui foarte non-conformist de ași expune ideile. Astfel, din păcate, centralitatea Altarului și cea a Amvonul au fost pierdute în multe dintre Biserici, inclusiv în multe dintre Bisericile Lutherane. 

Astăzi, multi pastori spun și arată public faptul cå s-au saturat de "tradițiile Lutherane" și preferă "noua modă charismatică". Această modă include părăsirea Amvonului în timpul predicării, gest care nu face alt ceva decât så inverseze valorile pe care Biserica Lutherană a pus atât de mult accent timp de scole. Atunci când pastorul părăsește Amvonul în timpul predicării, el transmite doua mesaje care sunt nedorite. Un prim mesaj este acela că el nu mai predică "in persona Christi" - ca ambasador al lui Cristos - iar al doilea mesaj este acela că ceea ce el predică sub gânduri și opinii personale ci nu Evanghelia lui Cristos. Atunci când nu se predică de la Amvon, în centrul atenție nu mai este Cuvântul predicat ci este predicatorul. Personalitatea și modul de vorbire a predicatorului devin în prim plan, impresia pe care cei mai mulți o au fiind aceea că au  primit mesajul pastorului ci nu proclamația lui Cristos. Enoriașii recunosc personal acest aspect atunci când ei înșiși apreciază cât de bun vorbitor este pastorul lor, spre deosebire de alții care, stând la Amvon, proclamă Evanghelia lui Cristos.

Este adevărat faptul că în Academia Lui Platon și în Școlile de Filozofie Antice dar li Medievale găseam acest stil de a preda plimbându-se printre studenți. Dar acestea nu erau Biserici ci erau Școli. Profesorul nu avea pretenția de a proclama mesajul vreunui suveran asa cum Biserica are pretenția că pastorul care predică proclamă Evanghelia lui Cristos. De asemenea, citim în Evanghelii faptul că Domnul nostru a umblat printre ucenici, învăţându-i. Asta este adevărat. Dar acest lucru nu se întămpla în timpul slujirii liturgice. Scriptura ne învață faptul că Domnul Isus Cristos a rânduit și trimis pe Sfinții Apostoli ca să proclame Evanghelia sa și, prin urmare, a dat Bisericii o autoritate reprezentativă și mandatată. Acest mandat de a proclama în mod autorizat Evanghelia lui Cristos a ajuns să fie asociată spațial cu Amvonul și Altarul Bisericii și legat temporal cu predicarea Evangheliei și Administrarea Sacramentului Euharistiei în timpul celebrarii Liturghiei. Vedeți distincția?

În Biserica Lutherană atenția la detalii este una foarte importantă. Cu atât mai importantă este acum, într-o perioada în care se aud din ce în ce mai multe voci conform cărora: "esențialul este important ci nu detaliile". Nu! Nu este deloc așa! Nu este deloc așa deoarece toate aceste detalii țin în mod direct de motto-ul nostru: "Lex Orandi, Lex Credendi". Nu este important doar să închini lui Dumnezeu ci este la fel de important cum faci ast lucru. Nu este important doar mesajul predicii ci este foarte important și cum aceast mesaj este livrat. Nu este important doar să se celebreze Sacramentul Euharistiei ci este foarte important și modul în care acestă celebrare are loc. De ce? Pentru că toate aceste detalii sunt importante dacă dorim să ne identificăm drept Biserică Lutherană și drept pastori Lutherani. Nu putem să avem pretenția cå suntem o Biserică Lutherană dacă modul în care celebram Liturghia este unul non-Lutheran. Nu pot avea pretenția că sunt pastor Lutheran dacă am un comportament liturgic non-Lutheran. Biserica Lutherană înseamnă o identitate dogmatică împreună cu o identitate liturgică! Astfel, oricare afectare a acestor două identități ne dezbracå de pretenția de a fi Lutherani. Putem sa fim orice vrem noi, dar nu mai suntem Lutherani dacă nu dăm atenție detaliilor.

Astfel, pentru Biserica Lutherană, detaliile sunt la fel de importante precum esența și aceste detalii fac parte din identitatea noastră, din ceea ce definim drept: "Lex Orandi, Lex Credendi". De aceea, pastorii noștri slujesc purtând vestimentația liturgică tradițională. De aceea predicăm de la Amvon ci nu plimbându-ne prin Biserică. Toate aceste detalii vorbesc despre faptul că pastorul Lutheran slujește "in persona Christi". 

Astăzi, multe Biserici Lutherane nu mai au privilegiul de a deține Altare și Amvoane impozante precum vechile Biserici. Unele Bisericii au pe post de Altar doar o simplă masa iar în loc de Amvon au un pupitru pentru partituri muzicale. Nu putem decât să ne folosim de ceea ce avem la dispozitie. Dar asta nu înseamnă că vom renunța la detaliile care vorbesc despre identitatea noastră dogmatică și liturgică. Altarele noastre, oricât de mici și de sărace ar fi, vor avea mereu pe ele Crucifixul și Lumânările de Altar. Pentru că acest detaliu este un element de identitate liturgică Lutherană. Pastorii noștri vor purta mereu vestimentație liturgice adecvată respectivei celebrarii deoarece aceasta este identitatea noastră liturgică. Vom celebra mereu Liturghia asa cum aceasta ne-a fost lăsată - fără a o scurta, fără a o lungi sau modifica - deoarece aceasta este identitatea noastră liturgică. Pastorii noștri vor predică mereu de la Amvon, oricât de mic sau fragil al fi acesta, deoarece ei sunt acolo ca ambasadori ai Regelui și ceea ce ei proclamă este Cuvântul Evangheliei lui Cristos. Astfel, Amvonul devine pentru Biserica Lutherană Confesională, care își împlinește chemarea în acestă lume post-modernă, locul de proclamare cu autoritate divină a Cuvântului celui care stăpânește cu adevărat peste întreaga creație, chiar și în timpul acestui timp de incertitudine.