Fără prezența reală nu este Euharistie

INTRODUCERE

Învățătura despre prezența reală a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în Sacramentul Euharistie reprezintă una dintre cele mai profunde și sfinte mărturisiri ale credinței lutherane, deoarece această credință se bazează nu pe raționamente omenești, ci pe Cuvântul viu și performativ al lui Cristos. Credința Lutherană afirmă cu tărie că, în Sacramentul Euharistiei, Domnul Isus Cristos este prezent substanțial, real, cu trupul și sângele său oferite în, cu, sub pâine și vin pentru iertarea păcatelor și pentru viața veșnică. Această credință se sprijină pe cuvintele rostite de Domnul Isus în seara ultimei cine cu ucenicii săi: „Acesta este trupul Meu […] acesta este sângele Meu” (Matei 26:26-28). Aceste cuvinte nu trebuie înțelese ca metafore poetice, nici ca formule magice care produc automat o transformare sacramentală, ci ca o lucrare performativă a Cuvântului divin, care, în conformitate cu intenția instituirii lui Cristos, face real ceea ce spune.

Învățătura luterană subliniază faptul că prezența lui Cristos în Sacramentul Euharistiei nu se produce prin simpla rostire a cuvintelor sau prin puterea umană a celui care le rostește, ci acolo unde se respectă rânduiala instituirii: pâinea și vinul sunt folosite, Cuvântul lui Cristos este proclamat și există intenția clară de a face ceea ce Domnul Isus Cristos însuși a instituit. Fără această intenție de a respecta instituția săvârșită de Cristos, ceea ce se face nu mai este Euharistia, ci un simplu ritual uman, lipsit de prezența reală a trupului și sângelui Domnului.

Această perspectivă nu vine să spună faptul că instituirea Sacramentului Euharistiei se bazează pe credința sau performanța spirituală a pastorului celebrant ci afirmă faptul că instituirea sacramentală trebuie să fie conform cu voința și instituirea lui Cristos. Euharistia nu este o experiență subiectivă personală sau bisericească, ci este lucrarea obiectivă a lui Dumnezeu, care se realizează acolo unde Cuvântul său este rostit cu intenția de a face ceea ce Dumnezeu a promis că face. În acest mod, Biserica Luterană păstrează sacralitatea Sacramentului Euharistiei, asigurându-se că fiecare celebrare este una fidelă Cuvântului lui Cristos și că prezența reală a trupului și sângelui lui Cristos rămâne centrul incontestabil al Sacramentului Euharistiei.

PUTEREA CUVÂNTULUI ȘI INTENȚIA INSTITUIRII

Când un pastor luteran rostește Cuvintele de Instituire, el nu exercită o putere proprie și nici nu creează un act magic prin simpla rostire. Înțelegerea luterană subliniază faptul că puterea instituirii nu aparține omului ci Cuvântului lui Cristos. Prin aceste cuvinte, Domnul însuși lucrează, iar prezența reală a trupului și sângelui Său se face efectivă acolo unde Cuvântul este rostit potrivit instituirii lui Cristos. Astfel, pastorul nu „creează” Sacramentul Euharistiei, ci îl proclamă și îl administrează ca slujitor al Cuvântului viu, după cum Cristos însuși la instituit.

Acolo unde pastorul neagă prezența reală și consideră Sacramentul Euharistiei ca fiind doar un simbol, atunci chiar dacă rostirea cuvintelor de instituire are loc, acestea nu mai realizează efectul promis de Cristos deoarece aceste nu sunt altceva decât simple cuvinte citite, lipsite de puterea lor sacramentală, pentru că nu sunt rostite cu intenția de a face ceea ce Domnul a poruncit să facem, adică Sacramentul Euharistiei în care este prezent real trupul și sângele lui Cristos spre iertarea păcatelor. Astfel, fidelitatea pastorului la instituirea lui Cristos este esențială pentru ca Sacramentul Euharistiei să fie valid.

Această înțelegere reafirmă faptul că Sfintele Sacramente nu funcționează ca un automatism, ci sunt o lucrare a Duhului Sfânt prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt acționează acolo unde Cuvântul este proclamat cu intenția de a face ceea ce Cristos a rânduit că va face. Prezența reală a lui Cristos în Sacramentul Euharistiei nu depinde de omul care rostește cuvintele – de credința sau de viața sa spirituală - dar instituirea trebuie respectată pentru ca darul să fie autentic. Prin urmare, intenția instituirii prezenței trupului și sângelui lui Cristos ca fidelitate a actului instituirii față de Cuvântul lui Cristos, sunt esențiale pentru ca Euharistia să fie ceea ce Cristos a instituit-o să fie, nu doar o frângere de pâine ci prezența reală a trupului și sângelui său care se dă spre a fi consumate cu credință pentru iertarea păcatelor.

CREDINȚA NU SUBSTITUIE LIPSA INSTITUIRII 

Unii creștini susțin faptul că, atâta vreme cât ei personal cred în prezența reală a trupului și sângelui lui Cristos în Euharistiei, pot participa la celebrarea unei Biserici hetero-lutherane care nu împărtășește această credință, fie că vorbim despre o Biserică Baptistă, Reformată, Penticostală sau Non-denominațională. Această idee este una profund eronată din perspectiva teologiei luterane, deoarece Sacramentul Euharistiei nu este un act privat sau subiectiv, ci este o lucrare obiectivă a lui Cristos în Biserica sa.

Participarea la Sacramentul Euharistiei este mai mult decât un gest individual de devoțiune. Ea implică comuniune cu întreaga Biserică care mărturisește aceeași învățătură despre prezența reală. Dacă pastorul care celebrează Euharistia și Biserica în care se  celebrează Euharistia nu cred în prezența reală nu o mărturisesc, atunci actul săvârșit acolo nu mai este Sacramentul Euharistiei pe care Cristos l-a instituit. Chiar dacă un participant crede cu toată sinceritatea lui că acolo este Sacramentul Euharistiei cu prezența reală, această credință individuală nu poate transforma o celebrare lipsită de intenția corectă într-o Euharistie autentică.

A susține că „pentru mine este adevărat” chiar dacă pastorul sau comunitatea respectivă nu crede acel adevăr, reduce Sacramentul la un act subiectiv, de natură magică, și ignoră obiectivitatea Cuvântului divin. În teologia luterană, Sacramentele nu funcționează prin simpla credință a celui care participă, ci prin Cuvântul lui Cristos care săvârșește ceea ce Cristos a instituit. Astfel, credința personală nu poate suplini lipsa instituirii Sacramentului Euharistiei și nu poate produce prezența reală acolo unde ea este negată de săvârșitor și de către comunitatea care celebrează un anumit ritual.

SACRAMENTUL ÎNTRE LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ȘI MAGIE

Dacă am considera că Sacramentul Euharistiei se produce automat prin rostirea cuvintelor fără intenția de a face ceea Cuvântul spune că face, am reduce lucrarea Duhului Sfânt la un mecanism impersonal și am transforma Sacramentul într-un act magic. Învățătura luterană respinge ferm această concepție, subliniind faptul că sacramentele nu funcționează printr-o putere proprie a omului, ci numai prin Cuvântul viu al lui Cristos și prin lucrarea Duhului Sfânt care fac exact ceea ce Cuvântul spune că face.

Duhul Sfânt lucrează acolo unde Cuvântul Evanghelie este proclamat așa cum Cristos l-a vorbit și cu intenția de a face ceea ce Cristos a instituit. Această intenție nu reprezintă o putere umană de a activa prezența lui Dumnezeu, ci fidelitatea față de rânduiala stabilită chiar de către Domnul. Prezența reală nu depinde de omul care rostește cuvintele ci de Cuvântul care spune, dar actul trebuie să fie conform cu instituirea lui Cristos pentru ca Euharistia să fie autentică.

Astfel, acolo unde pastorul sau comunitatea nu crede în prezența reală a lui Cristos în Sacramentul Euharistiei, actul nu mai este Euharistia, ci doar o ceremonie lipsită ceea ce Cristos promite. Oricât de sinceră ar fi credința participantului, fără intenția corectă a săvârșitorului, nu se împlinește ceea ce Domnul a instituit. A transforma sacramentul într-un automatism sau a-l trata ca pe un simbol gol ar însemna a confunda lucrarea Duhului Sfânt cu magia, diminuând astfel sfânta Taină pe care Cristos a instituit-o pentru iertarea păcatelor și viața veșnică.

RELAȚIA EUHARISTICĂ ÎNTRE LUTHERANI ȘI NON-LUTHERANI

Ca luteran, nu mă voi împărtăși niciodată într-o Biserică Non-Luterană, indiferent de sinceritatea sau devotamentul acelei comunități. Motivul principal este că astfel de Biserici nu mărturisesc credința în prezența reală a trupului și sângelui Domnului, iar participarea mea ar echivala cu o aprobare tacită a unei învățături care neagă ceea ce Cristos însuși a instituit în acest Sacrament. Împărtășirea nu este doar un gest personal, ci este un act de comuniune cu întreaga Biserică care mărturisește același adevăr sacramental. A mă împărtăși acolo unde prezența reală este negată ar însemna să mă unesc într-o comuniune doctrinar falsă și să particip la un act care nu este Sacramentul Euharistiei.

Ca pastor lutheran, niciodată nu voi celebra Sacramentul Euharistiei într-o Biserică non-Lutherană și nici nu voi împărtăși vreodată cu Sacramentul Euharistiei un non-lutheran. De ce? Pentru că teologia Reformei Lutherane spune faptul că fundamental participării la împărtășirea cu Sacramentul Euharistiei este credința în faptul că Sacramentul Euharistiei este exact ceea ce Cuvintele de instituire spun: anume trupul și sângele lui Cristos, substanțial prezente în, cu și sub păine și vin. Reforma Lutherană afirmă faptul că oricine se împărtășește cu Sacramentul Euharistiei fără să creadă că primesc în mod substanțial trupul și sângele lui Cristos, se apropie în mod necuviincios de trupul și sângele lui Cristos, doar spre condamnarea lor înaintea lui Dumnezeu. Ca pastor lutheran credincios, sunt chemat să mă asigur de faptul că Sacramentul Euharistiei este împărtășit acelora care au credință în Cuvântul Evangheliei care spune: ”acesta este trupul meu” și ”acesta este sângele meu”.

CONCLUZIE

Sacramentul Euharistiei este darul lui Cristos pentru Biserica Sa. Ea nu este lucrarea omului și nu se supune intențiilor omenești, dar se împlinește doar acolo unde se face ceea ce Cristos a instituit. Acolo unde se neagă prezența reală, nu se mai face ceea ce Cristos a rânduit, iar ceea ce rămâne nu mai este cu adevărat Euharistia, ci doar un simplu ritual.

Credința personală nu poate înlocui absența instituirii corecte și a mărturisirii comune a Bisericii cu privire la ceea ce Sacramentul Euharistiei este. Prezența reală nu este o convingere subiectivă, ci este o realitate obiectivă, legată de Cuvântul lui Cristos. De aceea, nu există Euharistie acolo unde nu se crede și nu se intenționează ceea ce Cristos a instituit.

Biserica trebuie să rămână neclintită în această mărturisire, păzind cu evlavie și discernământ Sacramentul Euharistiei. Doar acolo unde se rostește Cuvântul lui Cristos pentru a se face ceea ce Cristos a poruncit, doar acolo este prezent cu adevărat trupul și sângele Domnului, oferite pentru iertarea păcatelor și viața veșnică. Acolo este Cina Domnului - nu masa omului.