Legea și Evanghelia - Distincția între porunci și promisiuni

Atunci când Martin Luther și reformatorii Lutheranii din Secolul al XVI-lea se apropiau de Scriptura, aceștia o făceau întotdeauna fundamentați pe principiul hermeneutic al distincției dintre Lege și Evanghelie. Martin Luther și reformatorii Lutheranii din Secolul al XVI-lea considerau faptul că acest principiu hermeneutic este cheia pentru o înțelegere corectă a Cuvântului lui Dumnezeu.

În opinia lui Martin Luther, Legea reprezintă întregul discurs al lui Dumnezeu în Scriptură în care ni se revelează ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi pentru a avea o relație mântuitoare cu noi. De aceea, pe drept cuvânt, Legea este legământul faptelor între noi și Dumnezeu. Dumnezeu, în Legea sa, ne revelează ceea ce el așteaptă ca noi să facem iar omul, la rândul lui, îi promite lui Dumnezeu să împlinească în viața sa toate aceste așteptări sfinte. Legea este dată de către Dumnezeu. Este o predică a lui Dumnezeu în Cuvântul său. Ceea ce Dumnezeu spune în Lege este în totalitate sfânt, drept și adevărat. Orice om împlinește toate poruncile Legii este un fiu al lui Dumnezeu în baza acestui Legământ al Legii, un Legământ care promite mântuire în schimbul ascultării totale de porunci. Oricine trăiește sfințenia cerută de către Dumnezeu în Lege este cu adevărat un om sfânt și este un om al Împărăției lui Dumnezeu conform acestui Legământ al Legii.

Problema cu acest Legământ al Legii sau Legământ al Faptelor nu este nici Dumnezeu și nici Legea în sinea ei. Dumnezeu este sfânt și drept iar în Legea sa, Dumnezeu așteaptă aceleași lucruri de la noi. Să fim sfinți și drepți, asemenea lui. Pe lângă porunci, Legământul Legii mai conține însă și o condamnare pentru toți acei oameni care nu îndeplinesc cerințele Legii. Cu alte cuvinte, Legea condamnă absolut orice eșec – chiar și cel mai insignifiant -  în împlinirea acestui Legământ. Astfel, problema în Legământul Legii nu este Dumnezeu și nici Legea în sinea ei ci marea problemă este omul! Problema este că atunci când omul – și aici este vorba despre proto-parintele nostru Adam - a ales calea păcatului, întreaga omenire a fost târâtă în robia necruțătoare a păcatului, a morții și a diavolului. Fiind înrobit păcatului, omul natural nu poate și nici măcar nu vrea să îl urmeze și să îl iubească pe Dumnezeu deoarece, omului păcătos, Legea nu face altceva decât să îi reveleze propria condamnarea la mania veșnică a lui Dumnezeu. 

Păcatul creează dependență în om, spunea cineva. Da, exact așa se și întâmplă! Păcatul creează dependență și ne înrobește morții și diavolului. Astfel, dependența omului pentru păcat intra mereu și mereu în conflict cu cerința lui Dumnezeu cu privire la sfințenia omului. Acest conflict este unul de nestins. Dumnezeu îl condamnă mereu pe om ca fiind păcătos iar omul păcătos îl vede mereu pe Dumnezeu ca fiind obtuz, răzbunător și opresiv. Și, astfel, se împlinesc cuvintele spuse prin gura Sfântului Apostol Paul: “fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.” (Rom.1:21)

Ceea ce am prezentat până acum este Legea. Legea despre care Martin Luther și teologii Reformei Lutherane nu au afirmat niciodată ca ar fi fost desființată de către Domnul Isus Cristos ci, spune Reforma Lutherană, Cristos a împlinit Legea pentru noi. De aceea, atât Micul Catehism cât și Catehismul Mare – ambele scrise de către Martin Luther - conțin expusă și explicată Legea chiar în capitolul de debut. Aceasta deoarece Luther și reformatorii Reformei Lutherane credeau cu tărie faptul că Legea joasă în rol deosebit de important în viața creștinului. Rolul permanent al Legii în această lume a păcatului – lume în care creștinul continuă să trăiască - este acela de a scoate în evidență păcatele noastre. Creștinul are mare nevoie de acest rol al Legii în viața lui pentru ca are nevoie să își înțeleagă mereu eșecurile pentru a se pocăi dar și pentru a exersa viața de sfințenie. Legea însă nu îl mai condamnă pe creștin deoarece Dumnezeu oferă personal salvarea de sub blestemul Legii după cum vom vedea în rândurile următoare.

Teologia Lutherană, așa cum am precizat la început, vorbește despre Lege și despre Evanghelia. După ce am lămurit problema Legii, doresc să ne uităm spre Evanghelie. Ce este Evanghelia din perspectiva lui Martin Luther și din perspectiva teologiei Reformei Lutherane? Luther și reformatorii Lutheranii ne învață faptul că Evanghelia reprezintă întregul discurs al lui Dumnezeu în Scriptură în care ni se revelează ceea ce el însuși a făcut în și prin Cristos pentru noi, cei căzuți sub blestemul Legii, pentru a avea o relație mântuitoare cu noi.

Evanghelia nu este doar o veste a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a morții lui Isus Cristos pe cruce sau a învierii sale biruitoare din morți, așa cum în mod mincinos ne acuză unii că noi am predica. Evanghelia vestește, într-adevăr, întruparea Fiului lui Dumnezeu, vestește moartea lui Isus Cristos pe cruce și vestește învierea sa biruitoare din morți, dar vestea cea bună a Evangheliei constă în mesajul său care ne spune faptul ca toate acestea au fost făcute de către Domnul Isus Cristos doar pentru noi și pentru a noastră mântuire ci nu cu alt scop. Evanghelia este cea care ne aduce vestea cea bună a faptului că Fiul lui Dumnezeu s-a coborât în această lume a păcatului, întrupând-se pentru noi și pentru a noastră mântuire. Evanghelia este cea care ne aduce vestea cea bună a faptului că Fiul lui Dumnezeu a trăit o viață de perfectă ascultare de Lege - împlinind astfel fiecare iotă din Lege - pentru noi și pentru a noastră mântuire. Evanghelia este cea care ne aduce vestea cea bună a faptului că Fiul lui Dumnezeu a luat asupra sa toate păcatele noastre și a murit la cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire, făcând astfel ispășire pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu. Evanghelia este cea care ne aduce vestea cea bună a faptului ca Fiul lui Dumnezeu a biruit moartea - care nu este altceva decât pedeapsa adusă de către Lege asupra oricărui păcătos - și a înviat din morți pentru noi și pentru a noastră mântuire. Astfel, Evanghelia nu este doar o simplă afirmație despre întruparea, nașterea, viața, moartea și învierea lui Isus din Nazaret, cel despre care creștinismul învață ca este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Evanghelia este vestea cea bună pentru că ea proclamă ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în și prin întruparea, nașterea, viața, moartea și învierea lui Isus din Nazaret, acela despre care creștinismul învață ca este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Dacă nucleul Legii este ceea ce Dumnezeu așteaptă sau cere de la noi pentru mântuirea noastră, nucleul Evangheliei este ceea ce Dumnezeu ne dă nouă pentru mântuirea noastră. 

Aceste lucruri l-au predicat Martin Luther și teologii Reformei Lutherane cu privire la Evanghelie și exact aceste lucruri le predică și Biserica Lutherană Confesională. Anume faptul ca Legea este ceea ce Dumnezeu așteaptă sau cere de la noi pentru mântuirea noastră, iar Evangheliei este ceea ce Dumnezeu ne dă nouă pentru mântuirea noastră. Vedeți bine faptul ca Evanghelia nu este doar o veste despre învierea lui Cristos așa cum mincinos ne acuză alții. Lutheranismul Reformei Lutherane nu predică așa ceva și nici Biserica Lutherană Confesională nu o face. Este adevărat faptul ca Noul Testament vorbește despre întruparea, nașterea, viața, moartea și învierea lui Isus Cristos. Dar Evanghelia este vestea cea bună tocmai pentru ca ea ne spune faptul ca toate acestea sunt pentru noi și pentru a noastră mântuire. Prin toate aceste acțiuni ale lui Cristos, Dumnezeu a rupt lanțurile robiei păcatului, a morții și a diavolului, eliberându-ne din blestemul Legii. Prin tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în și prin Cristos, Legea a fost împlinită pe deplin pentru noi și pedeapsa cerută de Lege pentru păcatul nostru a fost pe deplin plătită de către Cristos la cruce. Aceasta a făcut Fiul lui Dumnezeu pentru noi în întruparea, nașterea, viața, moartea și învierea lui. Întruparea, nașterea, viața, moartea și învierea lui Isus Cristos au avut un singur scop. Să rupă pentru noi lanțurile robiei păcatului, a morții și a diavolului, eliberând din blestemul Legii pe toți aceia care cred mesajul Evangheliei. 

Despre aceasta este Evanghelia. Și Evanghelia se găsește în toate acele locuri ale Scripturii unde ni se vorbește despre Dumnezeu care se dă pe sine, în Cristos, pentru noi și pentru mântuirea noastră. De asemenea, Evanghelia este pretutindeni unde Biserica lui Cristos proclamă această veste bună în Liturghia ei. Astfel, Sfintele Sacramente sunt tot Evanghelie pură. Deoarece Sacramentele vorbesc la rândul lor despre Cristos care se dă pentru noi. Sacramentul Botezului vorbește despre Cristos care vine, ne spală de mizeria păcatelor noastre și ne îmbracă cu dreptatea lui în moartea și în învierea sa. Euharistia vorbește despre adevăratul trup și adevăratul sânge ale lui Cristos care s-au dat ca jertfă pentru noi la cruce și pe care Dumnezeu ni le dă, acum și aici, nouă pentru iertarea păcatelor noastre. 

Toată Evanghelia este despre Cristos care se dă pentru noi. Este despre Cristos pe care Dumnezeu îl dă pentru noi. În Botezul nostru, Dumnezeu ne face părtași la moartea și la învierea lui Cristos. În Botezul nostru, noi murim cu Cristos ca fii și fiice ale mâniei și înviem cu Cristos ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Înviem cu Cristos la o viață nouă în care nu mai trăim noi ci Cristos trăiește în noi. În Sacramentul Euharistiei, Dumnezeu hrănește această nouă viață pe care ne-o oferă în Botez. O hrănește cu o hrană spirituală supranaturală. Pentru că, împreună cu pâinea și cu vinul consacrate pe altar, Dumnezeu ne oferă să mâncăm și să bem adevăratul trup și adevăratul sânge ale lui Cristos. Botezul este nașterea noastră din nou lucrată de către Dumnezeu din apă și din Duh pentru mântuirea noastră iar Euharistia este hrana vieții celei noi pentru ca ceea ce Dumnezeu a început în Botezul nostru să fie dus la bun sfârșit. 

Din păcate, Martin Luther avea foarte mare dreptate când spunea faptul că din fire, orice om natural este un pelagian (entuziast). Marea majoritate a creștinilor din prezent trăiesc sub povara erorii sinergiste deoarece nu sunt capabili sau nu sunt doritori să facă distincția corectă între Lege și Evanghelie atunci când se apropie de Sfânta Scriptură, de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei văd Legea ca fiind calea spre mântuire, o cale insuficientă și imperfectă însă pe care Dumnezeu o completează și o perfecționează prin adăugarea Evangheliei despre care ei spun faptul ca este Legea lui Cristos sau Legea cea nouă și desăvârșită. Și astfel, cei mai mulți creștini fac din Evanghelie o nouă Lege, o Lege a creștinilor adusă de către Cristos și care este desăvârșită și completă spre deosebire de Legea dată evreilor. Datorită acestei abordări, marea majoritate a Bisericilor creștine sunt, de fapt, niște Biserici ale Legii. Niște Biserici legaliste.

O altă tradiție legalistă este întâlnită în unele Biserici protestante radicale, Biserici anti-nomiene, adică acele Biserici care vin și spun faptul ca Legea este un produs vechi-testamentar care a fost complet înlăturat de către Cristos și înlocuit cu Evanghelia sa. Astfel, Evanghelia cu poruncile ei devine normă spirituală pentru creștin așa cum Legea era normă pentru Evrei. Și în această abordare, Evanghelia este confundată cu Legea și este promovată drept o nouă Lege, poruncile Decalogului transformându-se un fel de porunci ale Evangheliei. 

Martin Luther și Reforma Lutherană nu au predat niciodată faptul ca Legea este completată și desăvârșită de către Dumnezeu prin adăugarea Evanghelie. Evanghelia nu este un surplus adus Legii. Evanghelia este total alt ceva decât Legea este. Da, este adevărat ca și Legea și Evanghelia sunt date de către Dumnezeu. Tocmai de aceea, ambele sunt perfecte în scopul lor. Legea este perfectă în scopul ei. Nu are nevoie ca să i se adauge ceva. Legea este perfectă în scopul ei de a evidenția păcatul, de a condamna păcatul și păcătosul dar și în a ne arăta clar și perfect care este voia lui Dumnezeu pentru viața omului. Toate aceste lucruri le face perfect. Nu mai este nevoie de vreo adăugare. Astfel, Evanghelia nu completează Legea. Evanghelia este total altceva decât este Legea. Prin Lege, Dumnezeu îl condamnă pe omul păcătos. Prin Evanghelie, Dumnezeu îl eliberează pe păcătos de sub această condamnare. 

Legea și Evanghelia sub două acțiuni complet diferite ale lui Dumnezeu, acțiuni care nu sunt, sub nicio formă, complementare una alteia. Fac cu totul altceva fiecare in parte. De aceea nu se completează reciproc și nici nu se amestecă. Totuși, Martin Luther și teologii Reformei Lutherane învață faptul că predicarea Evangheliei devine eficientă doar acolo unde stima de sine a omului păcătos a fost distrusă de către predicarea Legii iar omul păcătos a înțeles faptul ca este cu adevărat un păcătos sortit damnării eterne datorită păcatelor sale. Cristos însuși spunea ca nu cel sănătos are nevoie de doctor ci cel bolnav iar el a venit să aducă Evanghelia celor păcătoși ci nu celor sfinți (Mc.2,17). Înainte de a înțelege cat de mult avem nevoie de doctor – adică de Evanghelia lui Cristos - noi trebuie să fim convinși ca suntem bolnavi – adică păcătoși. Iar această convingere vine din predicarea Legii pentru ca Legea este unealta divină prin care noi descoperim cu adevărat cum suntem, anume faptul că suntem păcătoși. Cu diagnosticul dat de către Lege și față în față cu condamnarea rostită de Lege, omul păcătos strigă disperat după Dumnezeu pentru milă iar Dumnezeu îi răspunde aducându-i Evanghelia lui Cristos și vestea eliberării păcătosului din robia păcatului, a morții și a diavolului doar prin și în Cristos. Dacă Legea nu este predicată în prealabil pentru ca omul să conștientizeze faptul ca nimic bun nu locuiește în el - după cum spunea Sfântul Apostol Paul în Romani 7 - atunci mesajul Evangheliei va fi pentru el ceva total inutil. Așa cum o bucată de pâine nu are valoare pentru omul satul. Numai un prizonier poate înțelege valoare extraordinară a eliberării! Numai un om care a greșit și a fost condamnat poate aprecia valoarea inestimabilă a iertării și a eliberării de sub condamnare. Totuși, aceste afirmații nu trebuie să ne ducă la ideea conform căreia Legea este completată de Evanghelie. Nicidecum! Ci ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că Evanghelia vine să facă ceea ce Legea nu poate să facă sub nicio formă! Legea poate doar să condamne. Evanghelia este cea care poate să elibereze. Pe cine să elibereze? Pe cel condamnat de către Lege!

De aceea, deși Isus Cristos este Evanghelia în esența ei, deși Cristos este prin excelență predicatorul Evangheliei, în lucrarea lui de predicare i-a confruntat pe oameni cu Legea. De ce? Pentru ca astfel să îi dărâme de pe piedestalul auto-îndreptățirii și al încrederii în sine. Asta le-a făcut Cristos atunci când predica Legea. Atunci când ucenicii i-au adresat lui Cristos întrebarea: „Cine poate atunci să fie mântuit?”, Domnul Isus Cristos i-a confruntat inițial cu Legea spunându-le: “La oameni lucrul acesta este cu neputință”. Apoi, Domnul le-a adus vestea cea bună a Evangheliei: “dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Mt.19,25-25). Legea este cea care vine si ne spune faptul că nu exista nimic în noi care să ne ducă la mântuire. Mântuirea este imposibilă efortului uman. Numai ceva din exterior îl poate elibera pe om din robia păcatului, a morții și a diavolului. Nimic din ceea ce este în sine însuși nu poate face acest lucru. Astfel, predicarea Legii îl conduce pe om de la a spera în sine însuși la a spera în milă și în iubirea lui Dumnezeu. Numai la Dumnezeu există posibilitatea mântuirii. Și așa, păcătosul zdrobit de Lege, are parte de experiența spirituală a vameșului despre care citim: „Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’(Lc.18:13). În original - așa cum am predicat cu puțin timp în urmă - vameșul spune “Doamne, fii tu ispășirea mea”. De ce? Pentru ca vameșul a înțeles foarte bine faptul că lui îi era cu neputință să se împace cu Dumnezeu. Însă omului zdrobit de Lege, Cristos îi aduce veste mântuirii spunându-i: “ „Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1Tim.1:15). 

Domnul Isus Cristos spune: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. (Mt.11:28). Cine sunt cei trudiți și ce anume îi împovărează? Acesta este, evident, un discurs spiritual. Este vorba despre o trudire și o împovărare spirituală. Este acea trudire a omului în a împlini Legea și despre acea împovărare pe care Legea o aduce celui care eșuează în împlinirea ei. Astfel, Cristos promite odihnă celor care sunt zdrobiți sub Lege și condamnați de către Lege. Odihnă aceasta este exact promisiunea Evangheliei! Nu aparține Legii. Legea nu poate să aducă odihnă celui care nu o împlinește complet! De aceea, Legea aduce numai povara! Niciodată nu oferă odihnă! Doar Evanghelia aduce odihnă pentru ca doar Evanghelia eliberează omul.

Închei această prezentare destul de lungă prin a spune faptul că Martin Luther și teologii Reformei Lutherane au vorbit mereu despre cele trei uzanțe ale Legii. Este vorba despre uzul civil, uzul teologic și uzul didactic. Eu, personal, am prezentat această teologie Lutherană a Legii în mai multe articole și înregistrări. De aceea nu o să intru acum în aceste amănunte pentru a nu mă lungi mult prea mult. Cei interesați de subiect pot parcurge respectivele materiale. Ceea ce vreau să spun este faptul ca niciuna dintre aceste trei uzanțe ale Legii nu sunt uzanțe mântuitoare. Niciodată Luther sau teologii Regormei Lutherane nu au prezentat Legea ca fiind cale spre mântuire pentru omul păcătos. Singura cale de mântuire a omului păcătos este cea care vine la noi prin Evanghelie. Este calea prin Cristos! Este o cale a harului lui Dumnezeu ci nu calea efortului nostru de ascultare. De aceea este o cale a credinței ci nu o cale a faptelor.  Legea este o cale a faptelor și este o cale de mântuire valabilă doar pentru aceia care trăiesc o viață de ascultare impecabilă de Lege. Acest lucru este însă imposibil omului natural deoarece, în primul rând, acesta se naște păcătos. De aceea și păcătuiește. Pentru că este un păcătos încă de la conceperea sa. Legea se adresează faptelor omului. De aceea Legea are porunci. Pentru ca poruncile vizează întotdeauna faptele vieții noastre. Evanghelia nu are porunci! De ce? Pentru ca ea nu privește faptele omului ci Evanghelia privește credința omului. Evanghelia nu se adresează faptelor omului ci credinței omului. O credință care, la rândul ei, este tot un dar al harului lui Dumnezeu pentru om. Dacă Evanghelia ar conține chiar și cea mai mică poruncă, atunci ea nu s-ar mai adresa credinței omului ci faptelor sale. Exact așa cum face Legea. De aceea, Evanghelia nu conține porunci ci ea conține numai promisiuni! Promisiunile nu se adresează faptelor ci se adresează întotdeauna credinței. Este nevoie să crezi o promisiune.  De aceea, Evanghelia vorbește credinței noastre ci nu faptelor noastre. Evanghelia conține promisiunea mântuirii tuturor celor care cred în Cristos, în ciuda neputinței lor de a împlini poruncile pe care le conține Legea.