Despre CuvântUL LUI DUMNEZEU și Prezența Reală A LUI CRISTOS în Euharistie

Prezența reală a Trupului și a Sângelui Domnului Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei reprezintă un miracol divin. Este esențial să admitem, încă de la început, că acest miracol depășește capacitatea noastră de înțelegere și, prin urmare, nu poate fi explicat pe deplin prin rațiune. Totuși, deoarece această învățătură este revelată în mod clar în Sfânta Scriptură, noi, credincioșii luterani, o primim prin credință și o trăim ca pe o realitate vie a vieții noastre spirituale.

Învățătura despre prezența reală a trupului și sângelui Domnului nostru Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei se află în opoziție directă cu învățătura despre simbolism sau simpla reprezentare, susținută de reformați și, în general, de cultele neoprotestante. Creștinii luterani cred și mărturisesc că, în Sacramentul Euharistiei, trupul și sângele Domnului Isus Cristos sunt cu adevărat prezente.

De la bun început, doresc să afirm cu tărie faptul că această prezență reală a trupului și sângelui Domnului nostru Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei nu depinde în niciun fel de credința noastră. Credința sau necredința omului nu afectează realitatea prezenței lui Cristos în Sacrament, pentru că nu credința noastră face ca trupul și sângele Domnului să fie prezente în mod real în Sacramentul Euharistiei, ci Dumnezeu însuși este cel care realizează această prezență prin puterea Cuvântului Său performativ: „Acesta este Trupul meu ... acesta este Sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți” (cf. Matei 26,26-28).

Credința noastră nu creează prezența reală, ci doar o primește și o acceptă ca fiind adevărată, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, în Sfânta Scriptură găsim avertismente severe adresate celor care se apropie de Sacramentul Euharistiei în mod nechibzuit, deoarece trupul și sângele lui Isus Cristos sunt prezente alături de pâine și vin, chiar și în ciuda necredinței celor care participă: „Cine mănâncă pâinea sau bea potirul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului” (1 Corinteni 11,27).

Așadar, afirmăm clar faptul că nu credința produce prezența reală, ci ea doar primește roadele acestei prezențe, care sunt iertarea păcatelor și împăcarea cu Dumnezeu. Prezența reală a trupului și a sângelui Domnului nostru Isus Cristos în pâinea și vinul sacramental este un fapt obiectiv, concret, indiferent dacă omul crede sau nu acest lucru. Dumnezeu este cel care face această prezență posibilă prin Cuvântul Său atotputernic, așa cum este scris: „Cuvântul Meu... nu se întoarce la Mine fără rod, ci face voia Mea și împlinește ceea ce i-am poruncit” (cf. Isaia 55,11).

ORIGINEA ȘI CONTINUITATEA ÎNVĂȚĂTURII DESPRE PREZENȚA REALĂ

Învățătura despre prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei nu a fost formulată de către reformatorul Martin Luther și nici nu își are originea în teologia Bisericii Romano-Catolice medievale. Această doctrină își are rădăcinile în însuși Cuvântul lui Dumnezeu, fiind trăită de către Biserica Apostolică, mărturisită de Sfinții Părinți și transmisă neîntrerupt din primele secole ale creștinismului.

În scrierile Părinților Bisericii găsim mărturii clare despre credința lor în prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei. Ideile care susțin că această prezență ar fi doar una simbolică, și nu reală, au apărut mult mai târziu în istoria creștinismului și, pentru multe secole, au fost promovate doar de grupuri izolate și neînsemnate.

Concepția despre o prezență pur simbolică a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos a început să câștige influență abia după nașterea Reformei Luterane, odată cu apariția Reformei Radicale. Adepții acesteia au respins doctrina prezenței reale, în mare parte din dorința de a se distanța cât mai radical de Biserica Romano-Catolică, care susținea aceeași învățătură privind realitatea prezenței lui Cristos în Euharistie.

Deși această nouă concepție simbolică a fost adoptată ulterior de către majoritatea comunităților protestante și neoprotestante, cea mai mare parte a creștinătății continuă, până astăzi, să creadă în prezența reală a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în Sfânta Euharistie. Această credință este împărtășită de către Bisericile Luterane, de Biserica Romano-Catolică, de Bisericile Ortodoxe Răsăritene, precum și de o parte importantă a Bisericii Anglicane.

Dacă adunăm laolaltă aceste confesiuni, putem observa că marea majoritate a creștinilor din lume mărturisesc credința în prezența reală a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în Sfânta Euharistie. Nu menționez acest fapt ca pe un argument al majorității, ci pentru a arăta că această doctrină nu este doar clar exprimată în Sfânta Scriptură, ci a fost și înțeleasă în același fel de-a lungul secolelor, de majoritatea creștinilor.

Această credință se întemeiază pe cuvintele Domnului: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci; iar pâinea pe care o voi da eu este trupul Meu pentru viața lumii.” (Ioan 6,51). Prin urmare, învățătura despre prezența reală nu este o „ciudățenie doctrinară” proprie Bisericilor Luterane Confesionale, ci o credință istorică, apostolică și universală a întregii Biserici Creștine.

DESPRE INTERPRETAREA SIMBOLICĂ A PREZENȚEI LUI CRISTOS ÎN SACRAMENTUL EUHARISTIEI

În rândurile care urmează doresc să analizez mai în detaliu concepția simbolică referitoare la prezența Trupului și a Sângelui Domnului Isus Cristos în Sfânta Euharistie.

Prin „simbolism” înțelegem doctrina susținută de adepții Reformei Radicale - mai exact, de Bisericile Baptiste, Penticostale, Adventiste de Ziua a Șaptea și alte confesiuni asemănătoare - potrivit căreia prezența trupului și a sângelui lui Cristos în Sacramentul Euharistiei este doar una de natură simbolică sau spirituală, dar nu reală.

Să începem cu un fapt simplu, dar fundamental: cuvintele Domnului Isus Cristos însuși. El spune: „Luați, mâncați, acesta este trupul meu”. Apoi, „Beți din acesta toți, căci acesta este sângele meu, sângele alianței, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor” (Matei 26,26-28). Afirmațiile Domnului sunt limpezi și directe. Cuvintele sunt simple, dar conceptul pe care îl exprimă depășește puterea de acceptare a multor creștini protestanți.

Întrebarea esențială este: ce intenționează Domnul Isus Cristos prin expresiile „acesta este trupul meu” și „acesta este sângele meu”? Vrea el să spună că își oferă realmente trupul și sângele său în Sfânta Euharistie? Răspunsul Bisericilor Luterane Confesionale este un „DA” hotărât.

În Evanghelia după Luca citim: „Apoi a luat pâine, a adus mulțumire, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: «Acesta este trupul meu, care se dă pentru voi; faceți aceasta spre amintirea mea». Tot astfel, după cină, a luat potirul, zicând: «Acest potir este alianța cea nouă în sângele meu, care se varsă pentru voi».” (Luca 22,19-20).

Așadar, dacă cineva dorește să afirme că aceste cuvinte trebuie înțelese simbolic, acel cineva trebuie să demonstreze că Mântuitorul a intenționat aici să exprime o figură de stil. De-a lungul timpului au existat numeroase încercări de a interpreta simbolic aceste afirmații, însă ele nu au reușit să ofere o argumentație solidă.

Este evident că aceste cuvinte pot fi înțelese doar în două moduri: literal sau simbolic. Noi, luteranii confesionali, credem și mărturisim că ele trebuie înțelese literal, nu figurativ. Din păcate, mulți interpreți s-au străduit atât de mult să dea un sens simbolic acestor cuvinte, încât au înlocuit cuvântul „este” cu „reprezintă” sau „simbolizează”. Însă, citind textul original al Sfintei Scripturi, observăm clar că Domnul Isus Cristos a folosit termenul grecesc ἐστίν (estin), care înseamnă în mod precis „este”.

Atunci când Mântuitorul vorbea în pilde, El folosea expresii de tipul „este ca și”, indicând prin aceasta un limbaj figurativ. Însă în expresia simplă „acesta este trupul meu” nu există niciun element metaforic. Dacă spunem: „Eu sunt un bărbat”, nimeni nu înțelege că „eu reprezint un bărbat”, că „simbolizez un bărbat” sau că sunt „imaginea unui bărbat”. Afirm un fapt concret, nu o imagine. La fel stau lucrurile și cu cuvintele Domnului Isus Cristos: „Acesta este trupul meu” nu înseamnă „acesta reprezintă trupul meu”, ci că – indiferent de cât putem înțelege sau explica rațional – acesta este Trupul Său cu adevărat.

În Vechiul Testament, mieii sacrificați la Templu erau simboluri care prefigurau jertfa Mântuitorului. Ei îl reprezentau pe „Mielul lui Dumnezeu”. Însă despre Isus Cristos, Sfântul Ioan Botezătorul afirmă: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatul lumii.” (Ioan 1,29).

Isus Cristos nu simbolizează Mielul lui Dumnezeu, ci El este, în mod real și concret, Mielul lui Dumnezeu. Prin urmare, când Domnul spune: „Beți din acesta toți, căci acesta este sângele meu, sângele alianței, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor.” (Matei 26,27-28), nu poate fi vorba despre un sânge simbolic. Legământul cel Nou nu se întemeiază pe o reprezentare, ci pe Sângele real și concret al Mântuitorului. Așadar, nu există nicio legătură între cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii și o vorbire figurată. Cuvintele Domnului sunt clare, directe și trebuie înțelese ca atare.

MĂRTURIA SFINTEI SCRIPTURI DESPRE PREZENȚA REALĂ

Există două pasaje din Sfânta Scriptură care întăresc în mod categoric tot ceea ce am afirmat mai sus despre prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului nostru Isus Cristos în Sacramentul Euharistiei.

Primul text se află în Evanghelia după Ioan, capitolul al șaselea, unde Mântuitorul spune: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Trupul meu este adevărată mâncare și sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el.” (Ioan 6,53-56).

Este imposibil de interpretat acest text într-un sens pur simbolic. Observăm că Domnul Isus Cristos nu vorbește despre o imagine sau despre o metaforă, ci despre o realitate concretă. Mulți dintre cei care L-au ascultat atunci au fost scandalizați de aceste cuvinte, considerându-le prea grele pentru a fi primite. Și totuși, Mântuitorul nu și-a revizuit afirmațiile și nici nu a explicat că ar fi vorbit „în pilde” sau „simbolic”.

Dimpotrivă, El a întărit sensul literal al cuvintelor Sale, spunând: „Trupul meu este adevărată mâncare și sângele meu este adevărată băutură.” (Ioan 6,55). Cuvântul grecesc ἀληθῶς (alēthōs), tradus „cu adevărat”, accentuează realitatea afirmată. Isus Cristos nu a spus „în chip simbolic”, ci „cu adevărat”.

Mulți dintre ucenicii care L-au auzit L-au părăsit atunci, considerând că aceste cuvinte depășesc ceea ce rațiunea lor putea înțelege. Totuși, Mântuitorul nu a încercat să-i readucă printr-o explicație metaforică. Dacă ar fi vorbit figurat, ar fi avut toate motivele să clarifice acest lucru imediat. Însă nu a făcut-o, deoarece El a vorbit despre o realitate spirituală, dar totodată concretă: prezența reală a Trupului și a Sângelui Său.

Al doilea pasaj se află în Prima Scrisoare către Corinteni, unde Sfântul Apostol Paul spune: „Potirul binecuvântării pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Cristos? Și pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Cristos?” (1 Corinteni 10,16). Apostolul nu vorbește aici despre un simbol al Trupului și Sângelui lui Cristos, ci despre o comuniune reală cu ele. Termenul grecesc folosit, κοινωνία (koinōnía), înseamnă „comuniune”, „participare reală”, „împărtășire”. Dacă ar fi fost vorba doar de un simbol, Sfântul Apostol Paul nu ar fi folosit acest cuvânt.

Mai mult, în capitolul următor el adaugă: „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea potirul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului.” (1 Corinteni 11,27). Aceste cuvinte nu pot fi aplicate unui simplu simbol. Nimeni nu poate fi „vinovat față de trupul și sângele Domnului” dacă elementele euharistice ar fi doar reprezentări simbolice. Vinovăția se poate naște doar atunci când Trupul și Sângele Domnului sunt cu adevărat prezente.

Așadar, din ambele pasaje reiese limpede că, în Sacramentul Euharistiei, Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos sunt prezente în mod real, iar cei care se împărtășesc le primesc în chip concret - fie spre mântuire, fie, dacă se apropie în chip nevrednic, spre osândă.

NATURA PREZENȚEI REALE ÎN SACRAMENTUL EUHARISTIEI

Este important să subliniem faptul că această prezență reală a Trupului și a Sângelui Domnului nostru Isus Cristos nu se bazează pe o transformare fizică a pâinii și a vinului, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu, care le unește cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

Bisericile Luterane Confesionale resping doctrina transsubstanțierii, potrivit căreia substanța pâinii și a vinului s-ar transforma în Trupul și Sângele lui Cristos, chiar dacă aparențele exterioare rămân neschimbate. Aceasta este învățătura Bisericii Romano-Catolice, însă nu și cea luterană.

De asemenea, luteranii nu susțin nici învățătura consubstanțierii, așa cum le este adesea atribuită în mod eronat. Termenul „consubstanțiere” este impropriu și nu reflectă poziția autentică a teologiei luterane.

Noi mărturisim, potrivit Sfintei Scripturi, că Trupul și Sângele lui Cristos sunt cu adevărat prezente „în, cu și sub” pâinea și vinul sacramentale. Aceasta înseamnă că elementele pământești rămân substanțial ceea ce sunt - pâine și vin - dar, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu, ele devin și vehicule sau purtătoare ale Trupului și Sângelui Domnului nostru Isus Cristos pentru noi.

Prin urmare, Sacramentul Euharistiei nu este o simplă amintire, ci o împărtășire reală cu Trupul și Sângele Domnului, prin care credinciosul primește darurile divine: iertarea păcatelor, viața și mântuirea.

Acest adevăr este exprimat clar de Domnul Isus Cristos atunci când spune: „Faceți aceasta în amintirea mea.” (Luca 22,19). Cuvântul grecesc ἀνάμνησις (anámnēsis) - „amintire” sau „pomenire” - nu înseamnă doar o simplă reamintire mentală, ci o actualizare continuă a prezenței Domnului Isus Cristos în mijlocul poporului Său, după cum El însuși promite: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii.” (Matei 28,20).

În Sacramentul Euharistiei, Domnul nu este „amintit” ca și când ar fi undeva departe, ci este amintit ca fiind prezent și lucrător în mijlocul poporului Său. De aceea, credinciosul care se apropie cu credință de Sacramentul Euharistiei nu primește doar pâine și vin, ci, în același timp cu pâinea și vinul, primește Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos, spre mântuirea sa. 

Cel care se apropie în chip nevrednic, fără credință și fără pocăință, primește, alături de pâine și de vin, același Trup și Sânge al Domnului Isus Cristos, dar nu spre mântuire, ci spre judecată și condamnare. Sfântul Apostol Paul ne avertizează limpede: „Cine mănâncă și bea fără să deosebească Trupul Domnului, își mănâncă și își bea propria osândă.” (1 Corinteni 11,29). Aceste cuvinte nu pot fi aplicate unei simple „amintiri simbolice”, ci confirmă faptul că Trupul Domnului este cu adevărat prezent în Sacrament, iar atitudinea credinciosului față de această prezență are consecințe spirituale reale.

Așadar, prezența reală nu este o chestiune de percepție subiectivă sau de credință personală, ci o realitate obiectivă instituită de Dumnezeu, care se împlinește prin puterea Cuvântului Său și prin promisiunea lui Cristos: „Acesta este trupul meu… acesta este sângele meu.” (Matei 26,26-28).

DISTINCȚIA DINTRE PREZENȚA LUI DUMNEZEU ȘI PREZENȚA LUI CRISTOS

Este foarte important să facem o distincție clară între prezența lui Dumnezeu și prezența lui Cristos în Sacramentul Euharistiei. Este adevărat că Dumnezeu este atotprezent prin însăși natura Sa divină. El este pretutindeni în același timp, așa cum mărturisește psalmistul: „Unde aș putea să merg departe de Duhul tău? Unde aș putea fugi departe de fața ta?” (Psalmul 138,7).

Această prezență universală a lui Dumnezeu este una spirituală și neîntreruptă. Însă, în Sacramentul Euharistiei, nu vorbim despre prezența generală a lui Dumnezeu, ci despre prezența reală, specifică, substanțială și sacramentală a Domnului nostru Isus Cristos, care este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Prin urmare, în Sacramentul Euharistiei nu ne referim la prezența lui Dumnezeu în sens general, ci la prezența lui Cristos însuși, cu Trupul și Sângele Sale reale, unite hipostatic cu dumnezeirea Sa. Această prezență a lui Cristos este unică și diferită de prezența Sa spirituală în inimile credincioșilor prin Duhul Sfânt.

În Sacramentul Euharistiei, Cristos este prezent în mod sacramental, adică tainic, dar în același timp foarte real, „în, cu și sub” elementele vizibile ale pâinii și vinului. Acest adevăr nu contrazice faptul că Trupul lui Cristos este glorificat și așezat la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Dimpotrivă, tocmai prin glorificarea Sa, Trupul lui Cristos a primit la rândul său plinătatea slavei, prin unirea sa de nedespărțit cu divinitatea Fiului lui Dumnezeu.

Prin urmare, Cristos cel înviat și înălțat la cer poate fi cu adevărat prezent pretutindeni în același timp, iar această prezență se aplică și naturii Sale umane. Astfel, Cristos este prezent cu Trupul și Sângele Său oriunde este celebrat Sacramentul Euharistiei, fără a fi limitat de spațiu sau timp.

După cum spune Luther în Micul Catehism: „În Sfânta Cină primim în mod real Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos, sub pâine și vin, pentru iertarea păcatelor.” Aceasta nu este o prezență imaginară sau simbolică, ci una reală, vie și eficace.

În timp ce Dumnezeu este prezent în întreaga creație prin natura Sa, Cristos se face prezent în mod concret și personal în Sfânta Euharistie, pentru a ne oferi harul Său mântuitor. Prin Trupul și Sângele Său, Cristos ne unește cu Sine și ne împărtășește roadele jertfei de pe Cruce. Astfel, în Sfânta Euharistie, credinciosul nu doar „își amintește” de Domnul, ci se întâlnește cu El, unindu-se cu El nu doar spiritual, ci în mod real și tainic.

DESPRE UNIREA HIPOSTATICĂ ȘI IMPLICAȚIILE EI ÎN PREZENȚA REALĂ

Pentru a înțelege mai profund realitatea prezenței lui Cristos în Sfânta Cină, este necesar să discutăm despre unirea hipostatică dintre natura divină și cea umană a Domnului nostru Isus Cristos.

Potrivit mărturisirii creștine universale, în Persoana lui Isus Cristos se unesc două naturi -  divină și umană - „fără amestecare, fără schimbare, fără despărțire și fără împărțire”, așa cum afirmă Sinodul de la Calcedon. Această unire hipostatică înseamnă că cele două naturi coexistă în mod deplin și perfect în unica Persoană a lui Cristos.

Prin urmare, ceea ce aparține naturii divine poate fi atribuit, prin comunicarea însușirilor (communicatio idiomatum), întregii Persoane a lui Cristos, și nu doar uneia dintre naturi.

Astfel, deoarece natura divină a lui Cristos este omniprezentă, și trupul Său omenesc, unit cu dumnezeirea, participă la această prezență universală. Trupul lui Cristos nu este un trup omenesc obișnuit, limitat de spațiu și timp, ci este un trup glorificat, care, prin unirea cu dumnezeirea, poate fi prezent pretutindeni unde Cristos voiește să fie.

Această realitate este confirmată de cuvintele Mântuitorului: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!” (Matei 28,20). Dacă trupul Său omenesc ar fi limitat doar la cer, această promisiune nu ar putea fi împlinită în mod deplin. Însă, prin unirea hipostatică, Cristos, în umanitatea Sa glorificată, este cu adevărat prezent cu noi - în mod tainic, dar real - în Sfânta Euharistie.

De aceea, mărturisim că, în Sacramentul Euharistiei, credinciosul primește Trupul și Sângele reale ale Domnului nostru Isus Cristos, care sunt prezente „în, cu și sub” pâinea și vinul sacramentale. Această învățătură nu diminuează și nici nu schimbă umanitatea lui Cristos, ci o recunoaște în plinătatea ei, așa cum este ea unită pentru totdeauna cu dumnezeirea.

Prin urmare, atunci când ne împărtășim, nu primim un trup „simbolic” sau „spiritualizat”, ci adevăratul Trup al lui Cristos - același trup care s-a născut din Fecioara Maria, care a suferit pe cruce și care a înviat a treia zi. Astfel, Sacramentul Euharistiei este locul unde cerul și pământul se ating, unde credinciosul se unește cu Cristos însuși, prin taina prezenței Sale reale.

RESPINGEREA CELOR DOUĂ EXTREME

Înțelegerea corectă a unirii hipostatice ne ajută să respingem două extreme care au apărut de-a lungul istoriei creștine în privința Sacramentului Euharistiei.

Prima extremă este negarea prezenței reale a Trupului și Sângelui lui Cristos - poziție susținută de către Bisericile Reformei Radicale și de către majoritatea Bisericilor Neoprotestante. Acestea afirmă că pâinea și vinul reprezintă doar simbolic Trupul și Sângele Domnului, fără ca acestea să fie efectiv prezente.

Cealaltă extremă este cea a explicațiilor raționaliste excesive privind modul prezenței reale - poziție întâlnită în Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Ortodoxe Răsăritene - care susțin transsubstanțierea sau alte explicații filosofico-teologice despre modul în care Trupul și Sângele lui Cristos devin prezente sub forma pâinii și vinului. Bisericile Luterane Confesionale resping ambele extreme. Nu negăm prezența reală, ci o afirmăm cu toată tăria, așa cum a fost instituită de Cristos și mărturisită în Sfânta Scriptură. Nu încercăm însă să explicăm rațional misterul acestei prezențe prin transsubstanțiere sau prin alte concepte filozofice.

Misterul rămâne un adevăr divin, care depășește puterea noastră de înțelegere. Poziția luterană este, astfel, echilibrată și fidelă Scripturii: Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos sunt prezente efectiv, real și concret, dar modul în care ele sunt prezente nu poate fi redus la explicații umane sau raționale.

Prin urmare, atunci când participăm la Sacramentul Euharistiei, nu doar ne amintim de jertfa Domnului, ci ne împărtășim cu adevărat de Trupul și Sângele Lui, primind harul divin promis - iertarea păcatelor, viața și mântuirea.

Această poziție luterană îl ajută pe credincios să se apropie de Sfânta Euharistie cu credință și respect, fără confuzia simbolismului gol sau a filozofiei complicate, ci cu conștiința vie că primește în mod real darurile lui Cristos, după cum El însuși a spus: „Acesta este trupul meu, care se dă pentru voi; faceți aceasta în amintirea mea! … Acest potir este alianța cea nouă în sângele meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22,19-20).

ROLUL CREDINȚEI ȘI BENEFICIILE MÂNTUITOARE ALE PREZENȚEI REALE

Este foarte important să subliniem rolul credinței în participarea la Sacramentul Euharistiei. Prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului nostru Isus Cristos în pâine și vin nu depinde de credința noastră. Trupul și Sângele lui Cristos sunt reale indiferent dacă noi credem sau nu. Credința nu produce prezența Lui; Dumnezeu o face posibilă prin Cuvântul Său.

Credința noastră are rolul de a accepta și primi beneficiile acestei prezențe reale. Printre principalele beneficii se numără: iertarea păcatelor - Sacramentul Euharistiei este un canal al harului divin, prin care Cristos ne curăță și ne reface relația cu Dumnezeu. Întărirea credinței și a vieții spirituale - împărtășirea Trupului și Sângelui Domnului ne apropie de Cristos și ne întărește în credință. Comuniunea cu Cristos și cu frații în credință - Sacramentul Euharistiei creează o legătură spirituală între credincioși și Domnul lor, precum și între membrii comunității creștine.

Apostolul Paul avertizează: „Cine mănâncă și bea fără să deosebească Trupul Domnului, își mănâncă și își bea propria osândă.” (1 Corinteni 11,29). Acest avertisment arată că prezența reală nu depinde de credința celui care se apropie, dar eficacitatea harului este primită doar prin credință. Necredința sau lipsa pocăinței nu împiedică prezența Lui, dar împiedică beneficiul acestei prezențe și poate aduce judecată.

În concluzie, Trupul și Sângele Domnului sunt real prezente în Sfânta Cină, „în, cu și sub” pâine și vin. Credința noastră nu creează această prezență, ci o recunoaște și o primește, împărtășindu-ne harul promis de Cristos. Astfel, Sacramentul Euharistiei este un mister divin care se împlinește prin Cuvântul lui Dumnezeu și care produce efecte spirituale reale în viața credinciosului.