Despre semnul crucii în Biserica Lutherană

În fiecare zi a vieții noastre facem diverse gesturi cu brațele și cu mâinile, de la un salut prietenesc adresat celor care sunt prezenți zi de zi în viața noastră până la o strângere de mână caldă, ca un gest de bun venit pentru cei nou-veniți. Gesturile sunt utilizate de către creștinii lutherani și pentru a-și mărturisi credința lor în Dumnezeu. Există un gest distinct folosit de către creștini de mai bine de două mii de ani: semnul crucii făcut cu mâna în dreptul corpului. Din punct de vedere istoric, semnul crucii a fost menționat pentru prima dată de către Tertulian, un teolog de la începutul Bisericii, mai precis în anul 180 AD, adică la mai puțin de un secol și jumătate de la moartea, învierea și înălțarea Domnului nostru Isus Cristos.

În cadrul celebrărilor liturgice din Bisericile Lutherane confesionale sunt șase ocazii principale în care este folosit semnul crucii. Acesta poate fi făcut de către credincioși în amintirea botezului lor, la invocarea Sfintei Treimi, la dezlegarea păcatelor, după rostirea Crezului, la rugăciunea Tatăl nostru, la sori Mirea Sacramentului Euharistiei și la binecuvântarea finală. De asemenea, se poate face semnul crucii la ori de câte ori este menționat numele Domnului Isus Cristos. Micul Catehism al lui Martin Luther indică utilizarea semnului crucii în rugăciunea de dimineață și de seară și, de asemenea, la rugăciunea pentru masă.

În cazul în care semnul crucii este destinat să fie utilizat în cadrul Liturghiei, al activității noastre de zi cu zi, al rugăciunii zilnice și așa mai departe, de ce este acest semn atât de rar utilizat între creștinii neoprotestanți? Evident, unii creștini neoprotestanți consideră semnul crucii ca fiind o practică romano-catolică sau una aparținând Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și, în consecință, consideră că este important să o evite. Ei au fost pur și simplu educați în ideea că neoprotestanții nu își fac semnul crucii și, astfel, se pot distinge de alți creștini care își fac semnul crucii. Este foarte adevărat că Martin Luther și alți reformatori lutherani au condamnat mai multe doctrine și practici false ale Bisericii Medievale, dar aceștia nu au condamnat și nici nu au abandonat semnul crucii, deoarece a-ți face semnul crucii nu este un păcat și nici nu este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

Astăzi, noi, lutheranii confesionali, urmașii acestor Lutherani din Secolul al XVI-lea, vom continua să condamnăm orice învățătură care se află în conflict cu Sfânta Scriptură, dar, în același timp, îmbrățișăm afirmațiile Confesiunilor Lutherane de Credință din Secolul al XVI-lea, urmărind învățăturile și practicile lor în libertatea Evangheliei. Noi, lutheranii confesionali, suntem liberi fie să ne facem semnul crucii, fie să nu ni-l facem, deoarece Sfânta Scriptură nu dă nicio poruncă în acest sens și nici nu interzice această practică.

Evident, unul dintre motivele pentru care cei mai mulți neoprotestanți nu își fac semnul crucii este faptul că, deși știu că pot face acest lucru, nu sunt învățați să îl facă. Se pare că foarte puțini creștini neoprotestanți au fost învățați vreodată cum să își facă semnul crucii de către păstorii lor. Acelora care simt nevoia să facă acest lucru, să nu le fie teamă să îl întrebe pe păstor cum să își facă semnul crucii. Personal, nu cred că este important dacă facem semnul crucii de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga. Vă reamintesc că nu există niciun fel de poruncă sau reglementare în Sfânta Scriptură în această privință. Ceea ce vreau însă să întăresc este faptul că nu ar trebui să ne fie rușine cu pietatea noastră, ci, în credință și iubire, să facem toate lucrurile în mod decent și plăcut lui Dumnezeu.

Noi, lutheranii confesionali, ne facem semnul crucii în închinarea noastră liturgică ca un gest care ne amintește de botezul nostru în Cristos. Amintiți-vă că la Botez ați fost marcați cu semnul crucii pe frunte și pe inimă ca oameni răscumpărați de Cristos cel răstignit și înviat. Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre pe cruce și ne oferă darul vieții veșnice, iertarea păcatelor și mântuirea veșnică. Crucea împodobește turlele, altarele și pereții bisericilor noastre; de ce să nu împodobească și templul Duhului Sfânt, care este trupul nostru? Este o mărturisire frumoasă și un memento al faptului că am fost botezați în numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

În această minunată mărturisire trebuie să trăim fiecare dintre noi, exact așa cum il iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru cu credință și prin practicarea faptelor bune. Noi murim față de păcat atunci când îl mărturisim și primim iertarea, întorcându-ne astfel la Botezul nostru în fiecare zi.