Despre Săptămâna Sfântă

Cu Duminica Floriilor. în latină "Dominica Palmarum”, am intrat în săptămâna cea mai importantă a Bisericii noastre Luterane Confesionale. Este Duminica în care amintim de intrarea triumfală a Domnului nostru Isus Cristos În orașul Sfânt, Ierusalim. Am meditat în timpul Sfintei Liturghii la o serie de evenimente care ne-au ajutat să intrăm spiritual în Săptămâna Sfântă alcătuită din trei zile extrem de importante. Joia Mare, Vinerea Mare și Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Pericopa evanghelică a fost una foarte lungă. A fost proclamată Evanghelia după Sfântul Matei capitolele douăzeci și șase și douăzeci și șapte. Va invit cu drag să citiți aceste două capitole în întregime pentru a înțelege mai bine Evenimentul cel mai important din viața Bisericii noastre: suferință, moartea și Învierea Domnului.

Este relevant faptul că din acele momente triste ale Domnului, au făcut parte multe personaje care au contribuit în mod pozitiv sau negativ ca să se îndeplinească tot ceea ce Dumnezeu Tatăl a orânduit.

Isus este așteptat în Ierusalim de foarte multe persoane care l-au recunoscut ca fiind Mântuitorul lumii. De aceea l-au așteptat ca pe un Rege spunând: „Fiul lui David, Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, Osana în înaltul cerurilor” (In.21, 9). M-am întrebat în această Duminică dacă și eu am participat activ și l-am primit pe Domnul Isus în viața mea și dacă îl recunosc mereu ca fiind Mântuitorul. Doresc ca și voi să vă puneți această întrebare. Cuvintele din Evanghelie, sunt cele mai importante pentru ca credința noastră să crească în orice moment. Tot ce este relatat în Evanghelie este și pentru mine și pentru tine. Și nu este scris ca să rămână tipărit în acea carte care se numește Biblie. Ea trebuie citită, meditată, ascultată și nu în ultimul rând pusă în practică de către fiecare dintre noi.

Deseori mă întreb ce înseamnă a fi Creștin. Ce relevanță are pentru mine această sărbătoare anuală sau celelalte sărbători care de multe ori parcă trec neobservate. A fost o Duminică specială. Vă amintesc că credința adevărată necesită o participare activă în viața lui Isus. Ca să-l cunosc pe Domnul Isus trebuie să stau cu El, lângă El și să îi citesc cuvintele sale veșnice. Aceste cuvinte le găsim doar în Evanghelie și nu trebuie să treacă neobservate. Este foarte important ca în fiecare zi să găsim câteva minute și să citim Evanghelia. Să ne facem timp ca aceste cuvinte să se transforme în practică, adică să le si trăim în propria persoană.

Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Mare pentru cine este? Este pentru noi toți ca să ne amintim în fiecare an că Domnul nostru Isus Cristos a murit și pentru mine.

Trebuie să fim convinși de faptul că Domnul Isus ne-a adus mântuirea. Și în ce fel? Luând  asupra sa toate păcatele noastre. A simțit cu siguranța și El greutatea acelor momente care se apropiau cu pași repezi de moartea Sa pe Cruce. S-a dus pe Muntele Măslinilor și a cerut Tatălui ceresc sa-i confirme dacă într-adevăr este voința lui ca toate aceste lucruri să se întâmple. Intrând pentru ultima oară în Ierusalim, Isus a fost în centrul atenției și toată lumea vorbea și se întreba: ce se întâmplă cu Isus Nazarineanul? Este sau nu Fiul lui Dumnezeu?

La începutul capitolului douăzeci și șase, Isus vorbește ucenicilor zicând: „Stiți, după două zile va fi Paștele și fiul omului va fi dat ca sa fie răstignit” (Mt.26,2). Calea spre răstignire a început odată cu trădarea și vânzarea Mântuitorului de către Iuda Iscarioteanul și a trecut prin diferite momente în care Mesia a fost jicnit, batjocorit, scuipat, trădat și ucis. Este vorba nu de orișicine ci de un Apostol chemat direct de Isus ca să fie martor ocular al predicării Evangheliei.

Amintesc deseori cuvintele Sfântului Petru care zice: "diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită" (1Pt.5:8 ). Iuda, apostolul lui Isus, îl vinde pentru treizeci de arginți. De fapt în acest mod Iuda a crezut că va face nu știu ce afacerea a vieții sale. S-a dovedit însă a fi doar un eșec. Această trădare a dus îndată la moartea trupească atrădătorului. Tocmai Iuda adresează întrebarea cea mai nepotrivită în momentul în care Isus avea să împărtășească cu noi trupul și sângele său: „Oare sunt eu, Învățătorule?” (Mt,26,25)

În acest trist context, Mântuitorul a lăsat o amintire pe care și astăzi o facem în fiecare Sfântă Liturghie împreună cu cuvintele instituirii Euharistiei: luați și mâncați, luați și beți; acesta este trupul meu și sângele meu; faceți aceasta în amintirea mea. Sângele Mântuitorului este vărsat pentru toți spre iertarea păcatelor. Credeți voi ca Apostolii Domnului adunați la Masa Sfântă au înțeles total aceste sfinte cuvinte? Credem noi cu adevărat că aceste cuvinte sunt rostite și pentru fiecare dintre noi?

Dar apoi succesiv Mântuitorul mai face o dezvăluire celui căruia i-au fost înmânate cheile Împărăției Cerurilor, Petru. Cel mai activ apostol din viată publică a lui Isus, de frică să nu fie acuzat de ceva care să îi aducă moartea, a stat de-o parte, privind ca la teatru momentele triste în care Mântuitorul este implicat. Dar nu am zis tot. Domnul Isus i-a spus Apostolului: „Petru, chiar în noaptea aceasta mă vei renega nu odată ci de trei ori' (Mt 26, 34). Spre mirarea lui de cele spuse, Petru îi răspunde cu autoritate aproape in numele tuturora ca așa ceva nu se va întâmpla niciodată si ca este dispus să meargă până la moarte.

Este atât de trist dar și adevărat faptul că și în societatea noastră se întâmplă foarte des aceste evenimente. Cuvintele de iubire rostite nu mai au valoare în momentul în care mi se pare că viața mea este pusă în pericol. De teamă si de frică uităm ce am spus și ne vedem in continuare de viața noastră personala.

Într-un loc îngrădit din Ghetsemani, Mântuitorul, trist și tulburat, este întâmpinat de Iuda care cu un sărut pune capăt misiunii sale absurde. Din acest moment, Isus se află în mijlocul acelora care îl vor duce până pe Golgota unde se va consuma cel mai tragic act săvârșit pentru iertarea păcatele noastre: răstignirea și moartea pe cruce.

Orice cuvânt rostit de Isus trebuia să fie o blasfemie pentru a avea un motiv de condamnare. Gândindu-ne la frumoasele învățături, la timpul petrecut împreună cu bolnavii, păcătoșii, oamenii care în ochii lumii erau trecuți pe lista neagră a comunităților, tocmai El a fost batjocorit și condus ca un miel nevinovat la moarte. Și nu o moarte oarecare, ci chinuit și vărsând sânge datorită coroanei de spini și greutății Crucii pe care a purtat-o pe spate până pe Golgota. Pe această cale, constrâns, se apropie de El Simon din Cirene care i-a ușurat urcarea spre Muntele Golgota.

Motivul condamnării scris pe o plăcuță și bătută în cuie pe cruce a fost: Isus, regele iudeilor. Cu toată umilința la care a fost supus, Isus, uitându-se la lumea din jur, moare nu înainte ca să se adreseze acelei femei care l-a purtat nouă luni în pântecele ei și ucenicului pe care îl iubea,  prezent si el lângă cruce așa cum este scris în Evanghelia după Sfântul Ioan capitolul 19: Femeie, Iată fiul tău; si ucenicului: iată mama ta. Apoi Iisus și-a plecat capul și și-a dat Duhul. Totul s-a  împlinit după planul stabilit de Dumnezeu Tatăl.

Întâmplările din ultima perioadă ale Mântuitorului pe care le-am descris mai sus, în acești două mii de ani au dat naștere la numeroase tradiții prezente și astăzi în Biserica Romană și cea Răsăriteană și în unele cazuri au devenit obiceiuri care se repeta în fiecare an. Este important însă să rămânem ancorați Evangheliei fără a inventa sau presupune anumite fapte care cu siguranță nu au fost prezente în viată lui Isus.

Legea a fost prezentă mereu în Biserică. Însuși Domnul nostru Isus Cristos ne amintește în Evanghelie motivul pentru care prezenta Sa a fost pentru a împlini Legea si nicidecum pentru a o  elimina. În Biserica noastră Luterană Confesională este foarte importantă distincția dintre Lege și Evanghelie. Legea nu este completă în a mântui și, de aceea, ea nu poate salva omul. Legea ne declară mereu că suntem păcătoși și nedrepți. Legea ne arată păcatul nostru. Această noțiune pentru mulți nu este un motiv de îngrijorare deoarece Legea ne spune ceva ce știm deja. Pentru cei care nu cred în Evanghelie însă, Legea îi condamnă. Tocmai aici intervine Evanghelia care are cu totul altă direcție. Ea ne declară neprihăniți și iertați de păcatele noastre datorită credinței. Credința înseamnă încredere totală în Dumnezeu. Credința este un dar nespus de mare primit de la Dumnezeu. Evanghelia ne spune să avem încredere în Învățătorul nostru pentru mântuirea sufletelor noastre și iertarea păcatelor. Cine crede într-adevăr, nu poate să nu simtă această mângâiere a sufletului nostru datorită Fiului lui Dumnezeu care și-a îndeplinit misiunea, murind pe cruce și rostind faimoasele cuvinte: totul s-a împlinit!