Despre obiectul Teologiei

Martin Luther a analizat foarte atent subiectul teologiei. Teologia este preocupată de cunoașterea lui Dumnezeu și a omului. Prin urmare, avem atât teologie în sens restrâns - doctrina despre Dumnezeu - cât și antropologie – doctrina despre om. Acestea două sunt inseparabil unite. Dumnezeu poate fi cunoscut în mod adecvat numai în termenii relației sale cu omul; iar omul poate fi cunoscut în mod adecvat numai în termenii relației sale cu Dumnezeu. Astfel, teologia nu este preocupată nici de o doctrină obiectivă a lui Dumnezeu, nici de o antropologie care pune întrebări despre om, altele decât cele care implică relația sa cu Dumnezeu. Ambele laturi ale acestei relații sunt determinate de faptul că omul este un păcătos vinovat și pierdut și că Dumnezeu este justificarea și răscumpărarea tocmai a acestui tip de om. 

Această dublă temă extrem de existențială a vinovăției și răscumpărării omului - aceasta și nimic altceva - este subiectul teologiei. Orice s-ar caută în afară de aceasta este eroare și bârfă deșartă în teologie. Aceasta înseamnă faptul că cunoașterea teologică a lui Dumnezeu și a omului este o cunoaștere relativă, în sensul că fiecare este cunoscut doar în relație cu celălalt, o relație care este ontologică, precum și personală. Aceasta este ceea ce vrea să spună  Martin Luther atunci când afirmă faptul că Domnul Isus Cristos este subiectul teologiei. 

Care este semnificația acestui fapt pentru relația dintre teologie și filosofie? Filosofia se preocupă, de asemenea, de om. Mai precis, ea se preocupă de om ca ființă rațională și ca purtător al rațiunii, care este sursa întregii culturi. Cu toate acestea, filosofia nu este preocupată de om ca om teologic, adică de om în relația sa cu Dumnezeu. Filosofia se gândește la om în categorii imanente. Prin urmare, în comparație cu teologia, ea nu știe aproape nimic despre om. Nu știe nici de unde vine omul, nici pentru ce omul este aici, nici încotro se îndreaptă omul. Ea poate descrie scopul existenței omului doar în termenii unei societăți ordonate. Precizez faptul că Martin Luther avea mereu în vedere filosofia aristoteliană, atât de prezentă în Evul Mediu. 

Prin urmare, în punctul decisiv, filosofia nu știe nimic despre natura esențială a omului. Acest lucru este destul de natural. Pentru că noi, oamenii, ne putem cunoaște natura esențială numai atunci când ne privim în sursa noastră, adică în Dumnezeu. Atunci vedem omul individual și întreaga omenire în perfecțiunea sa primordială, așa cum a creat-o Dumnezeu, în căderea sa în păcat, sub puterea morții și a diavolului, și ca fiind eliberată prin Cristos, adică ca om vinovat prin Lege și iertat prin Evanghelie. În același timp, teologia îl arată pe om într-un sens escatologic. Adică în termenii vieții pentru care Dumnezeu l-a creat inițial și. pe care Dumnezeu intenționează să i-o dea în viitor prin restaurarea și perfecționarea chipului lui Dumnezeu în om. Filozofia, însă, nu îl vede pe om în acest sens escatologic. Prin urmare, numai teologia este capabilă să descrie pe deplin și complet esența omului; și ea poate face acest lucru numai pe baza Scripturii. 

Evident, filosofia vorbește și despre Dumnezeu. Dumnezeu apare în metafizică ca obiect al gândirii speculative. Aici se poate obține o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu, a providenței sale și a controlului său asupra lumii. Toate acestea, însă, rămân obiective. Întrebarea decisivă cu privire la atitudinea și abordarea lui Dumnezeu față de mine, omul individual, rămâne fără răspuns. Pe această bază, cineva poate avea o viziune religioasă asupra vieții, dar nu poate fi sigur despre Dumnezeu ca persoană și despre relația personală a lui Dumnezeu cu omul. Platon nu poate afirma nici că lui Dumnezeu îi pasă de noi, nici că El îi aude și îi ajută pe cei nevoiași. Platon rămâne în limitele gândirii metafizice. Aceasta nu este, însă, adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. 

Acest lucru este valabil nu numai pentru filosofie. Luther afirmă că teologia scolastică și religiile necreștine, precum islamul, sunt limitate în același mod. Acestea pot spune foarte multe lucruri despre esența divinității și chiar despre ființa sa personală. Dar cea mai importantă chestiune dintre toate este atitudinea lui Dumnezeu față de noi și ceea ce vrea să facă cu noi; iar acest lucru rămâne necunoscut pentru ele. O astfel de cunoaștere se află în afara ariei de competență a rațiunii; în aceste chestiuni, doar cuvântul lui Dumnezeu oferă certitudine. Filosofia nu poate exprima decât conținutul limitat al rațiunii umane. 

O expunere a teologiei Reformei Lutherne inspirată din ”The Theology of Martin Luther”, Paul Althaus