De ce facem distincția dintre Lege și Evanghelie?

"Distincția dintre Lege și Evanghelie reprezintă o lumină deosebit de strălucitoare. Aceasta servește scopului de a împărții în mod corect Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a înțelege și pentru a explica în mod corespunzător Scripturile Sfinților profeți și ale Sfinților Apostoli” (Formula Concordiei, Declarația Solidă, Art.5). Reformatorul Martin Luther credea faptul că cheia înțelegerii Sfintelor Scripturi o reprezintă modul în care înțelegem Legea și Evanghelia lui Isus Cristos. În acest sens, reformatorul afirma faptul că „cine posedă această artă de a face deosebirea între Lege și Evanghelie poate să fie numit doctor în Sfânta Scriptură”.

  Dacă vom întreba cinci oameni despre cum definesc ei Legea lui Dumnezeu, vom constata faptul că vom avea parte de cinci definiții diferite. De multe ori, aceste definiții caracterizează poziția doctrinară a unor Bisericii din tradiția creștină. Ni se va spune, probabil, faptul ca Legea reprezintă Cele Zece Porunci din Vechiul Testament. Cu siguranță, vor exista și oameni care vor răspunde ca Legea reprezintă Vechiul Testament în totalitatea lui. Este foarte important să înțelegem ceea ce este Legea iar teologii luterani sunt de acord cu faptul că Dumnezeu a dat oamenilor mai multe legi, unele dintre acestea fiind temporare și cu referința la un anumit grup de persoane, în timp ce altele sunt universale și perpetue. Aceste Legi sunt grupate de către teologi, pe scurt, în legi ceremoniale, legi cu caracter juridic și legi morale.

  Legea ceremonială este porunca lui Dumnezeu care îl pune pe poporul Israel față în față cu necesitatea practicării unui cult extern și a unor sacrificii. Legea ceremonială reglementează ritualurile și acțiunile de cult pe care poporul Israel trebuia să le practice cu sfințenie. Această parte a Legii este expusă amănunțit în cele cinci cărți scrise de către Sfântul Proroc Moise, mai precis cărțile cunoscute sub denumirea de Pentateuh, primele cinci cărți ale Vechiului Testament.

  În anul 70 după Cristos, armatele romane au distrus complet Templul din Ierusalim, lucrul acesta conducând la încetarea sacrificiilor animale dar și a liniei acronice a preoției. În plus, autorul Epistolei către Evrei ne spune faptul că aceste ceremonii și legi de cult facilitau înțelegerea unor lucruri care aveau să se întâmple în viitor atunci când adevăratul Mijlocitor, Fiul lui Dumnezeu, se va întrupa și va trăi printre noi iar mai apoi va suferi și se va aduce pe sine drept jertfa pentru mântuirea noastră.

  Vechiul Legământ era de origine divina însă acest legământ nu îl putea face pe om perfect, el nu îl putea ierta pe om de păcat. Numai Mielul lui Dumnezeu putea sa ridice cu adevărat păcatul lumii (In.1,29). Aceste legi ceremoniale au fost temporare și, ca atare, au încetat odată cu moartea și învierea Domnului Isus Cristos. În consecință, atunci când teologii luterani vorbesc despre distincția dintre Lege și Evanghelie, ei nu definesc Legea ca fiind această colecție de legi ceremoniale și nici nu se refera la necesitatea de a le mai respecta în prezent.

  Legea judiciară reprezintă o serie de porunci date de către Dumnezeu tot pentru poporul lui Israel și care se referă la aspecte legate de viața politică și socială, în mod special cu privire la ordinea din cadrul poporului Israel. Drept exemplu, legile judiciare conțin reglementari cu privire la vătămarea corporala (Ex.21), legi privitoare la bunurile personale și responsabilități sociale (Ex.22). Aceste legi priveau ordinea în interiorul poporului Israel și nu priveau alte popoare. Din acest motiv, atunci când teologii luterani scriu despre distincția dintre Lege și Evanghelie, prin Lege ei nu înțeleg aceste legi juridice care aveau de-a face exclusiv cu poporul Israel.

  Legea morală reprezintă porunca lui Dumnezeu care este perenă, perpetuă, de la începutul lumii și până la finalul acesteia și care a fost pusă în scris de însuși degetul lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Legea morală este o sumă de porunci care promit viața veșnica tuturor acelora care vor putea să le împlinească în totalitatea lor și amenință cu un chin veșnic pe toți aceia care vor eșua în a le ține în viața lor. Deși Legea morală a fost pusă în scris pe Muntele Sinai, totuși aceasta a fost cunoscută de către Adam si Eva în Gradina Edenului. Până la Sinai, Dumnezeu a revelat această lege morală în diverse formulări prin însuși glasul Său (Gen.2,7). Aceasta lege morală este valabilă în toate timpurile și pentru toți oamenii și, din acest motiv, atunci când teologii luterani vorbesc despre distincția dintre Lege și Evanghelie, prin Lege ei se refera la această lege morală sintetizată în Cele Zece Porunci.

  Legea morală este o lege divina deoarece ea provine în mod direct de la Dumnezeu. Legea morala promite viața veșnică acelora care o împlinesc. Adam a avut capacitatea de a trăi o viață perfectă și să rămână ascultător Legii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Adam a eșuat în a rămâne în ascultare și a încălcat Legea, făcând ca, de atunci încolo, nici un om să nu mai poată să se supună Legii într-un mod perfect. Legea poate da viată veșnică doar acelui om care o asculta în mod perfect, în totalitate, însă, cum acest lucru a devenit absolut imposibil și cum nici un om nu poate să împlinească această Lege, ea a închis ușa mântuirii omului, fiind acel lucru care îl condamnă.

  Legea lui Dumnezeu îl pune pe om față în față cu propriul său eșec în a asculta  de voia lui Dumnezeu  dar și cu propriul păcat. Reforma Luterană din Secolul al XVI-lea a restaurat înțelegerea biblică a Legii lui Dumnezeu, afirmând faptul că Lega dezvăluie păcatul și rodul acestuia în viața omului, demonstrând natura coruptă a întregii umanități. Omul este dovedit ca fiind un dușman al lui Dumnezeu și prin Lege, el este condamnat la mania veșnică a lui Dumnezeu deoarece omul se afla în robia păcatului si, prin sine însuși, nu se poate elibera niciodată din această robie.

Vom lăsa acum Legea deoparte și vom discut un pic despre Evanghelie.

  Ca și în cazul Legii, daca vom întreba cinci oameni cu privire la ceea ce înțeleg ei prin Evanghelie, cu siguranță vom avea parte de cinci răspunsuri diferite. Sunt oameni care vor afirma faptul că Evanghelia se referă la primele patru cârti ale Noului Testament. Chiar și în mediul teologic evanghelic există două definiții majore a Evangheliei. Ea este definită uneori drept lucrarea pe care Cristos a săvârșit-o și pe care a proclamat-o în timpul vieții sale pe pământ, aceasta definiție incluzând expunerea lui Cristos față de Lege si necesitatea pocăinței. Alteori, Evanghelia mai este definită drept lucrarea de predicare a harului lui Dumnezeu. În sens larg, Evanghelie se referă la toate învățăturile lui Isus Cristos si desemnează întreaga doctrină predicată de către Domnul Isus Cristos cat si de către Sfinții Apostoli. Totuși, atunci când vorbesc despre Evanghelie, Mărturisirile de Credință Lutherane au în vedere expunerea doctrinei harului, doctrină care este predicată în toate paginile Sfintelor Scripturi, de la Geneza și până la Apocalipsa.

  Evanghelia este cea care aduce libertatea gratuită pentru omul păcătos și este în contrast cu Legea care îl pune pe om în robia păcatului. Din acest motiv este mesajul Evangheliei atât de minunat deoarece toți cei care îl aud înțeleg faptul că Dumnezeu i-a eliberat, prin Isus Cristos, din robia păcatului. Acesta este lucrul pe care l-au avut în vedere teologii luterani confesionali atunci când vorbesc despre distincția dintre Lege si Evanghelie. Evanghelia este de origina divină fiind revelația lui Dumnezeu și este o doctrină despre har deoarece ne aduce vestea cea bună a faptului că Domnul Isus Cristos a satisfăcut cerințele Legii și a plătit pentru toate păcatele noastre pe cruce, câștigând astfel iertarea tuturor păcatelor noastre și justificându-ne astfel înaintea lui Dumnezeu fără nici un fel de merit din partea noastră. Evanghelia este mesajul conform căruia omul păcătos poate sa trăiască prin credința.

  Atunci când vorbim despre distincția dintre Lege și Evanghelie, este important să afirmăm faptul că aceste două aspecte nu sunt sinonime cu Vechiul Testament respectiv cu Noul Testament. Legea și Evanghelia sunt predicate atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Merită să dăm un pic de atenție acestui aspect și să afirmăm faptul că, de exemplu, în Sfânta Epistolă adresată romanilor, Sfântul Apostol Paul ne spune faptul  că: „Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Rom.7,12). De asemenea, în discuția dintre Domnul Isus Cristos și un înțelept evreu, atunci când acesta din urma a pus întrebarea: “ce sa fac ca să moștenesc viața veșnică?”, Mântuitorul i-a răspuns astfel: “ ce este scris in Lege?” iar mai apoi ii spune urmatoarele: “fă așa, și vei avea viața veșnică” (Lc.10,25-28).

  De asemenea, Evanghelia este predicată într-un mod minunat și în Vechiul Testament atunci când citim despre căderea în păcat a lui Adam și a Evei. Acolo este descoperită Proto-evanghelia, sau prima Evanghelie, care constă în următoarea promisiune: “vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta iți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul" (Gen.3,15). Alte expuneri ale Evangheliei le întâlnim în promisiunile făcute lui Avraam dar și în cartea de rugăciune a Psalmilor (vezi Psalmul 110).

  Rolul Legii constă în convingerea păcătosului cu privire la starea de păcat în care acesta se afla și cu privire la mania lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului. Evanghelia vorbește despre justificarea păcătosului pocăit prin credința în Isus Cristos, cel care a plătit pentru păcatele omului și despre păstrarea in credință a omului reînnoit prin Duhul Sfânt.

  În pocăință, Legea produce în mintea omului înțelegere cu privire la prăpastia dintre om și Dumnezeu și îl trimite pe acesta, prin credință, la Evanghelia care îi vorbește despre Cristos, despre jertfa sa și despre justificare tuturor acelora care se încred în promisiunea lui Dumnezeu. Legea prevede ceea ce omul trebuie să facă pentru a trai în voia lui Dumnezeu pe când Evanghelia ne arată ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, din proprie plăcere și în mod gratuit - fără să ceară nimic în schimb - pentru omul păcătos.

  În consecință, Bisericile Lutherane Confesionale vor predica întotdeauna Legea și Evanghelia împreună. Nu le va separa și nu va pune accentul pe una în dauna celeilalte. Daca predicăm numai Legea, efectul va consta în trimiterea oamenilor în depresie spirituală, ajungând îngroziți de mania lui Dumnezeu și fără speranță de scăpare. Dacă vom predica numai Evanghelia, oamenii nu își vor conștientiza păcatul și nu vor putea să înțeleagă nevoia pe care o au după Cristos și după har. Dar atunci când Legea și Evanghelia sunt predicate corect, împreună și păstrând distincția dintre ele, omul își va înțelege starea păcătoasă și se va agăța de Cristos, prin credință, pentru mântuire și vindecare din păcat.

  Acesta distincție dintre Lege si Evanghelie cât și necesitatea de a le predica împreună trebuie să reprezinte modul de predicare a fiecărui pastor luteran. Numai în acest fel vom reuși să ii aducem pe oameni în brațele lui Cristos, Dumnezeu întrupat care a murit pentru păcatele noastre pentru a ne duce în viața veșnică. De acest mesaj are nevoie omul pana la sfârșitul istorie.