Antisemitismul, Reforma Lutherană și Martin Luther

Noi, lutheranii, nu suntem urmașii unui om, ci suntem urmașii unei mărturisiri de credință născută din redescoperirea adevărului Sfintei Scripturi, anume că păcătosul este declarat justificat înaintea lui Dumnezeu numai prin har, numai prin credință, în Cristos (Rom.3,28).

În dezbaterea privind moștenirea teologică a Reformei Lutherane, sunt anumite persoane care, închipuindu-se iudei doar pentru ca și-au mutilat trupul, invocă, din când în când, una dintre scrierile târzii ale lui Martin Luther despre iudaism, mai precis pamfletul intitulat “Despre iudei și minciunile lor” (1543), ca dovadă a unui presupus antisemitism structural al Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea. O astfel de acuzație, deși trebuie luată în serios, impune o analiză serioasă de natură contextuală, teologică și confesională a operei lui Martin Luther în întregul acesteia.

O afirmație fundamentală pentru înțelegerea adevărului, este aceea că Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea și Biserica Lutherană nu au fost fondate pe părerile personale ale lui Martin Luther, ci pe mărturisirea clară a Scripturii și pe doctrina justificării păcătosului numai prin har, numai prin credință, în și prin Cristos (Rom.3,28).

Confesiunile Lutherane de Credință din Secolul al XVI-lea - Confesiunea Augustană, Apologia Confesiunii Augustană, Articolele Schmalkaldice, Formula Concordiei și cele două Catehisme) nu conțin și nu susțin în niciun fel ura etnică precum nici discriminarea sau violența împotriva vreunui popor, fie el și poporul evreu. Așadar, chiar dacă unele afirmații ale lui Martin Luther din perioada târzie sunt regretabile, ele nu definesc nici pe departe teologia lui Martin Luther, Reforma Lutherană și nici doctrina Bisericii Lutherane.

Martin Luther a trăit într-un timp în care polemica religioasă era extrem de prezentă și extrem de dură. Erau dispute între catolici și ortodoxii răsăriteni; între catolici și protestanți; între creștini și evrei; între reformatori germani și cei elvețieni dar și între reformatorii germani și elvețieni si anabaptiști. Criticile lui Martin Luther la adresa evreilor nu au fost motivate sub nicio formă de ură etnică, ci acestea au la bază dezamăgirea reformatorului față de respingerea Evangheliei de către comunitățile iudaice din vremea lui. Trebuie să amintim faptul că Martin Luther a scris lucrări favorabile evreilor - una dintre ele este lucrarea: ”Isus Cristos a fost născut evreu” (1523) care este disponibilă și în limba română - îndemnând la tratarea evreilor cu dragoste și sperând că aceștia se vor converti la Cristos. Dar mai târziu, văzând că aceștia respingeau constant Evanghelia, Martin Luther a căzut în exagerări polemice regretabile, care reflectau mai mult frustrarea teologică ci nicidecum o ideologie rasială. Faptul că unele ideologii criminale din Secolul XX au căutat să găsească în Luther un aliat și chiar un ideolog, este o forțare evidentă a realității istorice.

Ca lutherani confesionali, nu suntem chemați să-l apăram pe Martin Luther ca pe un „sfânt infailibil” al Bisericii. Pentru că Luther nici măcar nu a fost așa ceva. Luther nu a fost un profet ci un teolog. Martin Luther a fost un binecuvântat instrument al lui Dumnezeu pentru redescoperirea Evangheliei de către Biserica Creștină. Acest lucru în apărăm cu maximă fermitate în calitate de lutherani confesionali și nu vom ceda în a proclama acest adevăr. Martin Luther, prin redescoperirea Evangheliei mântuirii doar prin har, doar prin credință și doar prin Cristos, a readus Biserica Creștină pe temelia apostolică a Cuvântului lui Dumnezeu. Teologia lui Martin Luther a reprezentat, fără urmă de îndoială, o restaurare fidelă a învățăturii biblice și patristice în Biserica Creștină, o reformă care a lăsat o amprentă unică asupra întregii civilizații creștine, atât din perspectivă spirituală cât și din perspective sociale, culturale, politice și economice. 

Importanța lui Martin Luther pentru creștinism constă în reafirmarea autorității Scripturii, în distincția clară dintre Lege și Evanghelie și în înțelegerea mijloacelor harului ca instrumente prin care Dumnezeu lucrează mântuirea în mod concret și sigur. De aceea, pentru Biserica Lutherană Confesională, Martin Luther este nu doar un reformator istoric, ci un veritabil învățător al Bisericii care a fost folosit de către Dumnezeu pentru a aduce lumină în întunericul spiritual în care se afundase Biserica, chemând Biserica înapoi la adevărul mântuitor al Evangheliei. Cu excepția Sfântului Apostol Paul, niciun alt teolog nu a lăsat o amprentă atât de mare în Biserica Creștină, precum a făcut-o Martin Luther. De aceea, oricât se vor strădui anumite persoane să îl denigreze, Martin Luther rămâne acea voce esențială pentru creștinism, prin care Dumnezeu a restaurat adevărul Evangheliei și a readus Biserica la temelia ei: Scriptura, harul, credința și Cristos. 

Noi, lutheranii, recunoaștem faptul că unele dintre scrierile premergătoare morții lui Luther, sunt scrise - în special scrierea amintită la începutul acestui articol - pe un ton care nu poate să fie scuzat și pe care nici nu dorim să îl scuzăm. Însă, cu cea mai mare fermitate, reafirmăm faptul că fundamentele credinței lutherane nu stau absolut deloc în aceste texte târzii, ci în minunatele și numeroasele sale scrieri despre doctrina justificării păcătosului înaintea lui Dumnezeu numai prin har, numai prin credința în Domnul Isus Cristos, un adevăr al Evangheliei care este universal, valabil pentru iudei și pentru neamuri deopotrivă.

Biserici Lutherane nu au uzat niciodată în proclamarea credinței Reformei Lutherane de aceste scrieri polemice târzii ale lui Martin Luther. Mai mult, Bisericile Lutherane Confesionale au condamnat public și explicit orice formă de ură rasială, etnică, națională sau religioasă. În același timp, ele rămân fidele învățăturilor lui Martin Luther despre justificarea prin credință; despre distincția dintre Lege și Evanghelie; despre Scriptură, despre mijloacele harului ca unelte ale mântuirii; despre Sfintele Sacramente - în special despre prezența reală a trupului și sângelui lui Cristos în Sacramentul Euharistiei - și despre Biserică. Este necesar, în același timp, să recunoaștem și faptul că Martin Luther a fost un om al vremii sale; un păcătos condamnat de Lege dar și un om iertat de păcatul său prin credința sa în Cristos; un om care a greșit în unele privințe, dar care a fost folosit de Dumnezeu pentru a pune din nou Evanghelia în centrul Bisericii și de a repune Biserica Creștină pe temelia Bisericii Apostolice.

A-l acuza pe Luther de antisemitism în sensul modern al înțelegerii - cel rasial sau ideologic - este o anacronie istorică, o anomalie socială și o mare nedreptate teologică. Martin Luther nu a urât niciodată evreii ca popor.  El doar a reacționat teologic și polemic împotriva respingerii lui Cristos, o reacție greșită ca ton și spirit, dar care nu definește sub nicio formă credința pe care noi o mărturisim ci, mai degrabă, definește starea de spirit generală care domnea în Europa Secolului al XVI-lea.

De asemenea, este deosebit de important să amintim faptul că nu au existat niciun fel de persecuții împotriva evreilor exercitate de către Biserica Lutherană din timpul Reformei Lutherane, nici în timpul vieții lui Martin Luther și nici după trecerea acestuia la cele veșnice. Biserica Lutherană din timpul Reformei dar și ulterior acesteia, nu a promovat și aplicat niciodată o politică instituțională de violență îndreptate împotriva evreilor sau de exterminare a acestora. Faptul că un regim autoritar diabolic, cel nazist, a căutat suport pentru ideologia sa criminală în unele afirmații târzii și regretabile ale lui Luther, nu înseamnă că reformatorul de la Wittenberg și Biserica Lutherană au exercitat vreodată vreo violență împotriva evreilor, iar această afirmație poate să fie oricând să fie verificată.

Noi, ca lutherani confesionali, ne delimităm de orice formă de ură, și mărturisim că mântuirea este pentru toți oamenii, atât iudei cât și greci, iar Cristos este împlinirea promisiunii făcute lui Avraam (Gal.3:16). Ne exprimăm cu smerenie recunoașterea faptului că și marii reformatori lutherani ai Bisericii au fost oameni păcătoși, supuși greșelii și influenței vremurilor lor, dar în același timp, mărturisim cu tărie faptul că Evanghelia vestită de Martin Luther este adevăratul fundament al credinței Bisericii noastre și fundamentul Bisericii Apostolice. Noi nu suntem urmașii unui om, ci suntem urmașii unei mărturisiri de credință născută din redescoperirea adevărului Sfintei Scripturi, anume că păcătosul este declarat justificat înaintea lui Dumnezeu numai prin har, numai prin credință, în Cristos (Rom.3,28). Această Evanghelie nu este una de natură etnică, națională sau limitată, ci este universală, adresată tuturor oamenilor, iudei și neamuri deopotrivă (Rom.1:16). 

Biserica Lutherană Confesională condamnă și respinge orice folosire a numelui lui Martin Luther în scopuri ideologice sau rasiale, mai ales de către aceia care nu vor altceva decât să declanșeze conflicte artificiale care să le corespundă unor scopuri ascunse. Doctrina pe care noi, Biserica Lutherană Confesională, o mărturisim nu se sprijină pe vreun om, ci pe Cristosul cel răstignit și înviat, pe Sfintele Scripturi și pe Mărturisirile de Credință ale Bisericii Lutherane din timpul Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea. Ca o concluzie, în fața acuzațiilor aduse lui Martin Luther, răspundem cu onestitate, dar și cu fermitate: Martin Luther nu este temelia Bisericii, ci Cristos este; iar Evanghelia proclamată cu multă credință de către Martin Luther și Reforma Lutherană rămâne singurul adevăr care mântuiește.