Confesiunea Augustană - Mărturisirea Evangheliei lui Cristos

La 25 iunie 1530, în orașul Augsburg, a avut loc unul dintre cele mai importante momente din istoria Bisericii Lutherane Confesionale. În fața împăratului Carol al V-lea și a Dietei Imperiale a fost citită Confesiunea Augustană (Confessio Augustana), mărturisirea de credință care avea să devină documentul doctrinar fundamental al lutheranismului confesional. Pentru lutherani, această zi nu marchează nașterea unei religii noi, ci mărturisirea publică a credinței apostolice și catolice întemeiate exclusiv pe Sfânta Scriptură.

Scopul Reformei Lutherane nu a fost întemeierea unei noi Biserici, ci chemarea întregii Biserici la pocăință și la întoarcerea la Evanghelia curată a lui Isus Cristos. Reformatorii au dorit să arate că învățătura lor nu era o inovație, ci aceeași credință propovăduită de Sfinții Profeți, Sfinții Apostoli și de către Biserica timpurie, înainte ca numeroase tradiții omenești să umbrească mesajul Evangheliei.

CONTEXTUL ISTORIC

După Dieta de la Worms din 1521, unde Martin Luther a fost condamnat și pus sub interdicția imperială, tensiunile religioase din Sfântul Imperiu Roman au continuat să crească. Împăratul Carol al V-lea dorea restabilirea unității religioase și politice a imperiului, mai ales în contextul amenințării otomane și al conflictelor interne.

Astfel, la 21 Ianuarie 1530, împăratul a convocat o Dietă Imperială la Augsburg, invitând principii lutherani să își prezinte învățătura. Electorul Ioan al Saxoniei le-a cerut lui Martin Luther, Philip Melanchthon, Justus Jonas și Johannes Bugenhagen să redacteze un rezumat al credinței lutherane. Din această lucrare au luat naștere Articolele de la Torgau, care au constituit baza viitoarei Confesiuni Augustana.

Martin Luther nu a putut participa la Dietă deoarece se afla sub incidența Edictului de la Worms. De aceea, el a rămas la Coburg, de unde a încurajat prin scrisori delegația lutherană și s-a rugat neîncetat pentru mărturisirea Evangheliei. Redactarea finală a documentului a fost încredințată lui Philip Melanchthon, unul dintre cei mai străluciți teologi ai Reformei. Luther a aprobat textul și l-a considerat o exprimare fidelă a credinței lutherane.

La 25 iunie 1530, Confesiunea Augustană a fost citită solemn înaintea Dietei. Christian Beyer a citit textul german, iar Gregor Brück a prezentat versiunea latină. Lectura a durat aproximativ două ore, după care cele două exemplare oficiale au fost înmânate împăratului. Curând, Confesiunea Augustană a fost tipărită și răspândită în întreaga Europă. 

O MĂRTURISIRE A EVANGHELIEI

Confesiunea Augustană nu este un manifest politic și nici o declarație de independență față de Biserica universală. Ea este, înainte de toate, o mărturisire a Evangheliei lui Cristos. Primele douăzeci și unu de articole prezintă învățătura pozitivă a Bisericii Lutherane, iar ultimele șapte arată practicile care necesitau reformare deoarece se îndepărtaseră de autoritatea Scripturii.

Întregul document este construit în jurul unei singure întrebări: Cum este mântuit păcătosul înaintea lui Dumnezeu?

Răspunsul Confesiunii este limpede: omul este îndreptățit numai prin har, numai prin credință și numai pentru meritele Domnului Isus Cristos. Această învățătură, prezentată în Articolul IV, este inima întregii Reforme și fundamentul tuturor celorlalte articole. Așa cum afirmă ulterior Apologia Confesiunii Augustane și Formula Concordiei, acesta este articolul pe care Biserica stă sau cade.

DUMNEZEU, OMUL ȘI LUCRAREA MÂNTUIRII

Confesiunea Augustana începe prin mărturisirea credinței în Sfânta Treime, afirmând că există un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Astfel, lutheranismul confesional se așază în continuitatea credinței apostolice și ecumenice a Bisericii și respinge orice formă de antitrinitarianism.

Articolul al II-lea prezintă doctrina păcatului originar. Omul nu este doar influențat de păcat, ci este născut într-o stare de înstrăinare față de Dumnezeu. El este incapabil să se întoarcă singur la Dumnezeu sau să contribuie la propria mântuire. Această învățătură exclude orice formă de mântuire prin merite omenești și pregătește terenul pentru proclamarea harului lui Dumnezeu.

Articolul al III-lea mărturisește credința în Domnul Isus Cristos, adevărat Dumnezeu și adevărat om, născut din Fecioara Maria, răstignit, înviat și înălțat la dreapta Tatălui. Numai prin ascultarea sa desăvârșită și prin jertfa Sa ispășitoare omul este împăcat cu Dumnezeu.

De aceea, Articolul al IV-lea afirmă că oamenii sunt socotiți drepți înaintea lui Dumnezeu nu datorită faptelor, meritelor sau vredniciei lor, ci exclusiv prin credința în Cristos, care primește iertarea păcatelor și neprihănirea Sa ca dar al harului. Aceasta este Evanghelia care mângâie conștiințele împovărate și aduce pacea cu Dumnezeu.

MIJLOACELE HARULUI ȘI BISERICA

Harul lui Dumnezeu nu este transmis prin speculații omenești, prin ierarhii bisericești sau prin experiențe mistice, ci prin Mijloacele Harului rânduite de Cristos însuși: Evanghelia predicată și Sfintele Sacramente administrate. Potrivit Articolului V, Dumnezeu a instituit slujirea Cuvântului pentru ca Evanghelia să fie vestită și Sacramentele să fie administrate, iar prin aceste mijloace Duhul Sfânt creează și întărește credința acolo unde este voia lui Dumnezeu.

În consecință, Biserica nu este definită prin puterea instituțiilor sau prin tradițiile omenești, ci este adunarea sfinților în care Evanghelia este predicată curat și Sacramentele sunt administrate potrivit instituirii lui Cristos. Unitatea adevărată a Bisericii nu se bazează pe uniformitatea obiceiurilor, ci pe unitatea credinței în Evanghelie.

SACRAMENTELE ȘI VIAȚA BISERICII

În Confesiunea Augustană, Evanghelia și Sacramentele ocupă un loc central deoarece prin ele Cristos însuși vine la poporul său și împărtășește acestuia roadele lucrării sale mântuitoare. Dumnezeu nu lasă omul să caute mântuirea în propriile experiențe sau în propriile merite, ci oferă iertarea păcatelor prin mijloace concrete, vizibile și instituite de Domnul.

Articolul al IX-lea mărturisește că Sfântul Botez este necesar, deoarece prin el Dumnezeu oferă harul său și îl primește pe păcătos în legământul mântuirii. De aceea, Biserica Lutherană păstrează botezul pruncilor, deoarece și aceștia au nevoie de iertarea păcatelor și sunt incluși în porunca și făgăduința lui Cristos.

Articolul al X-lea afirmă cu claritate credința în prezența reală a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în, cu și sub pâinea și vinul Euharistiei. Sacramentul Euharistiei nu este o simplă comemorare simbolică, ci adevăratul dar al lui Cristos către Biserica sa. Prin acest Sacrament, credincioșii primesc iertarea păcatelor, întărirea credinței și mângâiere pentru conștiințele lor. Tocmai din acest motiv, lutheranii confesionali au rămas credincioși textului original al Confesiunii Augustane (1530) și au respins modificarea adusă de Philip Melanchthon în ediția Variata (1540), care putea fi interpretată într-un sens incompatibil cu învățătura despre prezența reală.

Articolele XI și XII tratează pocăința și absoluțiunea. Confesiunea Augustana învață că mărturisirea păcatelor și iertarea lor oferită în Numele lui Cristos trebuie păstrate în Biserică. Totuși, creștinul nu este obligat să enumere fiecare păcat în parte, deoarece acest lucru este imposibil. Esența pocăinței constă în zdrobirea inimii prin Lege și în mângâierea conștiinței prin Evanghelie. Absoluțiunea nu este o simplă încurajare omenească, ci proclamarea iertării pe care Cristos a câștigat-o prin moartea și învierea sa.

SLUJIREA PASTORALĂ ȘI VIAȚA CREȘTINĂ

Confesiunea Augustană acordă o atenție deosebită slujirii pastorale. Potrivit Articolului XIV, nimeni nu trebuie să predice public Evanghelia sau să administreze Sacramentele fără o chemare legitimă din partea Bisericii. Această rânduială nu urmărește să creeze o castă preoțească privilegiată, ci să asigure buna ordine în Biserică și administrarea credincioasă a Mijloacelor Harului.

În același timp, Confesiunea respinge ideea că slujitorii Bisericii ar avea o superioritate spirituală față de ceilalți credincioși. Pastorul nu este un mijlocitor între Dumnezeu și oameni, deoarece singurul Mijlocitor este Isus Cristos. El este un slujitor al Cuvântului, chemat să predice Evanghelia și să administreze Sacramentele potrivit instituirii Domnului.

Articolele XVI și XVII afirmă că autoritățile civile sunt rânduite de Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și a dreptății. De aceea, creștinii pot sluji în administrație, în justiție sau în armată, atât timp cât această slujire nu îi obligă să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. În același timp, Confesiunea Augustana mărturisește revenirea în glorie a Domnului Isus Cristos pentru învierea morților și judecata de apoi, respingând speculațiile milenariste care pretind o împărăție pământească a lui Cristos înainte de sfârșitul veacurilor.

Articolul XVIII vorbește despre voința omului, afirmând că, după cădere, omul păstrează o anumită libertate în lucrurile civile, însă este incapabil să se întoarcă singur la Dumnezeu. Credința nu este produsul voinței omenești, ci darul Duhului Sfânt, care lucrează prin Evanghelie și Sacramente.

FAPTELE BUNE ȘI CINSTIREA SFINȚILOR

Articolul XX, unul dintre cele mai ample din Confesiunea Augustana, clarifică relația dintre credință și faptele bune. Reformatorii nu au disprețuit niciodată faptele bune. Dimpotrivă, au învățat că ele sunt necesare ca rod al credinței vii. Totuși, ele nu constituie temelia mântuirii. Omul nu este justificat pentru că face binele, ci face binele deoarece a fost deja justificat prin credință. Astfel, orice laudă aparține lui Dumnezeu, iar orice mândrie omenească este exclusă.

Articolul XXI tratează sfinții. În acord cu Sfânta Scriptură, Confesiunea Augustană învață că sfinții trebuie pomeniți cu recunoștință pentru lucrarea harului lui Dumnezeu în viața lor și trebuie urmați ca exemple de credință și statornicie. Totuși, ei nu trebuie invocați în rugăciune și nu participă la lucrarea mântuirii noastre. Există un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Isus Cristos, care mijlocește desăvârșit pentru poporul său.

ARTICOLELE REFORMATOARE ȘI MOȘTENIREA CONFESIUNII

Ultimele șapte articole ale Confesiunii Augustana explică reformele introduse în Biserica Lutherană. Acestea nu urmăresc noutatea, ci restaurarea practicii conforme cu Scriptura. Confesiunea Augustana susține împărtășirea credincioșilor cu ambele elemente ale Sacramentului Euharistiei, respinge obligativitatea celibatului clerical, condamnă transformarea Liturghiei într-o lucrare meritorie și afirmă libertatea creștină față de tradițiile omenești impuse ca necesare pentru mântuire. De asemenea, respinge idealizarea vieții monahale ca mijloc superior de dobândire a neprihănirii și reafirmă că puterea episcopilor și a pastorilor constă în predicarea Cuvântului și administrarea Sacramentelor, nu într-o autoritate lumească.

În anul 1531, ca răspuns la critica romano-catolică, Philip Melanchthon a redactat Apologia Confesiunii Augustane, o apărare amplă a învățăturii lutherane. Împreună cu Confesiunea Augustană, aceasta a devenit parte integrantă a Cărții Concordiei (1580), colecția mărturisirilor de credință ale Bisericii Lutherane.

ACTUALITATEA CONFESIUNII AUGUSTANE

La aproape cinci secole de la prezentarea sa, Confesiunea Augustana continuă să fie o mărturisire vie a Evangheliei. Ea ne amintește că Biserica nu trăiește prin tradiții omenești, prin puterea instituțiilor sau prin meritele credincioșilor, ci prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin lucrarea harului în Cristos.

Într-o lume în care adevărul este adesea relativizat, Confesiunea Augustană cheamă Biserica să rămână credincioasă Scripturii și să vestească neîncetat Evanghelia răstignirii și învierii Domnului Isus Cristos. Ea ne îndreaptă privirea nu spre oameni, ci spre Mântuitorul care și-a dat viața pentru păcătoși și care continuă să dăruiască iertarea păcatelor prin Cuvânt și Sacramente.

Aceasta este adevărata moștenire a Reformei Lutherane: nu gloria unor reformatori, ci mărturisirea curată a Evangheliei. De aceea, și astăzi, Biserica Lutherană Confesională continuă să afirme împreună cu autorii Confesiunii Augustana că omul este mântuit numai prin har, numai prin credință și numai pentru meritele lui Isus Cristos, spre slava lui Dumnezeu și spre mângâierea tuturor celor care cred.