Despre natura umană și abisurile ei ascunse

Spuneam la un moment dat faptul că este foarte util ca un teolog să se apropie inclusiv de cărțile de literatură de ficțiune ci nu numai de literatură de specialitate, adică doar de cărți cu orientare teologică în cazul nostru. Desigur că lumea este plină de cărți care nu merită nici un fel de atenție. Nu sunt adeptul cititului doar de dragul cititului! Cred că trebuie citite cărțile de calitate! Slavă Domnului că beletristica ne oferă destul de multe cărți de foarte bună calitate. Nu voi da exemple nici de titluri și nici de autori pentru că nu doresc să las, din greșeală, ceva bun în afara listei. Personal sunt foarte atras de acele romane care fac o radiografie atentă a naturii umane decăzute. Aceste romane sunt un real sprijin pentru mine în a descoperi mai bine omul și pentru a predica mai bine Evanghelia lui Cristos. Când spun că doresc să descopăr mai bine omul mă refer la omul decăzut care rătăcește în această lume decăzută! Multe dintre marile romane se încadrează în această categorie. Dar nu o să vă ocup timpul cu astfel de detalii. În aceste rânduri vreau să vă vorbesc despre ceva concret.

Stăpânul Inelelor, romanul lui John R. R. Tolkien, face parte din rândul marilor romane. Este un roman mult mai profund decât lasă să se vadă la prima vedere. Mai ales primul volum, Frăția Inelului. Trecând peste povestea în sine - care uneori este captivantă iar alteori mi se pare foarte copilăroasă - trebuie să spun că unele personaje sunt cu adevărat uluitoare. Unul dintre personajele pe care le-am studiat cu atenție este Gollum sau Sméagol. Acest personaj este o icoană a naturii umane decăzute și aflată în robia păcatului! Poate că vă sună exagerat, dar acest personaj mi-a revenit în minte în acest început de săptămână după anumite discuții private cu un cunoscut.

Să vă explic...

Romanul lui Tolkien nu face din Gollum un personaj central, motiv pentru care nu este descris foarte detaliat. Dar sunt niște afirmații foarte interesante despre această ființă monstruoasă. O astfel de descriere se găsește în capitolul doi al primului volum, Frăția Inelului, capitol numit: Umbra trecutului. Din cuvintele lui Gandalf aflam cum Gollum s-a intersectat cu istoria inelului suprem - sau inelul lui Sauron, lordul întunecat din Mordor. Citim faptul că inelul a alunecat de pe degetul Regelui Isildur, cel care l-a luat direct de la Sauron. Pentru multă vreme a rămas ascuns în mâlul unui râu acolo unde a fost găsit de către un personaj numit Déagol. Scos la mal de Déagol, inelul a captat în mod abuziv interesul lui Sméagol care și-a ucis prietenul pentru fura inelul. Astfel a ajuns inelul în posesia acestui personaj despre care vorbim. Gandalf ne oferă un indiciu special spunănd: ”[inelul ] l-a devorat”. Urmează o detaliere a modului în care viața lui Sméagol a fost marcată de prezența inelului.

Citim faptul că Sméagol a fost marcat de crima pe care a comis-o și, pentru a se auto-justifica a inventat o poveste mincinoasă. Această minciună a repetat-o și a tot repetat-o până când el însuși nu a mai fost capabil să distingă realitatea de minciună. Creându-și o lume a minciunii, Sméagol s-a refugiat în munți iar mai apoi, consumat de către forța malefică a inelului, ajunge să trăiască în adâncurile întunecoase ale pământului, temându-se de orice formă de lumină, fie ea a lunii, a stelelor sau a soarelui. Acolo, în peșterile întunecate, ferit de lumină, Sméagol a devenit un monstru veritabil, chiar și numele său schimbându-se în Gollum. Acest personaj a ajuns să trăiască obsedat de inel, urând și iubind în același timp inelul de care era absolut incapabil să se despartă. De altfel, Gollum este bine cunoscut pentru modul în care se adresa inelului cu expresia: ”neprețuitul meu” și, în mai multe ocazii cu expresia: ”stăpânul”. Pentru Gollum, inelul era totul! Puterea întunecată a inelului l-a strâns, la zdrobit și la mutilat pe acest nefericit, punându-și pecetea asupra lui și înrobindu-l voinței lui. Gollum devine astfel un personaj nenorocit, un ticălos, o ființă care trăia într-o eternă minciună, ferindu-se mereu de lumină și căutând mereu întunericul, deși, paradoxal, se ura pe sine, ura întunericul și ura inclusiv inelul. Viața acestei ființe devenise una cu adevărat cumplită.

Nu am făcut această descriere doar pentru a vă familiariza cu unul dintre personajele lui Tolkien. De altfel sunt convins de faptul că mai toți cunoaștem personaj, Gollum. Dar ceea ce am spus este faptul că, în opinia mea, Gollum este o icoană foarte bine conturată a naturii umane decăzute, a naturii umane înrobită, mutilată și ruinată de păcat.

Prin păcat, omul a devenit un veritabil Gollum! Prin păcat omul a intrat sub robia ”stăpânului întunericului” iar păcatul ajunge să îl devoreze pe om, transformându-l într-un adevărat monstru, asemenea bietului Gollum. Păcatul, din nefericire, nu rămâne niciodată doar un ”moment” din viața omului ci păcatul este mereu și mereu o capcană mortală din care omul nu mai are nici un fel de scăpare prin propriile forțe. De ce? Pentru că păcatul ”devorează”, ”mutilează” și ”transformă” omul. Pentru om, păcatul devine o pasiune și o obsesie exact așa cum inelul era pentru Gollum. Legea lui Dumnezeu este scrisă în inima oricărui om de aceea păcătosul are o oarecare înțelegere cu privire la cine și ce a devenit prin păcat. De aceea păcătosul începe să fugă de lumină, căci lumina îi descoperă faptele îngrozitoare. La început, omul păcătos își construiește o lume a minciunii cu scopul de ași auto-justifica păcatele. Din păcate însă, acestă lume mincinoasă devine atât de puternică încât ucide capacitatea omului păcătos de a mai distinge coerent bine de rău. Astfel, omul păcătos se afundă din ce în ce mai mult în întunericul patimilor păcătoase acolo unde este devorat de păcat, mutilat și transformat într-un adevărat monstru. Omul păcătos ajunge să iubească și să urască păcatul în același timp dar să și fie complet incapabil să reziste chemării păcatului așa cum chemarea inelului era una irezistibilă pentru Gollum. Aceste concluzii pot fi descoperite inclusiv citind multe dintre romanele celebre ale acestei lumi.

Lumea în care trăim este plină de oameni a căror icoană este Gollum. Lumea în care trăim este plină de oameni care sunt cu adevărat mistuiți de păcat. Oameni care ard de pasiunea de a împlini voia stăpânului întunericului deși urăsc și iubesc acest lucru în același timp. Iată cum Domnul Isus Cristos îi descrie pe acești oameni: ”Voi sunteţi de la diavol, tatăl vostru, şi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui vostru.” (In.8,44). Din păcate, mulți dintre acești oameni se declară ca fiind creștini și chiar, unii dintre ei, se declară drept slujitorii ai Bisericii lui Cristos. Exact așa procedau și fariseii cărora Domnul Isus Cristos le adresează cuvintele anterioare.

De fapt, realitate este că fiecare dintre noi am fost la un moment dat un Gollum. Dacă astăzi nu mai suntem, este pentru că Dumnezeu însuși ne-a scos din întuneric și ne-a adus la lumină după cum ne spune Martin Luther în Micul Catehism: ”Eu cred că eu nu pot, prin propria mea rațiune sau tărie să cred în Isus Cristos, Domnul meu, sau să vin la El; dar Duhul Sfânt m-a chemat prin Evanghelie, m-a luminat cu darurile Sale, m-a sfințit și m-a ținut în adevărata credință”. Eliberarea noastă din întuneric este unilateral lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu prin Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos. Nu este rodul efortului nostru și nici măcar rodul credinței noastre deoarece credința noastră este: ”darul lui Dumnezeu” (Ef.2,8). Duhul Sfânt a născut credință în noi, într-un mod tainic, prin predicarea Evangheliei după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17). Doar așa, prin puterea Evangheliei lui Cristos despre care tot Sfântul Apostol Paul spune: ”ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16), am ajuns noi să fim eliberați din starea noastră de Gollum. Am spus toate acestea pentru a transmite faptul că dacă unii dintre cititorii acestor rânduri nu mai suntem Gollum acesta este rodul exclusiv al voinței, al iubirii și al harului lui Dumnezeu ci nu rodul voinței, al dispoziției sau al alegerilor noastre. Este doar pentru că Duhul Sfânt a lucrat tainic la inima noastră prin intermediul Evangheliei și astfel ne-a eliberat de sub puterea ”inelului întunericului”, ne-a adus din ”grotele întunericului” în lumina Evangheliei și ne-a făcut fii și fiice ai Tatălui Ceresc, iertându-ne păcatele de dragul Domnului nostru Isus Cristos care s-a jertfit pentru noi pe cruce.

Dar lumea este încă plină de Gollumi! Chiar foarte plină!

La începutul acestei săptămâni am avut o discuție îndelungată cu un cunoscut care este un veritabil Gollum. Un om care își trăiește viața într-o continuă și adâncă minciună, orb la realitate, împins de la spate de o vanitate fără margini de a fi ”mai bun ca alții” iar prin expresia ”alții” înțeleg, culmea, ”alți slujitori ai Bisericii”. Acest Gollum al lumii reale vine mereu și mereu cu tot felul de minciuni - care mai de care mai hilare – pentru a ne face să credem faptul că este ”cel mai mare și cel mai tare”. Acest biet om este o dovadă vie a faptului că diavolul ține omul natural în robia sa și îl devorează, batjocorindu-l și mutilându-l necontenit. Plasa minciunii ajunge să îi sufoce pe acești oamenii până acolo încât ei chiar încep să creadă că lumea acesta imaginară a minciunii este cea reală. De aceea din ei ies minciună după minciună, răutate după răutate, monstruozitate după monstruozitate, nefiind capabili să se mai vadă în lumina adevărului. De altfel, viața acestor oameni este o necontenită fugă de lumină pentru că lumina descoperă faptele lor josnice.

Trebuie să mărturisesc faptul că până mai ieri am încercat sentimente de ostilitate față de acest om. L-am privit adesea ca pe un veritabil dușman al Bisericii lui Cristos deoarece prin minciunile lui aduce numeroase prejudicii misiunii Bisericii. Dar, reflectând personal la tot ceea ce am scris anterior, am început să gândesc altfel. Acest om, asemenea lui Gollum din povestea lui Tolkien dar și asemenea tuturor Gollumilor din această lume, are nevoie de iubire, de rugăciune și de compasiune. El este Gollum pentru că diavolul în devorează clipă după clipă. Diavolul îl stăpânește prin păcat și îl ține captiv unei lumi de minciună și întuneric așa cum, odinioară, m-a ținut și pe mine captiv unei lumi de minciună și întuneric. Eu nu m-am eliberat prin puterea mea exact așa cum nici un Gollum nu se poate elibera prin puterea lui. Duhul Sfânt m-a eliberat chemându-mă prin Evanghelia lui Cristos după voia exclusivă a lui Dumnezeu. El m-a eliberat! De fapt, doar Dumnezeu poate elibera un Gollum! Și Dumnezeu însuși spune în Evanghelia sa: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17). Astfel, am înțeles faptul că nu trebuie să urăsc astfel de oameni. Ei sunt robi ai păcatului, ținuți în întuneric de către diavol și victime ale unei continue minciuni. Da, ei sunt victimele diavolului! Am înțeles că datoria mea este să mă rog lui Dumnezeu pentru un astfel de om, să îi arăt iubire și să caut cât de mult să îi predic Evanghelia lui Cristos.

În opera lui Tolkien, Frodo – confuz cu privire la situația lui Gollum – afirmă faptul că a fost o mare greșeală faptul că Bilbo a avut milă de Gollum ci nu l-a înjunghiat atunci când a avut ocazia. Apoi adaugă astfel: ”nu simt nici o milă pentru Gollum”. Aici m-am surprins personal în rolul lui Frodo. O perioadă destul de lungă nu am simțit nici o milă pentru Gollumul meu, din contră, mi-a părut rău că nu a fost răpus atunci când au fost astfel de ocazii. Și o mare ocazie s-a descoperit chiar acum. Domnul însă mi-a mișcat inima prin Evanghelia sa ca să văd lucrurile altfel. Omul acesta are nevoie de milă și de îndurare. Viața lui este deja una enorm de tristă din aproape toate punctele de vedere. Chiar dacă din punct de vedere omenesc nu există nici o perspectivă ca acest Gollum să poată să fie vindecat, noi știm că există o șansă totuși! Este aceeași șansă de care am avut parte, fără nici un merit personal, fiecare dintre noi! Este șansa numită Domnul Isus Cristos! Cristos îl iubește pe acest Gollum exact așa cum ne-a iubit și ne iubește pe noi și s-a jertfit pe cruce pentru iertarea păcatelor acestui Gollum exact așa cum s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre! Duhul Sfânt, prin Evanghelie, poate schimba inima acestui Gollum pentru care noi nu vedem nici o șansă omenească de vindecare. De aceea, am ajuns la concluzia că rolul meu în acestă poveste nu este acela de al lovi de moarte pe acest Gollum ci este acela de ai predica Evanghelia lui Cristos, rugându-mă ca Duhul Sfânt să lucreze la inima lui prin Evanghelie și să o aducă la lumină. Și aceasta este ceea ce trebuie să facem în dreptul fiecărui Gollum al acestei lumi a păcatului!

Și este foarte mult de lucru…