Despre misiunea creștină ca război de eliberare din robia diavolului

Pregătind predica pentru Duminica Quasimodo Geniti, a Doua Duminică după Învierea Domnului nostru Isus Cristos, am reflectat asupra unor aspecte foarte importante ale misiunii creștine. Este vorba despre unele aspecte pe care, cel puțin aparent, pare ca le-am cam pierdut din vedere. 

În pericopa Evangheliei pentru Duminica Quasimodo Geniti, am citit astfel: ”Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!“ (In.20:21). Aceste cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos sunt corelate cu “mandatum Dei” pe care îl găsim dat de către Domnul Isus Cristos Bisericii sale atunci când spune: “duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit!“ (Mt.28:19-20)

De ce oare ne cere Domnul Isus Cristos să mergem și să facem ucenici din toate neamurile? Oare Biserica nu are altceva bun de făcut decât să meargă prin lumea aceasta și să deranjeze cu predicarea Evanghelie niște oameni care își văd liniștiți de viața lor, de familie lor, de job-urile lor și de pasiunile lor? Cred ca aici, noi, Biserica, am pierdut un lucru important din vedere. 

Biserica nu este un business menit sa facă performanță în a schimba lumea aceasta rea într-o lume mai bună. Nu! Biserica este o armată chemată de către Cristos să lupte în marele război de eliberare a omenirii din robia păcatului, a morții și a diavolului! Înțelegem noi acest aspect deosebit de important? Cristos își cheamă și își trimite Biserica la război! Un război împotriva diavolului care, deși învins la cruce de către Cristos, încă își mai exercită tirania lui asupra lumii, ținând multe miliarde de oameni în robia sa, asemenea unei organizații teroriste care încă mai are puterea de a înspăimânta și oprima omenirea. Războiul s-a terminat la cruce dar luptele de eliberare încă se dau. Iar Biserica este batalionul special de intervenție pe care Cristos l-a chemat să ducă această luptă. Biserica este în război pentru salvarea oamenilor din robia diavolului.

Dragii mei, aici cred eu ca avem noi o înțelegere mai puțin clară a situației. Biserica nu este chemată să predice Evanghelia ca fiind o altă “alternativa de viață” la viața pe care oamenii o duc în prezent. Noi nu mergem să le prezentăm oamenilor un nou produs care le-ar putea îmbunătăți calitatea vieții. Am mai auzit genul acesta de abordare la mulți misionari creștini! Dar nu la aceasta am fost chemați de către Cristos! 

Biserica este chemată să lupte în marea bătălie pentru eliberarea semenilor noștri din mortală robie în care diavolul îi ține prin păcat! Este o bătălie pe viață și pe moarte deoarece fiecare om care nu este eliberat prin predicarea Evanghelie este sortit morții. Înțelegeți tragedia? Este o chestiune de viață și de moarte! De viață și de moarte veșnice!

Războaiele sunt întotdeauna violente. Războiul înseamnă întotdeauna agresivitate de ambele părți. Războiul înseamnă epuizare. Cu atât mai mult atunci când vrei să câștigi bătăliile. Iar noi suntem chemați la război ca să câștigăm aceste bătălii. Suntem chemați să fim soldați în armata Învingătorului. Să fi soldat înseamnă: dedicare, supunere, curaj, antrenament, agresivitate. Războiul nu este ceva lejer. Nu este ceva ce putem trata cu relaxare. Fiecare om la care nu ajungem cu mesajul Evangheliei este un om care moare otrăvit de păcat și legat în lanțurile diavolului.

Suntem în război și dacă vrem să ne facem datoria la care am fost chemați ca Biserică, trebuie să intrăm în acest război și să luptăm cu toate puterile noastre. Nu este un război nici de weekend și nici de jumătate de normă. Este un război în care trebuie să ne implicăm total. Trebuie să luptăm cu toată forța noastră și dăruirea noastră. Și, ce vreau să accentuez este faptul ca trebuie să luptăm cu agresivitate. Nu este o chemare la a dansa un vals ci este chemare la a participa activ la o foarte mare bătălie. Nu merge la acesta bătălie conduși de ideea: “dacă voi avea timp pentru asta … mă voi implica”. Nu! Noi trebuie să mergem să rupem lanțurile robiei! Aceasta înseamnă ”a elibera”.

Sigur ca oamenilor nu le place ideea aceasta a “agresivității”. Mai ales în prezent. Cred că voi avea parte de critici de genul: “noi nu mergem sa forțăm ci doar să propunem!”. Dacă asta este metoda, apoi, dragii mei, mai bine ne odihnim urmărind un film sau citind o carte bună.

Am văzut o dată o intervenție de eliberare a unui tigru care era captiv într-un lanț. Starea lui nu era deloc una bună și dacă nu era eliberat, animalul avea să moară. Am fost uimit să văd cu câtă înverșunare și violență se opunea eliberatorilor săi acel tigru. Nu am avut nevoie de mult efort intelectual sa înțeleg ca acel tigru nu îi vedea pe cei aflați acolo ca fiind eliberatorii lui ci ca fiindu-i inamici. Așa se întâmplă și cu oamenii aflați în robia diavolului. Niciodată nu ne vor aprecia eforturile de salvare pe care le depunem pentru eu pentru că în mintea lor păcătoasă noi suntem pentru ei niște dușmani ci nu niște eliberatori. 

Cred ca va amintiți bine replica dată de către farisei lui Cristos: “Suntem urmașii lui Avraam și niciodată n-am slujit ca sclavi nimănui. Deci, cum spui Tu: „Veți deveni liberi?” (In.8:33). Așa gândesc absolut toți oamenii înlănțuiți în robia păcatului, a morții și a diavolului: “niciodată n-am slujit ca sclavi nimănui, din ce să mă eliberezi tu?”. De aceea este nevoie să luptăm aprig pentru eliberarea lor. Trebuie să insistăm pentru eliberarea lor. Trebuie să ne luăm la trântă cu ei pentru ca ei nu își înțeleg starea în care se află și, de aceea, nu vor avea niciodată în ei dorința de libertate. Nu se vor lăsa eliberați dacă nu vom insista să îi eliberăm.

Suntem în război! Atunci când Sfântul Apostol Paul spune Bisericii din Efes cuvintele: “Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești„ (Ef.6:12), el face acolo portretul creștinului ca fiind un adevărat soldat care se înarmează pentru luptă cu sandale, platoșă, coif, scut și sabie. Aceasta deoarece creștinul este chemat să fie un adevărat soldat în armata lui Cristos care este Biserica sa. Creștinul este chemat la război. Iar războiul înseamnă luptă, înseamnă agresivitate, înseamnă un efort însemnat. 

Cred ca a sosit timpul să înțelegem mai clar chemarea noastră în această parte de lume unde Dumnezeu ne-a așezat. Ne așteaptă multe bătălii. Oamenii nu vor lăsa să fie eliberați și, în același timp, nici diavolul nu îi vrea eliberați. Îi vrea morți în robia lui prin păcat. Deci, misiunea noastră nu este una simplă. Nu va merge ușor. Va merge foarte greu! Ne așteaptă sute, mii, sute de mii sau poate milioane de bătălii epuizante. Dar nu merge altfel. Trebuie să luptăm această luptă despre care Sfântul Apostol Paul spune: “m-am luptat lupta cea bună„ (2 Tim.4:7).