DE CE AFIRMAȚIA ”EVANGHELIA A ÎNLOCUIT LEGEA” NU ESTE UNA LUTHERANĂ

Afirmația „Evanghelia a înlocuit Legea” este frecvent întâlnită în discursul creștin contemporan și este adesea pusă, explicit sau implicit, pe seama Reformei Lutherane. Din păcate, această asociere este una total incorectă. Nu doar că afirmația nu exprimă teologia lui Martin Luther, dar Reforma Lutherană nu a formulat niciodată, în mod oficial sau neoficial, o astfel de teză. Dimpotrivă, Reforma Lutherană a respins constant orice idee care ar sugera desființarea sau anularea Legii lui Dumnezeu. Pentru a înțelege de ce, este esențial să clarificăm modul în care Reforma Lutherană a vorbit despre Lege și Evanghelie.

Martin Luther a insistat, mai mult decât oricine înaintea lui, asupra distincției dintre Lege și Evanghelie. Această distincție nu a fost menită să le opună sau să le așeze într-o relație de succesiune, ca și cum una ar dispărea pentru a face loc celeilalte. Dimpotrivă, Martin Luther a susținut că ele trebuie deosebite tocmai pentru a fi păstrate amândouă în locul lor corect.

Un argument adesea trecut cu vederea, este locul central pe care Legea îl ocupă în Catehismele lui Martin Luther. Dacă Reforma Lutherană ar fi considerat că Evanghelia a înlocuit pur și simplu Legea, atunci este greu de explicat de ce Martin Luther a acordat Legii un spațiu atât de amplu, atent și pedagogic în instruirea de bază a credincioșilor. Mai mult, în Catehismele sale, Luther nu a afirmat faptul că Evanghelia a înlocuit Lega sau că Legea nu mai joacă niciun rol pentru creștini.

În Catehismul Mic și Catehismul Mare, martin Luther începe în mod deliberat cu Cele Zece Porunci. El nu le menționează sumar și nici nu le tratează ca pe o realitate depășită, ci, din contră, oferă comentarii detaliate pentru fiecare poruncă în parte, explicând atât sensul ei negativ (acela care interzice), cât și sensul ei pozitiv (acela care cere). Legea este prezentată ca expresie vie a voii lui Dumnezeu, aplicabilă concret vieții zilnice a creștinului.

Mai mult, Martin Luther insistă că poruncile nu sunt doar pentru a arăta păcatul, ci și pentru a învăța pe credincios cum arată o viață trăită în frică de Dumnezeu și în dragoste față de aproapele. Acesta este cel de-al treilea uz al Legii în teologia lutherană. Această abordare catehetică arată fără echivoc că Luther nu a văzut Legea ca fiind anulată sau înlocuită, ci ca fiind esențială pentru formarea credinței și a vieții creștine.

Faptul că Martin Luther a așezat Legea la începutul Catehismelor sale nu este accidental. El a considerat că omul trebuie mai întâi confruntat cu voia lui Dumnezeu și cu propria neputință, pentru ca apoi Evanghelia să fie auzită ca adevărată veste bună. De aceea, ordinea catehetică lutherană este acesta: Legea, apoi Crezul, apoi Rugăciunea Domnească, Apoi Sfintele Sacramente. Este o ordine în care Legea și Evanghelia nu se exclud, ci se susțin reciproc în planul divin de mântuire. Acest accent catehetic confirmă încă o dată că Reforma Lutherană nu a tratat Legea ca pe ceva temporar sau depășit, ci ca pe un dar al lui Dumnezeu care trebuie explicat, predicat și aplicat cu grijă pastorală.

În teologia Reformei Lutherane, Legea este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat și adevărat care poruncește voia lui Dumnezeu, descoperă, acuză și condamnă păcatul. Legea exprimă voia sfântă și neschimbată a lui Dumnezeu și îl confruntă pe om cu realitatea vinovăției sale. Evanghelia, în schimb, nu poruncește nimic și nu amenință, ci ea doar promite și dăruiește. Evanghelia vestește iertarea păcatelor și mântuirea în și prin Cristos, fără merite omenești. Aceste două cuvinte adevărate și inspirate ale lui Dumnezeu au funcții diferite, dar provin de la același Dumnezeu și nu se exclud reciproc.

Afirmația „Evanghelia a înlocuit Legea” presupune că Legea ar fi fost temporară, iar Evanghelia ar fi venit să o elimine. O asemenea idee nu se găsește nici în scrierile lui Martin Luther, nici în Confesiunile Reformei Lutherane și nici în scrierile altor teologi lutherani. Din contră, Martin Luther a combătut vehement orice tentativă de a scoate Legea din viața Bisericii. În disputele sale cu antinomienii – cei care susțineau că Legea nu mai are niciun rol pentru creștin – Martin Luther a afirmat răspicat că acolo unde Legea nu este predicată, nici Evanghelia nu poate fi înțeleasă corect. Voi traduce foarte curând această lucrare importantă a lui Martin Luther.

Poziția Reformei Lutherane este formulată clar în documentele ei confesionale. Acestea afirmă că Legea lui Dumnezeu rămâne valabilă, că Evanghelia nu este o Lege și că cele două nu trebuie niciodată confundate. Niciunde nu se spune că Evanghelia ar fi „înlocuit” Legea. Dimpotrivă, se subliniază că omul este eliberat de Lege doar într-un sens precis: Legea nu mai este mijlocul prin care omul este socotit drept înaintea lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că Legea încetează să fie Lege sau că își pierde autoritatea ca Lege.

Reforma Lutherană a afirmat constant faptul că Domnul Isus Cristos a împlinit Legea ci nu că Evanghelia a anulat-o. Împlinirea Legii înseamnă faptul că Domnul Isus Cristos a ascultat desăvârșit de Lege și a purtat condamnarea ei în locul nostru. Astfel, Legea nu este disprețuită, ci confirmată în dreptatea ei, prin împlinirea ei într-un mod desăvârșit. Evanghelia nu vine să spună niciunde faptul că Legea a greșit sau că este greșită, ci că cerințele ei au fost satisfăcute pe deplin în Cristos iar Legea nu mai poate condamna pe cei care sunt în Cristos.

De aceea, a atribui Reformei Lutherane afirmația „Evanghelia a înlocuit Legea” înseamnă a-i răstălmăci mesajul. Reforma Lutherană nu a proclamat absolut niciodată abolirea Legii, ci a luptat împotriva folosirii ei greșite ca instrument de mântuire. Reforma Lutherană nu a opus niciodată Evanghelia Legii ca pe două etape succesive, ci le-a așezat una lângă cealaltă, fiecare cu rolul ei distinct.

În concluzie, afirmația „Evanghelia a înlocuit Legea” nu este una lutherană și nu este fidelă teologiei Reformei Lutherane. Ea reprezintă o simplificare modernă care nu se regăsește nici la Martin Luther, nici în teologia Reformei Lutherane. Teologia luterană autentică nu vorbește despre înlocuire Legii cu Evanghelia, ci vorbește despre distincție dintre Lege și Evanghelie. Iar în această distincție, Legea rămâne Lege, Evanghelia rămâne Evanghelie, iar amândouă sunt vestite spre slava lui Dumnezeu și mântuirea omului, Legea evidențiind păcatul iar Evanghelia evidențiind harul.